CORVIN LUPU – SPIONAJUL ROMÂNESC – TRECUT ȘI PREZENT (I)

Tudor Urse: Domnule profesor, îmi face o deosebită plăcere să vă abordez într-un nou interviu. Informațiile și dovezile pe care le aveți ne ajută foarte mult să percepem Adevărul, care este din ce în ce mai greu de găsit…Vreau să vă întreb pentru început de ce nu se dorește să se afle despre operațiunile de spionaj de succes ale României, mai ales din perioada socialistă?

Corvin Lupu: Curiozitatea opinie publice este justificată, în condițiile în care, în ultima vreme, o mare parte a populației a conștientizat faptul că serviciile secrete sunt cele mai influente instituții din societate și ele influențează într-o foarte mare măsură evoluțiile fenomenelor și evenimentelor.

În general, serviciile secrete nu doresc ca activitatea lor să fie una cunoscută. Practic, serviciile secrete și rețelele lor sunt o altă lume, o lume paralelă cu societatea vizibilă. Regulile serviciilor de spionaj sunt unele care nu țin cont de legislație, de precepte morale, sau de alte norme după care se ghidează majoritatea societății. Ele trebuie să facă tot ceea ce este nevoie ca să se atingă obiectivul stabilit de comanda operativă a serviciului. Aceste obiective nu sunt totdeauna aceleași cu obiectivele pe care le urmăresc decidenții politici.

Ca să mă refer strict la întrebarea dvs., trebuie să spun că actualmente nimic din ceea ce a fost de succes în timpul regimului socialist de stat din România nu mai este recunoscut și rememorat. Actualul regim politic falimentar din România, neputându-se valida în nici un fel, neavând nici o performanță, caută să arunce doar cu noroi peste realizările din perioada socialistă, să le minimalizeze sau să le ignore.

În ceea ce privește spionajul, după al doilea război mondial, nu s-a valorificat experiența noastră anterioară, cu toate că în noile servicii secrete au fost menținuți câțiva ani unii dintre experții SSI, putem afirma că în 1949, la înființarea Securității, s-a pornit de la zero. Spun asta pentru că până în 1944 principala țintă a spionajului românesc a fost pericolul bolșevic, în general și Uniunea Sovietică, în special. Or, după ce România a fost ocupată militar de iudeo-bolșevici, SSI-ul a avut interesul să-și șteargă toate urmele activității sale anterioare.

În 1949, când s-a înființat Securitatea, sovieticii exercitau întregul control asupra instituției. Erau mai mulți consilieri sovietici în Securitate. Cel mai important și șeful lor a fost faimosul Alexandr Saharovski, unul din marii ași ai spionajului mondial. A stat la noi timp de trei ani de zile, după care a devenit director adjunct al Directoratului I al KGB, iar din 1955 în 1970 a fost director al Directoratului I, cel care se ocupa de spionajul URSS în întreaga lume. Era un colos. După ce a ajuns în culmea gloriei și influenței, Saharovski s-a mândrit mereu cu Securitatea din România, pe care o considera cea mai mare reușită a carierei sale. Securitatea a devenit un serviciu aservit total KGB. Până în 1952, cât a lucrat Saharovski la noi, toate angajările în Securitate se făceau cu recrutarea în folosul KGB al ofițerilor din România, majoritatea fiind din rândul minorităților naționale, mai ales evrei.

Dar atenție! În istoriografia Securității circulă tot felul de evidențe privitoare la numărul de ofițeri pe criterii etnice. Dar evidențele etniei se făceau după cum se declarau angajații Securității. Majoritatea evreilor își luau nume românești și se declarau români. Alți evrei se declarau unguri, germani, polonezi, ucraineni sau ruși. O istorie întreagă mulți evrei s-au deghizat în români și în alte etnii decât a lor. În fruntea Securității, din 1949 în 1967 s-a aflat Timofei Bodnarenko, zis „Pantiușa”, cum îl porecliseră comuniștii încă din închisoare. În România este cunoscut sub numele adoptat de Gheorghe Pintilie. Fusese spion parașutat în România, prins și întemnițat. În 1943, fiind în penitenciarul Caransebeș, o serie de comuniști, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, au făcut greva foamei și au intrat într-un conflict major cu gardienii și cu conducătorii închisorii. Stalin a fost informat și i-a transmis lui Bodnarenko să nu-și riște situația personală, să renunțe la grevă și să facă totul ca să supraviețuiască pentru că el va trebui să conducă România. Comuniștii, inclusiv Dej, au crezut că el va fi alesul lui Stalin pentru a deveni conducătorul Partidului Comunist din România. Dar Stalin l-a avut în vedere pentru funcția de șef al Securității, pe care o considera ca fiind cea mai importantă funcție în stat. Ulterior, Stalin avea să spună că în ciuda faptului că minoritarii etnici erau majoritari în Partidul Comunist, funcțiile de șef al partidului și de prim-ministru al țării trebuie să fie atribuite unor etnici români.

Adjunctul lui Gheorghe Pintilie a fost evreul Boris Grünberg, care și-a luat numele de Alexandr Nikolschi, iar toți cei opt șefi de direcții din aparatul central al Securității erau minoritari etnici, majoritatea evrei. Aceștia au introdus regimul iudeo-bolșevic în România, ei și mulți dintre subordonații lor au fost torționarii și criminalii elitelor poporului român. Ei au creat și condus gulagul iudeo-bolșevic al anilor 1948-1964.

Acțiunile Securității erau coordonate de consilierii sovietici care beneficiau de toate informațiile care se colectau. Până în 1962, Securitatea a fost doar în subsidiar în slujba României, în principal slujind KGB-ul. Și după 1962, când conducerea colectivă a României a interzis cadrelor Securității să mai colaboreze cu serviciile sovietice, legăturile cu URSS-ul urmând a fi atributul exclusiv al conducerii Partidului Comunist, Securitatea a continuat să întrețină în secret relații foarte strânse cu KGB-ul, încălcând grav ordinele date de decidentul politic. Această încălcare a ordinelor politice a durat până în 22 decembrie 1989, încheindu-se cu marea trădare a României, lovitura de stat și prăbușirea țării.

Revenind strict la întrebarea dvs., această realitate a încălcării legislației și ordinelor conducătorilor politici de către comandanții Securității și acțiunile Securității împotriva conducerii țării au fost cele mai ascunse secrete din istoria instituției. Securiștii au crezut că adevărurile nu vor ieși la lumină și trădarea lor va rămâne ascunsă.

Desigur, au fost și alte operațiuni care s-au dorit a fie ascunse. De altfel, orice serviciu secret ar dori să-și ascundă toate faptele, dar acest lucru nu este posibil, nicăieri în lume. După 1945, cadrele din SSI au încercat să-și ascundă acțiunile pe care le-au întreprins împotriva URSS și a bolșevismului. După 1964, cadrele Securității au încercat să-și ascundă crimele din anii iudeo-bolșevismului. După 1990, cadrele Securității și ale SRI au încercat să-și ascundă operațiunile de spionaj pe care le-au desfășurat în Occident. Mă aștept ca în viitor, când „regimul ticăloșit” (citat Băsescu) și „statul eșuat” (citat Johannis) se vor prăbuși și vor ajunge la lada de gunoi a Istoriei, cadrele militare din serviciile secrete de astăzi să dorească să-și ascundă operațiunile de trădare de țară și de punere a lor în slujba jefuitorilor României, faptele de poliție politică represivă îndreptate împotriva românilor, faptele de corupție gravă, faptele de implicare directă în falsificarea unor alegeri și altele.

Tudor Urse: Ce rol a jucat Emil Bodnăraș în spionajul românesc?

Corvin Lupu: Unul dintre cei mai de seamă agenți ai SSI a fost Emil Bodnăraș, fost șef de promoție în școala de ofițeri, care, fiind jumătate ucrainean și jumătate german, cunoscând foarte bine limbile ucraineană, rusă și germană, a fost trimis în URSS, în Ucraina, sub aparența de dezertor din armata română, cu misiunea de a se infiltra în serviciile sovietice de informații și de a deveni agent al acestora. Vă dați seama că în 1934, când Bodnăraș „a fugit” în Ucraina, acolo era în curs de desfășurare cumplitul holodomor. Se murea de sărăcie lucie și de foamea indusă intenționat de sovietici. Liderii iudeo-bolșevici ai PCUS și ai NKVD pedepseau naționaliștii ucraineni care nu acceptaseră să se supună iudeo-bolșevismulului. Ce „Rai” și bunăstare să caute Bodnăraș în Ucraina holodomorului? Doar nu era nebun să vrea să se stabilească unde se murea de foame.

De altfel, prin analogie cu holodomorul deceniului al IV-lea al secolul trecut, conducerea 80% Khazaro-evreiască a Ucrainei de astăzi pedepsește naționaliștii ucraineni și îi trimite pe post de carne de tun în fața armatei ruse. Astăzi are loc un alt holodomor, pe care lumea neavizată nu îl vede!

Activitatea de spion a lui Bodnăraș era coordonată de Florin Becescu, nume profesional Georgescu, un adversar înverșunat al iudeo-bolșevicilor. Florin Becescu l-a trimis pe Bodnăraș în misiune în URSS, cu ordinul de a se infiltra în serviciile secrete sovietice și de a le sluji și a le câștiga încrederea deplină. Mama lui Bodnăraș a fost o filo-nazistă înfocată, ca și un frate al său, care a luptat în Waffen-SS. Un alt frate al său, Aurel, a fost legionar. Emil Bodnăraș, deși nu avea deloc sânge românesc, a fost toată viața un patriot român. Mai târziu, când Partidul Comunist a cucerit puterea, el s-a postat pentru toată viața în tabăra naționaliștilor socialiști care au reușit să împingă România pe linia independenței naționale și a dezvoltării. A fost apreciat și respectat de atât de Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât și de Nicolae Ceaușescu, cu toate că amândoi au știut că el a fost agent al SSI și a spionat împotriva URSS și a regimului iudeo-bolșevic. Ei au considerat că el a făcut aceasta din patriotism.

În URSS, Emil Bodnăraș a fost recrutat ca agent de serviciile de informații militare și trimis la Școala „Karol Szerewicz” a GRU, de spionaj, sabotaj și luptă partizană, din orașul Astrahan, unde a fost coleg de clasă și prieten cu Kang Sheng, care avea să devină vicepreședinte al CC al Partidului Comunist Chinez, șeful serviciului de Securitate al Chinei (Gongambu), răspunzător pe linie de partid de problemele de securitate și de informații al Chinei. Kang Sheng și Emil Bodnăraș au fost colegi și prieteni și cu conducătorul Coreei de Nord, mareșalul Kim Ir Sen. Kang Sheng fusese unul din conducătorii delegației Chinei pe lângă Comintern și a fost nelipsit din anturajul permanent al lui Mao Zedong. Relația și încrederea deosebite dintre Bădnăraș și Kang Sheng, ca și prietenia lor cu Kim Ir Sen, au fost decisive mai târziu, pentru recunoașterea României ca mediator între China și URSS.

Politologul Vladimir Tismăneanu, ai cărui părinți, Leon Tismenițki și Hermina Marcusohn, militanți comuniști evrei din perioada ilegalității PCdR, l-au cunoscut bine pe Emil Bodnăraș, susține că acesta era dezgustat de Hrușciov și hrușciovism și privea maoismul ca o formulă teoretică menită să salveze unitatea mișcării comuniste mondiale. Emil Bodnăraș a fost, probabil, cel mai pro-chinez dintre înalții demnitari din România.

Mai doresc să vă spun că Florin Becescu, șef al spionilor români, a fost asasinat în 1946 pe șoseaua București-Ploiești.

Emil Bodnăraș a avut un rol foarte mare în a-i determina pe sovietici să-și retragă armat de ocupație din România, în 1958. Garanțiile pe care le oferea Bodnăraș, în calitatea lui de înalt demnitar de partid și de ministru al Forțelor Armate, a fost extrem de importantă. Doar după retragerea armatelor străine din România, țara și-a putut recăpăta suveranitatea și s-a dezvoltat miraculos, „frizând imposibilul”, ca să-l citez pe marele gânditor legionar și patriot Petre Țuțea.

Împreună cu Ion Gheorghe Maurer, cu care a făcut mereu o echipă bună, amândoi fiind sprijinitori convinși ai politicii de independență națională promovată de Nicolae Ceaușescu, au avut și un rol negativ, contribuind mult la propulsarea Elenei Ceaușescu la conducerea României. Ei sunt cei care l-au sfătuit pe Ceaușescu: „Ia-o Nicule lângă tine, să mai ai un om de încredere în conducerea partidului”. Elena Ceaușescu a fost piaza rea a României Socialiste, cea care a contribuit mult la izolarea de popor a lui Nicolae Ceaușescu și la rigidizarea regimului social-politic din țară. Este posibil ca și acesta să fi fost un motiv pentru care cei doi înalți demnitari ai României, cu contribuții foarte mari la dezvoltarea țării să se fi decis să-și ceară ieșirea la pensie. Plecarea lor a fost o mare pierdere.

Imediat după preluarea puterii de către regimul pro-sovietic și până în anul 1947, când a devenit ministru al Forțelor Armate, Emil Bodnăraș a preluat conducerea SSI și pus acest serviciu pe alte șine, respectiv l-a îndreptat înspre susținerea noului regim politic. Gulagul românesc a fost inițiat și dezvoltat după plecarea lui Bodnăraș de la conducerea serviciilor de informații. Principalii artizani ai gulagului românesc au fost NKVD-ul, care avea curând să devină KGB și comandanții torționari și criminali evrei ai Securității din România, care a fost multă vreme stat în stat și nu a dat socoteală decât consilierilor sovietici. Unii dintre specialiștii din SSI, care nu au fost identificați că ar fi desfășurat operațiuni împotriva comuniștilor și a URSS, sau care chiar i-au ajutat pe comuniști, au fost păstrați în Securitatea Poporului și după înființarea acesteia, în anul 1948.

Tudor Urse: Vă mulțumesc. (Va urma..)

via Cultura Română