JUSTITIE

Cotidianlul.ro: „Procurori nemernici! Să vă fie rușine!”

Articol aparut pe Cotidianul.ro: În 2018, ați ratat 36% din dosarele de la DNA și nu vă crapă obrazul? Și dacă le făceați cu studenții treceau mai multe! Nu vă chinuie faptul că dintr-o sută, treizeci și șase de oameni puteau fi nevinovați pe care i-ați chinuit luni sau ani de zile? Sau treizeci și șase dintre ei erau escroci și criminali pe care i-ați scăpat ca niște procurori gură-cască?

Nu vă este rușine să vă acoperiți neputința, corupția și cruzimea cu protestele voastre fără noimă? Știți că sunt interzise de lege și de condiția voastră? Ca să vă demonstrez asta, iau acuzațiile cele mai dure pe care l-ați comis în numele apărării justiției și vi le reproduc. Pot transcrie cîrnați de texte găunoase.

Sunt niște bîlbe de gîndire, nimic mai mult! Niște locuri comune de o banalitate descalificantă și ucigătoare intelectual. Niște propoziții cretine fără noimă, care vă descalifică numai pe voi. Ele arată că nu gîndiți, nu aveți argumente și sunteți împinși din spate de un mecanism sau chiar de frica voastră de o justiție independentă.

Singura obiecție întemeiată este a doamnei Dana Gârbovan. Dînsa nu este acord cu noua suprapunere a liniilor de carieră din OUG 7/2019. Teoretic, obiecția este corectă. Dar o bandă a procurorilor supravegheată de un șef tot procuror tot bandă rămîne. Un judecător, șef peste procurori (și cu oarecare experiență prin parchete), ne-ar mai putea da o speranță într-o judecată dreaptă a procurorilor care au luat-o razna.

Să vă fie rușine că încercați să ne prostiți în față! Vă dați apărători ai statului de drept ca să vă apărați privilegiile, corupția, fraudele, abuzurile sau neștiința de carte. Sunteți gata să puneți umărul la prăbușirea statului român sau la răsturnarea guvernului numai ca să scăpați de cercetarea scheletelor din dulapurile voastre și a abuzurilor comise, inclusiv de declararea averilor!

Sau vă temeți de moarte că vine vremea să aflăm conținutul marilor dosare pe care le țineți ascunse în sertare ca să vină termenul de prescripție?

Ca să vedeți cît sunteți de nemernici și de lipsiți de idei, vă reproduc cîteva dintre cele mai dure acuzații ale voastre la adresa OUG no 7/2019. Citiți-le cu ochii mari și cu mintea limpede: „Magistraţii protestează din nou din cauza modificărilor aduse legilor justiţiei, prin ordonanţă de urgenţă. Aceste modificări aduc atingere principiilor statului de drept, iar magistraţii, la intrarea în profesie au jurat să apere Constituţia României; articolul 1 alin. (3) din Constituţie prevede că «România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.»” (Arina Corsei Vultureanu – procuror București).

Mă așteptam la obiecții clare, la trimiteri exacte, la semnalat încălcări de lege, nu la apă chioară și vorbe goale! Nu ne fredonați Constituția României și nu vă faceți că nu pricepeți faptul că, sătulă de trăznăi rămase fără urmări, două treimi din populația țării noastre vor ca judecătorii și procurorii vinovați de abuzuri să plătească, nu să se gîdile între ei și să rîdă în barbă!

Să vă mai arăt ceva și în gîndirea fanfaronului juridic care vă conduce în luptă! Citez din Cristi Danileț, acest Mălin Bot al justiției: „Eu ca magistrat în sistem vă spun că nu aveam nevoie de modificări la legile justiției… Acesta este motivul pentru care în aceste zile veți vedea judecătorii și procurorii protestînd”.

De ce reproduc panseurile lui Cristi Danileț? Pentru că el face parte din categoria judecătorilor cu gîndire de procuror, ca și Ionuț Matei, ca și Camelia Bogdan, ca și Livia Stanciu, regretabile multiplicări ale unui tip uman care are în gîndirea Monicăi Macovei cel mai strălucit exemplu.

Care sunt motivele pentru care vreți să aruncați în aer statul care vă îngăduie? Dacă vă pretindeți a fi oameni cu carte și români cu conștiință, înșirați pe degete sau pe puncte încălcările de lege comise de OUG 7! Dar nu răspundeți cu aceleași vorbe goale legate de independență (pe care, din păcate, nici măcar n-o meritați), de stat de drept, de justiție. Lăsați-ne cu balivernele despre dictatură că nu voi ați luptat împotriva ei! Cît privește acuzațiile de comunism, sictir!

Sunteți mai aproape de el decît nenorociții ăștia mediocri de la PSD! Și veniți cu argumente, dacă aveți, dacă nu, lăsați-ne în necazurile noastre și nu vă purtați orbește, insensibili la orice argument. Acest fel țîfnos de a fi nu arată nici disponibilitate la dialog, nu înseamnă nici negociere, nici progres juridic. Ascunde numai un comportament extremist, care vă duce foarte aproape de fanaticii ștampilați cu #rezist.

Cu riscul de a ne mai întîlni vreodată, chiar și în sala de judecată, vă transmit același lucru: Să vă fie rușine!

Autor: Cornel Nistorescu / Sursa: Cotidianul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.