MEDICAL

COVID-19. Misterul ‘mortului de la Wuhan’

Cauza decesului unui bărbat – al cărui cadavru a zăcut întins pe spate ore, pe un trotuar, înainte să fie ridicat de salvatori nervoşi şi copleşiţi, surprins într-o imagine care a devenit un simbol al haosului ce domnea în Wuhanul afectat de un virus misterios în urmă cu un an – nu a fost stabilită, iar bărbatul rămâne necunoscut, în pofida faptului că a devenitnun simbol în străinătate, relatează AFP.

Scena – surprinsă în urmă cu un an de Hector Retamal de la AFP – avea loc în propierea unui hotel din metropola chineză care se afla în epicentrul epidemiei atunci.

La Wuhan, care şi-a revenit după covid-19 între timp, această moarte – între mii altele – rămâne total necunoscută, inclusiv pe strada unde bărbatul cu părul grizonant şi care purta o mască de protecţie, şi-a dat ultima suflare.

În China, imaginea ”mortului din Wuhan” a circulat atunci pe reţele de socializare, însă imensa majoritate a presei a trecut sub tăcere cazul.

Câteva zile mai târziu, câteva articole, fără imagine, evocau în presa oficială faptele şi prezentau declaraţii ale presupusei familii a defunctului, un anumit ”domn Xie”. Familia citată dădea asigurări că acesta nu era bolnav de covid-19 şi cerea să i se ”respecte intimitatea”. Vârsta victimei nu era precizată.

Moartea sa a avut loc la câteva zeci de metri de Spitalul Numărul 6 din Wuhan, care primea atunci bolnavi de covid-19. În contextul epidemiei, salvatori şi poliţişti au adoptat atunci măsuri de precauţie extremă faţă de cadavru. Defunctul a rămas timp de peste două ore pe trotuar, după care a fost luat de personal purtând combinezon integral.

Zeci de comercianţi şi locuitori din cartier intervievaţi de AFP îşi exprimă neîncrederea.

”N-am auzit niciodată vorbindu-se” despre moartea acestui om, îşi exprimă uimirea Huang Shunxing, după ce vede imaginea, realizată practic în faţa uşii acestei comerciante în vârstă de aproape 50 de ani.

Necunoscutul a murit în faţa unui magazin de mobilă, înlocuit în prezernt de un supermarket şi un chioşc modest de loterie deschis vara trecută de către Huang, impasibilă faţă de această informaţie.

Această amintire a dramei care a avut loc cu un an în urmă nu se potriveşte cu versiunea impusă de regimul comunist, care încearcă să-i facă pe oameni să uite haosul primelor săptămâni ale epidemiei.

Beijingul insistă acum asupa unei cvasi-eradicări a noului coronavirus pe teritoriul chinez, spre deosebire de situaţia din restul lumii.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.