COVID: Masca sub care molima Comunismului se întoarce în istorie

Pe 10 decembrie 2020, China și-a înfipt steagul roșu cu stele galbene pe Lună.

Sonda spațială Chang’e 5 a îndeplinit acest ritual politic, înainte de a reveni pe Pământ cu un transport de roci selenare.

Au trecut mai bine de 50 de ani de când Neil Armstrong a fost primul om care a pus piciorul și steagul american pe satelitul nostru. Totuși evenimentul de acum câteva zile are o importanță colosală: este primul steag comunist înfipt pe Lună.

(URSS nu a reușit: în septembrie 1959, sonda Luna 2, având la bord un steag sovietic, s-a prăbușit pe solul selenar.)

China se află cu mai bine de o generație în urma Statelor Unite și a Rusiei, în domeniul tehnologiei spațiale, însă recuperează rapid. Iar gestul cu puternică simbolistică de conchistă ar trebui luat foarte în serios.

Precum în cer, așa și pre pământ, China comunistă trage cu dinții să domine lumea.

Un alt eveniment istoric recent nu a avut nici el parte de atenția cuvenită: pe 15 noiembrie, cincisprezece state din zona Asia-Pacific au semnat, la inițiativa Chinei, Parteneriatul Regional Economic Global (RCEP). Este vorba de cel mai mare acord comercial din lume. Din el fac parte cele zece state din ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est – Indonezia, Thailanda, Singapore, Malaysia, Filipine, Vietnam, Birmania, Cambodgia, Laos și Brunei), cărora li s-au adăugat China, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.

RCEP vizează crearea celei mai mari zone de liber schimb de pe planetă: statele membre reprezintă o treime din populația globului și 29% din PIB-ul mondial.

Este o victorie uriașă a globalizării.

India a participat și ea la negocieri, dar s-a retras, considerând că reducerile masive de taxe i-ar distruge pe producătorii săi interni. Premierul Modi este un demn discipol al lui Trump, de la care a preluat principiul „India First”.

Însă cel mai interesant detaliu al mega-acordului de acum trei săptămâni îl constituie prezența Japoniei și a Australiei la aceeași masă cu China. Și încă la inițiativa acesteia din urmă.

Între Tokyo și Beijing există un diferend istoric. Acesta a fost agravat în ultimii ani de expansionismul chinez agresiv în Marea Chinei de Sud-Est, acolo unde ocupă insulele de corali pe care construiește baze militare și se declară stăpână pe apele teritoriale din jur, perturbând traficul comercial din zonă.

Cu o zi înainte de semnarea RCEP, pe 14 noiembrie, era audiat în Parlamentul de la Paris amiralul Pierre Vandier, șeful marinei militare franceze. Acesta avertiza asupra militarismului chinez, mai ales în domeniul maritim.

„Pe mare, China se înarmează într-un ritm de război. La fiecare patru ani, China lansează la apă echivalentul flotei franceze.”

Amiralul Vandier a făcut o vizită la Tokyo unde s-a întâlnit cu ministrul nipon al Apărării, Nobuo Kishi. Acesta i-a mărturisit oaspetelui francez că se teme de o agresiune chineză, în special în arhipelagul Senkaku, revendicat de ambele țări.

„Puțin câte puțin, echilibrele militare care prevalau de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt pe cale să fie răsturnate”, a conchis amiralul în fața comisiilor de apărare ale parlamentului.

În ceea ce privește Australia, aceasta se află în mijlocul unui război deschis cu China. Din cauza faptului că s-a alăturat administrației Trump și a îndrăznit să ceară o anchetă privind originile pandemiei de COVID, acuzând China de neglijență și tăinuire, asupra Australiei s-au năpustit dintr-odată fulgerele și trăsnetele regimului comunist.

Profitând că este principalul partener comercial al Țării de la Antipozi, China a dezlănțuit jihadul economic. A instituit taxe și suprataxe asupra importurilor din Australia: de la vinuri și orz la carne de vită.

Australia este dependentă de exporturile către China, care reprezintă mai bine de o treime din total. Dacă relațiile comerciale dintre cele două ar înceta, Australia ar înregistra o prăbușire a PIB-ului între 6 și 14%.

În schimb, prin comparație, efectul asupra economiei chineze ar fi egal cu o ciupitură de țânțar: între 0,5% și 2,4%.

Japonia și Australia nu sunt niște neica-nimeni: ele reprezintă a treia și a paisprezecea putere economică ale lumii. Și niște popoare a căror mândrie națională a devenit proverbială.

Și totuși, au acceptat să se așeze la aceeași masă cu China, cu care se află în conflict, și să semneze un acord comercial mamut, ale cărui consecințe asupra lumii de mâine sunt greu de estimat deocamdată. Un acord comercial în care regimul de la Beijing va juca dublul rol de vioară întâi și de dirijor.

O treime din lume tocmai a intrat sub conducerea Chinei.

În aceste condiții, semnăturile Japoniei și Australiei par mai degrabă un gest de capitulare .

Explicația este simplă și poate fi formulată în două cuvinte: Donald Trump. Administrația Trump a fost principalul aliat al celor două al celor două puteri. Probabila înlocuire a lui Trump cu Biden, un adept al globalizării și un ins șantajabil de Beijing, în urma afacerilor dubioase făcute de el și fiul său cu regimul comunist, ar lăsa Japonia și Australia singure în fața taifunului chinezesc.

De ce, totuși, ar trebui să ne intereseze pe noi românii, aceste povești care se întâmplă la zeci de mii de kilometri de noi, sau tocmai pe Lună?

Întâi, pentru că suntem membri ai Uniunii Europene, ai cărui lideri stau smirnă în fața Chinei. Dependența UE și a motorului său, Germania, de exporturile către China este apropiată de cea a Australiei.

Al doilea, pentru că întreaga mișcare globalistă pentru instituirea unei Noi Ordini Mondiale, botezată Marea Resetare, se bazează pe modelul chinez. Începând cu măsurile polițienești de combatere a pandemiei și terminând cu modelul socio-economic, un furnicar corporatist perfect controlat, în care omul-insectă are un singur drept: să trudească pentru binele comun.

Restricțiile COVID, inventate de China și generalizate prin brațul său sanitar, OMS, ne oferă o idee sugestivă privind viitorul care ni se pregătește.

Un articol din 30 noiembrie al ziarului Global Times, controlat de Partidul Comunist, anunța triumfător o „Eră asiatică” post Trump:

„Până în 2025 (când se încheie mandatul Biden – n.m.), se așteaptă ca PIB-ul Chinei să ajungă din urmă și chiar să îl depășească pe cel al Statelor Unite. India ar putea depăși Germania, devenind a patra putere economică a lumii. Statutul SUA de cea mai mare economie a lumii se apropie de sfârșit. Pentru prima dată în istorie, trei țări asiatice se vor afla printre primele patru cele mai mari puteri economice ale lumii.”

Semnatarul articolului, profesorul de economie Wang Wen, are și o explicație pentru acest fenomen: normele sociale asiatice și concentrarea lor pe „autodisciplină”.

„Țările din Asia de Est, care pun accentul pe ordine în cultura lor, fac dovada unei eficiențe mai mari în lupta împotriva pandemiei, față de țările europene și de Statele Unite, care acordă o valoare mai mare libertății”, scrie Wang.

„În consecință, țările asiatice își revitalizează și economiile mai rapid decât alte părți ale lumii.”

Concluzia ar trebui să ne dea fiori: Libertatea dăunează grav nu doar combaterii pandemiei, ci și Dezvoltării social-economice în general.

În mod straniu, există o țară care zburdă în pandemia pe care ea însăși a creat-o: China.

Ea va fi singura care va încheia anul cu creștere economică. Potrivit buletinului său pe octombrie, Fondul Monetar Internațional anticipează pe ansamblul anului 2020 o creștere de aproape 2%, față de o recesiune de 5,8% pentru economiile cele mai dezvoltate.

În 2021, când, potrivit „experților”, pandemia va persista în ciuda apariției vaccinurilor, China va continua să zburde, cu o creștere prognozată de 8%. Prin comparație, Zona Euro va înregistra o creștere de 5,2%, iar SUA de numai 3,1%.

Comunismul a fost cea mai ucigătoare molimă din istoria omenirii, responsabil de zeci de milioane de victime.

Pe aripile pandemiei, deghizat în COVID, el își face acum reintrarea triumfală în istorie. Pe pământ și pe lună. – Autor: Adrian Patrusca