CRIMA IN STIL MAFIOT IN GALATI. O FEMEIE A PLATIT DOI TINERI SA-I OMOARE SOTUL!
Crima s-a produs în noaptea de luni spre marţi în localitatea Buciumeni.
Iniţial s-a crezut că ar fi vorba de un accident casnic, dar în data de 1 ianuarie legiştii au confirmat că bărbatul a fost ucis în bătaie. Femeia şi cei doi ucigaşi au fost reţinuţi.
Caz înfiorător, care aminteşte de filmele cu mafioţi, în comuna gălăţeană Buciumeni. Potrivit unor surse judiciare, o femeie de 32 de ani, din localitatea, este acuzată că, împreună cu doi complici pe care i-a plătit, şi-ar fi ucis soţul, un cetăţean italian în vârstă de 62 de ani, după care a încercat să însceneze un accident casnic.
Moartea italianului a fost anunţată în data de 30 decembrie.2019, la ora 22,30, când Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi a fost sesizat prin SNUAU 112, despre faptul că o femeie de 32 ani, din comuna Buciumeni, l-a găsit pe soţul său de 62 ani, cetăţean italian, decedat în locuinţă.
În prima fază, părea să fie o moarte provocată de un accident casnic, însă o serie de leziuni de pe corpul victimei au provocat suspiciuni, aşa că ancheta penală a fost începută sub suspiciunea de omor.
În prima zi a anului 2020, legiştii au confirmat, în urma efectuării necropsiei, bănuielile anchetatorilor: italianul a fost omorât în bătaie. Cea care ar fi comandat asasinatul a fost chiar soţia acestuia, care ar fi plătit celor doi agresori (locuitori ai comunei, fără ocupaţie) suma de 2.500 de lei. Nu se ştie deocamdată ce declaraţii au dat suspecţii şi dacă şi-au recunoscut fapta.
Femeia şi autorii crimei au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de omor calificat. În cursul zilei de 1 ianuarie, cei trei vor fi duşi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: