CRIMA la Londra. Taximetristul român a murit de mâna unui tâlhar de 15 ani
Criminalul şoferului român de taxi Gabriel Bringhye ucis la Londra în timpul serviciului este un puşti de 15 ani, a transmis Poliţia Metropolitană din capitala britanică.
„Detectivii care investighează uciderea unui bărbat în Haringey au făcut o arestare. Băiatul de 15 ani a fost arestat în după-amiaza zilei de vineri, 19 februarie, fiind suspectat de crimă. El a fost arestat şi sub suspiciunea de jaf în legătură cu un alt caz. A fost dus la o secţie de poliţie din nordul Londrei, unde rămâne în arest”, a comunicat poliţia londoneză.
Gabriel Bringye, de 37 de ani, a fost descoperit de un şofer de autobuz care observase că nu mişcă şi care a alarmat autorităţile. Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul. Bărbatul fusese înjunghiat.
Potrivit Evening Standard, Gabriel, care locuia de 13 ani în Marea Britanie, urma să se căsătorească anul acesta.
Un prieten a declarat pentru presa britanică: „Este o tragedie îngrozitoare. A fost cea mai amabilă şi mai blândă fiinţă umană pe care puteai să o întâlneşti. Nu ar fi făcut rău unei insecte. Suntem cu toţii şocaţi”.
După crimă, inspectorul şef Treena Fleming, care coordonează forţele de poliţie din zona respectivă, a declarat: „Detectivii lucrează din greu pentru a afla ce s-a întâmplat.” La rândul lui, la începerea anchetei, inspectorul şef Neil John a declarat: „Suntem încă în primele etape ale anchetei şi încercăm să stabilim ce s-a întâmplat miercuri seara şi motivul acestui atac. Gabriel, care lucra ca taximetrist privat, a fost atacat în interiorul maşinii sale. Trebuie să ştim de ce era acolo şi cine a mai fost cu el”.
Sursa: comisarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: