GENERAL

Crimă TERIBILA în Romania. Un bărbat de 30 de ani și-a ucis mama în bătaie


Un bărbat din orașul Brașov și-a ucis mama în bătaie, miercuri, în urma unei discuții în contradictoriu. Polițiștii au fost chemați de vecini, care au sunat la 112, când au auzit scandalul dintre cei doi.

Polițiștii brașoveni au fost sesizați, miercuri, prin apel la 112 cu privire la o agresiune într-un apartament din oraș.

„Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Brașov- Serviciul de Investigații Criminale, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, au transmis reprezentanții Poliției Brașov, potrivit Mediafax.

Odată ajunși la locul unde au fost solicitați să intervină, au găsit în apartament o femeie care era decedată.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că scandalul familial a avut loc între mamă și fiu, iar acesta și-a lovit mama până a murit.

Bărbatul, care are aproximativ 30 de ani, a fost identificat și se află în custodia polițiștilor.

Polițiștii și procurorii sunt la locul producerii crimei și fac cercetări pentru omor, urmând ca la final să fie luate măsuri împotriva bărbatului care și-a ucis mama.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.