”Văduva neagră”, celebra criminală în serie, prinsă după ce s-a dat singură de gol
Puțină lume știe că în România s-a născut și a copilărit unul dintre cei mai mari criminali în serie din Europa.
Vera Renczi s-a născut în 1903, la București și a ajuns unul dintre cei mai faimoși criminali în serie. Povestea ei pare desprinsă dintr-un film de groză, de la Hollywood, din anii când pelicula era doar în alb și negru.
Din poveștile oficiale ne-o și putem închipui pe Vera Renczi, ca un fel de ”Dracula feminin”, într-o criptă unde era încojurată de 35 de sicrie de zinc, iar ea stătea într-un fotoliu cu un pahar de vin în mână. Aceste sicrie conțin tot atâtea cadavre ale unor bărbați cu care Vera Renczi a avut aventuri. Trei dintre ele sunt mai speciale, două sunt ale celor doi soți, iar un altul, al copilului ei de zece ani, pe care l-a ucis după ce i-a descoperit secretul.
La audieri,Vera a declarat că și-a ucis victimele doarece își dorea să fie ultima femeie din viața lor. Din păcate, la dosarul din arhiva instanței sârbe nu a mai rămas nicio fotografie cu Vera Renczi.
”Văduva Neagră” s-a născut într-o familie cu tată maghiar și o mamă româncă. Despre mama Verei, născută în Transilvania, se spune că era de o frumusețe răpitoare și că făcea parte din mica nobilime românească care a început să prindă cheag, la finalul secolului 19.
Primul soț a ajuns în sicriul de zinc
Vera a copilărit într-o localitate din Banatul Sârbesc, Bekerek (Becicherecul Mare – n.n.), azi Zrenjanin. Acolo a avut o serie de aventuri cu bărbați mai în vârstă și căsătoriți, având un renume pe care multe dintre femei nu și-l doresc.
Poveștile oficiale susțin varianta că Vera s-ar fi culcat chiar și cu supraveghetorii de la internatul unde locuia, în schimbul unor mici favoruri.
Primul soț al femei a fost un anume Karl Schick, bancher de profesie și mai în vârstă cu 20 de ani ca și ea. Din relația celor doi se naște un băiat, care a fost botezat Lorenzo. Criminaliștii anilor 1950 nu se pun la punct cu amănuntul legat de durata mariajului cu bancherul vienez, cert este că acesta dispare din peisaj, iar Vera spune că ar fi murit într-un accident de mașină, la București. Deși nu existau probe care să susțină varianta, autoritățile vremii au crezut-o pe femeie și chiar i-au emis un certificat de deces.
Motivul uciderii lui Karl a constat într-o presupusă relație extraconjugală, la scurt timp după o ceartă cruntă între cei doi, acesta dispărând fără urmă.
Al doilea mariaj
După ce a purtat doliu timp de doi ani, după fostul soț, ceea ce a făcut-o o femeie credibilă, Vera se îndrăgostește de Joseph Renczi, un bogătaș sârb de înaltă clasă. Cei doi se iubesc platonic, fiind apropiați ca vârstă, după care se și căsătoresc, la Viena.
Dosarul arată că mariajul a fost presărat din plin cu scandaluri uriașe și crize de isterie din partea Verei, care era convinsă că și al doilea soț are o iubită, cu care o înșeală.
La scurt timp, Joseph cade la pat iar la scurt timp moare în urma unei boli misterioase, de fapt acesta fiind otrăvit constant cu arsenic. Deși era tânăr, polițiștii nu au deranjat-o niciodată cu întrebări pe Vera despre moartea soțului ei.
O viață de desfrâu
După Joseph Renczi, Vera nu s-a mai căsătorit niciodată. În schimb era curtată de tot felul de bărbați, din înalta societate, plini de bani și dornici de aventură de o noapte. Mulți dintre ei veneau de la Viena, la Bekerek, și nu se mai întorceau niciodată. Numărul acestora este estimat la 32.
Primele semne de întrebare au apărut după ce Vera a trăit o aventură cu Milorad, un bancher sârb care fost și el ucis rapid. Numai că, soția lui Milorad a pus întrebări peste întrebări. Așa, Vera a fost căutată de polițiști care i-au pus câteva întrebări, după care au plecat, fără ca probele adunate să fie concludente. Vera Renczi le-a spus oamenilor legii că s-a despărțit de bancherul Milorad după ce a aflat că acesta este căsătorit și că nu mai știe nimic de acesta. Ipoteză, foarte credibilă de altfel.
În schimb, soția bancherului nu a fost convinsă și a angajat mai mulți detectivi particular. Ba mai mult a și găsit în costumele soțului său o scrisoare scrisă de Vera, în termeni nu foarte ”drăgăstoși”.
A urmat o altă vizită a polițiștilor. De data asta, femeia a recunoscut rapid că l-a ucis pe bancherul Milorad, ba mai mult a ales să le arate oamenilor legii și locul unde l-a îngropat pe acesta. De fapt era cripta familiei, aflată sub concacul din Bekerek.
Film de groază
Polițiștii vremii au fost șocați când au intrat în cripta cu pricina. Acolo se aflau 35 de sicrie, dispuse într-un cerc, pe fiecare fiind o lumânare și o etichetă cu numele celui ucis. În mijlocul scenei funebre se afla un fotoliu și o masă pe care sunt așezate un sfeșnic cu lumânări, o sticlă de șampanie și o cupă. Vera le-a spus polițiștilor că obișnuia să coboare seara în cripta familiei, unde să bea un pahar de vin să stea de vorbă cu cei pe care i-a ucis.
Doar când a fost trecută prin fața celui de-al 12-lea sicriu, Vera s-a prăbușit de durere și le-a spus anchetatorilor că acolo se află fiul său Lorenzo, pe care l-a ucis după ce i-a descoperit secretul.
După un proces scurt, în care Vera Renczi a recunoscut toate crimele comise, judecătorul a dispus condamnarea la moarte. În cele din urmă, închisă fiind, Vera Renczi a cedat nervos și a suferit o despresie profundă. Se spune despre ea că vorbea din celula sa, ore în șir cu cei pe care i-a ucis.
În cele din urmă, pedeapsa la moarte i-a fost comutată, ea fiind diagnosticată cu schizofrenie. Vera a fost internată într-un ospiciu unde a murit în urma unei hemoragii cerebrale.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: