OPINII

Cristoiu, previziune-SOC. Ce se va întâmpla în România dacă mai ține mult pandemia

Ion Cristoiu afirmă că desfăşurarea online a congresului PSD de sâmbătă goleşte evenimentul de conţinut. Jurnalistul spune că din această cauză presa are de pierdut, deoarece nu va mai putea afla detalii de culise. În plus, prelungirea pandemiei va avea ca efect mutarea în online a nunților și cumetriilor, dar și a bătăilor.

„Joi, 20 august 2020, după-amiază am primit următorul email: ‘Stimată doamnă/ Stimate domn, Partidul Social Democrat va organiza sâmbătă, 22 august 2020, un Congres extraordinar, în cadrul căruia membrii partidului vor alege noua conducere a formaţiunii şi va fi aprobat noul program politic al partidului. Din cauza riscurilor pentru sănătatea publică, generate de pandemia COVID-19, acest eveniment va fi organizat în condiţiile cerute de legislaţia în vigoare, cu participarea fizică a unui număr limitat de persoane. De aceea, Congresul se va desfăşura online cu participarea prin mijloace electronice a tuturor filialelor din ţară. Aş fi onorat dacă ne-aţi putea fi alături online, prin intermediul fluxului live disponibil la următorul link’.

Am ezitat dacă să dau sau nu linkul pe care, accesându-l, pot urmări Congresul Extraordinar al PSD de sâmbătă, 22 august 2020. Nu ştiu dacă acest link poate fi accesat doar de beneficiarii unei invitaţii sau de toţi cetăţenii României, inclusiv de TeFeLişti.

Am 30 de ani de urmărire ca ziarist a spectacolului politic autohton, între care congresele de alegeri ale partidelor se profilează printre cele mai importante, pentru că el se soldează cu învinşi şi învingători. Chiar dacă la unele, precum cel al PSD de sâmbătă nu se anunţă surprize, totuşi, prezenţa fizică a jurnalistului e mai mult decât necesară. Cu atât mai necesară când e vorba de congrese care se lasă cu schimbări istorice. Un asemenea moment l-a reprezentat Convenţia Naţională a FSN din 16-17 martie 1991, la care am participat.

A fost un moment istoric. Moţiunea lui Petre Roman Un viitor pentru România a fost câştigătoare în bătălia cu Moţiunea celor care-l susţineau pe Ion Iliescu. Prezent în tribună ca jurnalist, am asistat la plecarea din sală a Grupului Ion Iliescu. A doua zi, 18 martie 1991, ei au înfiinţat un nou partid, aşa cum de altfel au ameninţat la Convenţie, după anunţarea rezultatelor. Aşa s-a născut PDSR. Dar mai ales aşa s-a divizat FSN, partidul care, dacă ar fi rămas unit, ar fi condus România un deceniu, dacă nu şi mai mult.

Aş putea aminti Convenţia Naţională Extraordinară a PD din 18-19 mai 2001, când Traian Băsescu îl înlătură de la şefia partidului pe Petre Roma obţinând 653 de voturi faţă de 304 obţinute de Petre Roman, de precizat că s-a votat pe Moţiuni. Cea a lui Traian Băsescu s-a numit ‘România puternică – România Social Democrată’. Nu peste mult timp Traian Băsescu face din PD un partid de Dreapta, una dintre marile nenorociri ale României postdecembriste. Cu un PD partid de Stânga pe partea stângă PSD ar fi avut un concurent serios. A mai fost un Congres cu surprize: cel al PDSR din 21 aprilie 2005, când Ion Iliescu pierde cu 530 voturi în faţa lui Mircea Geoană, cu 964 voturi. Am fost fizic la ambele congrese. La cel al PD am asistat în direct la momentul în care Petre Roman a primit, pe scenă fiind, vestea pierderii la vot şi drept urmare a părăsit sala supărat. Congresul PSD a fost mult mai dramatic. Prezenţa în sală mi-a dat posibilitatea să ghicesc jocurile prin care Ion Iliescu urma să fie eliminat.

Fiecare dintre candidaţii la preşedinţia partidului a ţinut un discurs. La cel al lui Ion Iliescu am simţit răceala sălii. La cel al lui Mircea Geoană, pe care jurnaliştii nu pariau în confruntarea cu Ion Iliescu, am tresărit văzând cum creşte temperatura entuziasmului în sală. Ţin minte că în timp de ziceam ceva în hol, la sala Palatului, la o televiziune, a ieşit din sală Mircea Geoană, înconjurat de entuziaşti. Şi-am zis în direct: Iată-l pe noul preşedinte al PSD!

Am scris aceste rânduri nu pentru a mă fuduli cu premoniţiile mele, ci pentru a-mi aminti nostalgic de importanţa prezenţei fizice la un eveniment. Emailul primit joi după amiază anunţă o premieră în viaţa mea de Istoric al clipei:

Participarea ca jurnalist la un eveniment politic major prin intermediul transmisiei online.

Ar trebui să mă bucur:

Am scăpat de tevatura care e plecarea de acasă, mersul la locul Congresului, intrarea în sală, ocuparea unui loc şi asistarea că vreau sau nu la toate discursurile din Congres. Stau în chioşc, la Găgeşti Deal, deschid calculatorul şi particip la Congres. Participă la fel şi delegaţii. La o adică pot sta cu picioarele pe masă sau pot mânca ceva.

Nu mă bucur.

Pentru că un jurnalist pierde enorm prin participarea online la un eveniment politic. N-ai cum să simţi temperatura sălii, n-ai cum să afli amănunte de culise, n-ai cum să auzi ce zic delegaţii în afara sălii de şedinţe.

Ţinerea online a Congresului PSD e un eveniment istoric postdecembrist. La USR ţinerea reuniunilor on line a devenit un obicei. Online şi fără accesul muritorilor de rând. PSD nu e un partid mic, precum USR, nu e un partid în care viaţa de partid se desfăşoară între prepararea felului întâi şi prepararea felului doi la bucătărie. E un partid a cărui putere a stat şi stă în structurile din teritoriu şi îndeosebi în contactul dintre şefi şi membrii din teritoriu. Ţinerea Congresului online va goli evenimentul de orice conţinut.

Scriu asta nu în chip critic, ci în chip melancolic.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.