MEDICAL

Criza coronavirus. BANI pe timp de criză! Se dau 200.000 de euro de la stat celor care acceptă aceste CONDITII rapid


Anunț important din Guvern. Companiile pot primi până la 200.000 de euro de la stat dacă acceptă o serie de condiții importante și își reorienteză producția spre o serie de nevoi importante ale României în acest moment.

Companiile vor putea primi granturi de până la 200.000 de euro prin programul de micro-industrializare remodificat şi orientat către producţia de materiale sanitare, a declarat duminică ministrul Economiei, Virgil Popescu. Acesta spune că programul ar putea fi lansat în cursul săptămânii viitoare.

„Vom lansa probabil un program săptămâna viitoare. Am remodificat programul de micro-industrializare cu granturi de până la 200.000 de euro şi încercăm să-l ducem în mod special către producţia de materiale sanitare. Aşa cum am spus, această criză ne-a învăţat că dependenţa de importuri din China şi din alte ţări, nu din UE, unde suntem membri, ne-a făcut foarte fragili în faţa unei crize de o asemenea amploare. Vom dori să producem materialele esenţiale în ţară şi vom începe prin măsuri mai mici întâi, cum vorbeam de acest grant de 200.000 de euro pe care vrem să-l dăm pentru companii să îşi adapteze special liniile de fabricaţie pentru materialele sanitare pentru început. Vorbim de altceva, nu de liniile de credit de care se vorbea. Nu avem mulţi bani pe această linie, dar vrem să începem să vedem ce companii şi câte vor putea să acceseze aceşti bani”, a explicat Virgil Popescu, la Realitatea TV.

Întrebat dacă autorităţile se gândesc la măsuri de relaxare fiscală după criza generată de pandemia de coronavirus, ministrul Economiei a răspuns: „Evident că va trebui o relaxare fiscală, dar vor trebui dozate măsurile în aşa fel încât după criză companiile să ajungă cel puţin la nivelul de producţie şi încasări şi venituri la care au fost înainte de criză şi pentru asta trebuie stimulate uşor-uşor, treptat, prin reducerea taxelor şi încurajarea producţiei”.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.