Criză sau telenovelă S.U.A.-Rusia?

E foarte posibil ca faimosul expert în strategie militară de origine română (din Arad) Edward N. Luttwak să aibă dreptate şi ca actuala criză majoră dintre Rusia, pe de-o parte, şi S.U.A. şi Europa Occidentală, pe de altă parte, să fie doar un bluf, o cacealma a lui Vladimir Putin, care a reuşit să producă panică în Vest, la N.A.T.O. şi, mai ales, în Europa de Est. Cererile Rusiei către SUA şi N.A.T.O. sunt prea extinse. Putin cere ştergerea istoriei din ultimii 25 de ani (din 1997), care au implicat extinderea N.A.T.O. în Europa de Est (implicit extinderea UE, care i-a urmat), tratate şi înţelegeri multiple. Evident că SUA, nici dacă ar fi de acord, n-ar putea să-i satisfacă pe deplin pe Vladimir Putin şi pe Rusia, oferindu-le astfel securitatea de care au nevoie.

„Putin blufează în privinţa Ucrainei. Invadarea celei mai mari ţări din Europa cu mai puţin de 200 000 de soldaţi nu va pune capăt victorios crizei pentru Rusia. În loc de aşa ceva, va demara un război pe care Rusia nu şi-l poate permite. Nici o ţară europeană nu va trimite trupe, dar toate vor trimite arme” (Edward N. Luttwak- pe contul său de Twitter, 16.01.2022).

Într-o analiză percutantă, Ivan Timofeev, profesor la marea şcoală de diplomaţie MGIMO (Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale de la Moscova), un foarte important expert în politica externă a Rusiei, apropiat de Putin, director de programe la Clubul Valdai, pune războiul cu Ucraina pe primul loc din trei scenarii sau opţiuni posibile pentru Rusia. Analiza lui Ivan Timofeev e cu atât mai preţioasă, cu cât e foarte clar că acesta „are urechea” lui Vladimir Putin, a lui Serghei Lavrov, a Ministerului Afacerilor Externe rus şi a generalilor.

„Primul scenariu e cel al „războiului”. În acest scenariu, Rusia va pleca de la mai multe premise […]. Armata ucraineană poate fi învinsă relativ repede. Un război prelungit poate fi evitat printr-o operaţiune-fulger. De altfel, ar fi posibil să fie împărţită ţara în două state, unul (Ucraina orientală) rămânând în orbita rusă, celălalt (Ucraina occidentală) în orbita occidentală. O altă opţiune ar fi o schimbare de regim prin forţă în Ucraina, în speranţa că nu va exista o rezistenţă masivă din partea populaţiei. Sancţiunile occidentale vor fi o lovitură dureroasă pentru Rusia, dar nu-i vor fi fatale. Avantajele obţinute pentru securitatea militară vor fi mai importante decât pagubele economice.

Pagubele economice nu se vor traduce prin proteste publice în Rusia ; ele vor putea fi ţinute sub control. Prestigiul autorităţilor va creşte pentru că vor fi rezolvat o sarcină istorică majoră. Sancţiunile împotriva Rusiei vor continua să compromită încrederea în sistemul financiar centrat pe Statele Unite. Rusia va putea exista ca „fortăreaţă”. Ieşirea ei din economia globalizată este posibilă şi chiar de dorit. Occidentul însuşi este în declin. Moartea sa iminentă e inevitabilă. O victorie în Ucraina ar da o nouă lovitură autorităţii Statelor Unite şi Occidentului, şi ar accelera retragerea lor de pe scena mondială. În acest scenariu, trebuie să ne aşteptăm la o ruptură radicală a relaţiilor dintre Rusia şi Occident, incomparabilă cu orice criză precedentă” [1]

Iată şi al doilea scenariu, numit de autor „al tensiunii permanente” : „Costurile unei soluţii militare la chestiunea ucraineană sunt estimate ca fiind prea mari. Chiar în caz de înfrângere rapidă a forţelor armate ucrainene se pune problema controlului teritorial. Regimul fantoşă va avea nevoie de un important aport financiar. În acelaşi timp, el va fi cu certitudine ineficace şi corupt. Ţinând cont de pagubele aduse de sancţiuni, alimentarea regimului va agrava penuria deja existentă de resurse chiar în interiorul Rusiei. Nici controlul complet al teritoriului Ucrainei nu va împiedica Occidentul să formeze şi să înarmeze formaţiuni ucrainene în teritoriile adiacente, finanţând astfel o vastă reţea clandestină în Ucraina. Războiul va provoca declinul economic al teritoriilor ocupate, ceea ce va face populaţia şi mai receptivă la propaganda occidentală. Dacă regimul prooccidental va conserva o parte din teritoriu, conflictul se va permanentiza. În acelaşi timp, nu se va rezolva nici una dintre problemele de securitate ale Rusiei, iar aceste probleme se vor înmulţi din pricina militarizării Europei de Est. Stabilitatea internă a societăţii ruse nu e garantată date fiind pagubele economice provocate de sancţiuni, de costurile războiului şi de asistenţa acordată Ucrainei […].

Rolul mondial al Occidentului e în declin. Pentru Statele Unite, regiunea Asia-Pacific este efectiv o prioritate crescândă. Dar asta nu înseamnă că Occidentul e atât de slab încât să nu-i poată provoca pagube substanţiale Rusiei. Nimic nu garantează că sancţiunile împotriva Rusiei i-ar aduce un prejudiciu capital Occidentului. În Europa, Occidentul dispune de rezerve importante pentru a îngrădi Rusia chiar în caz de rivalitate cu China. Sprijinul Beijingului pentru Rusia nu e garantat în caz de război […]. Menţinerea unei tensiuni permanente în relaţiile cu Occidentul poate da rezultate. Cel puţin puterile occidentale vor începe să asculte la ce spune Rusia. Tensiunea e un instrument util în diplomaţie. E necesar ca tensiunea să fie menţinută la graniţele Ucrainei, dar ea trebuie aplicată şi în alte regiuni – America Latină, Orientul Mijlociu, regiunea Asia-Pacific (cu China) şi Africa. Pe cât posibil, Rusia poate opera prin campanii relativ ieftine dar eficace, asemănătoare cu operaţiunea rusă din Siria”[2] .

Ultimul scenariu, al treilea, este intitulat „Zâmbiţi şi salutaţi” : „Ucraina este un activ toxic pentru Occident. Ajutoarele majore acordate sunt furate, iar instituţiile sunt în continuare corupte. Ţara nu e un furnizor, ci un consumator de buget securitar. Aderarea sa la N.A.T.O. e contraproductivă pentru bloc din cauza conflictelor nerezolvate şi a contribuţiilor îndoielnice la securitatea comună. Ucraina este, dimpotrivă, o sursă de probleme. Sprijinirea ei e jenantă şi costisitoare. Dacă Occidentul o porneşte pe această cale, Ucraina va face din N.A.T.O. o structură şi mai dezechilibrată, în care va creşte numărul specialiştilor „în fente”. Cât timp se va afla în sfera occidentală, Ucraina va fi condamnată să se degradeze şi mai mult. Va avea loc o „moldavizare a Ucrainei”, adică un exod al cetăţenilor către Vest, şi un regres al economiei sale. Occidentul n-are nici un motiv să susţină financiar Ucraina multă vreme. Ajutorul va scădea pe măsură ce poziţia Ucrainei va coborî pe lista de priorităţi a Occidentului. Fără intervenţie militară, Ucraina se va degrada, va deveni o ţară periferică şi o prioritate de rang trei pe agenda globalistă. Rusia dispune de capacităţi militare suficiente pentru a opri orice ameninţare venind dinspre teritoriul Ucrainei şi dinspre ţările N.A.T.O.. Chiar fără a utiliza arme nucleare, Rusia poate, în cadrul unui conflict regional, să provoace pagube inacceptabile rivalilor săi din Europa. Controlul Crimeei îi asigură dominarea Mării Negre”[3] .

Toate cele trei scenarii pentru Ucraina avansate de profesorul rus sunt încă opţiuni posibile pentru Vladimir Putin şi pentru conducerea colectivă de la Kremlin. Deocamdată, ruşii se pot felicita că au pus în discuţie toate angajamentele de securitate şi economice din Europa de Est de după 1997. România, în panică, şi-a arătat disponibilitatea de a face „porţi deschise” la Deveselu. Teama de o lovitură neanunţată de la distanţă şi-a spus cuvântul. Ruşii pot obţine o emasculare militară a N.A.T.O. în cele trei ţări baltice (Lituania, Estonia, Letonia), în România şi în Bulgaria, poate nu în Polonia, dacă nu chiar să forţeze N.A.T.O. să se retragă complet. Relaţiile Rusiei cu Ungaria par bine aşezate pe termen lung.

Din analiza lui Ivan Timofeev rezultă că nici relaţiile dintre Rusia şi China nu sunt chiar atât de bune, de clarificate, de întinse pe cât s-a tot spus. Nu trebuie uitat că dezintegrarea Uniunii Sovietice s-a făcut în primul rând cu ajutorul Chinei, la iniţiativa lui Richard Nixon şi a lui Henry Kissinger. Ruşii nu au uitat. Ridicarea economică formidabilă a Chinei s-a făcut şi pe spatele prăbuşirii URSS. Ţine SUA să arunce Rusia în braţele Chinei şi să-şi fabrice astfel un inamic invincibil ?

Marea rivalitate economică a SUA azi e cu China şi în nici un caz cu Rusia. Prin presiunea militară din Europa de Est şi din Ucraina, SUA vrea să obţină o neutralitate (cel puţin) a Rusiei în conflictul său cu China. În actuala criza, de fapt, nu e vorba doar de Ucraina (un fel de Cuba pentru SUA la frontierele Rusiei), ci de mult mai mult. Şi nu e exclus ca ţinta finală a întregii telenovele să nu fie Rusia, ci China. Deocamdată, Vladimir Putin a reuşit magnific lovitura sa de bluf. Miza Ucraina pentru S.U.A., Occident şi N.A.T.O. e cel puţin suspectă, exagerată. Există alte negocieri complet necunoscute publicului ? Ce au negociat Biden şi Putin la Geneva în iunie 2021, însoţiţi de delegaţii foarte extinse ?

Putin blufează împreună cu americanii ? Este actuala criză doar o comedie americano-rusă care ascunde înţelegeri majore, prieteneşti care vor urma şi care vor schimba faţa Europei şi a lumii ? Americanii au investit masiv (militar) în Europa de Est şi au ce negocia cu ruşii. Cum am văzut, o invazie a Rusiei în Ucraina, perfect realizabilă, este catastrofală pentru invadator. Din mai multe motive, care ţin de starea economică a Ucrainei, de sancţiuni economice europene şi americane la adresa Rusiei. O invazie în Ucraina nu-i rezolvă Rusiei problemele de securitate. Pe de altă parte, o continuare pe termen nedefinit a crizei e şi ea perdantă pentru toată lumea, pentru Ucraina, pentru Rusia şi pentru economiile occidentale.

Rămâne doar soluţia unor negocieri spectaculoase, care să rezolve toate problemele pentru toată lumea. Ceea ce ar trebui să se întâmple până la urmă : o largă conferinţă de securitate, comparabilă cu Ialta 1945 sau cu Helsinki 1973-1975.