Cruzime fără margini: ce le fac ucrainenii celor care au colaborat cu rușii! SBU: „Îi vânăm și îi împușcăm ca pe porci!”
Timp de șase luni, orașul Balaklia, din regiunea Harkov, a fost sub ocupație rusească. După eliberarea sa, trupele ucrainene au declanșat o vânătoare printre cei care au colaborat cu armata rusă, iar cruzimea cu care îi tratează a ajuns și în paginile presei internaționale.
Poveștile de groază apărute în orașe eliberate precum Balaklia, un nod feroviar de 30.000 de oameni, vorbesc despre atrocități, gropi comune, tortură și crime de război.
Cu toate acestea, adevărul incomod este că unii ucraineni au devenit colaboratori ai Moscovei, scrie presa britanică.
Serviciul de Securitate al Ucrainei, la vânătoare de trădători
Kievul a deschis deja anchete asupra a 1.309 de oameni considerați trădători și a lansat 450 de urmăriri penale împotriva lor, arată Daily Mail. Însă mulți localnici se plâng că, de fapt, este o vânătoare a etnicilor ruși din zonă comandată de Kiev.
Cert e că populația civilă din Balaklia trăiește, din nou, în teroare. Oamenii sunt urmăriți și măcelăriți de luptătorii ucraineni. O listă transmisă de o sursă guvernamentală de la Kiev identifică 29 de astfel de crime de răzbunare, cu alte 13 tentative de asasinat care au lăsat unele ținte rănite.
„A fost declanșată o vânătoare asupra colaboratorilor și viața lor nu este protejată de lege”, a declarat Anton Gerașcenko, consilier al Ministerului de Interne. „Serviciile noastre de informații îi elimină, îi împușcă ca pe porci”.
Colaboratorii au încercat să fugă în Rusia
Acești „perdanți” detestați – termenul folosit de un ministru al guvernului ucrainean – au vina de a fi colaborat cu militarii ruși care au ocupat orașul.
În Vasylivka, un oraș din sudul Ucrainei, Natalia Romanychenko, o fostă actriță, a devenit primarul lui Putin. Mamă singură, ea postează pe rețelele de socializare imagini cu cei doi fii ai săi în uniformă militară sovietică. Într-un alt oraș, un alt ucrainean folosit ca propagandist de Kremlin la televiziunea de stat este încadrat în funcția de primar.
Colaboratorii din regiunea Harkov și-au abandonat posturile atunci când forțele ucrainene au avansat luna trecută. „Au încercat să fugă în Rusia, dar rușii nu i-au lăsat să intre”, a spus un procuror implicat în vânarea lor.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: