NATIONAL

CTP despre amenințările unui interlop: “Știi cum te lichidăm?”

Dezbaterea face parte din seria EIDOS Talks și își propune să prezinte provocările cu care se confruntă jurnalismul în era dezinformării.

Invitații lui Claudiu Pândaru au fost Cristian Tudor Popescu, Cătălin Tolontan, Paul Radu și Cosmin Savu, tema fiind “Credibilitatea și Discreditarea Presei”.

CTP despre amenințările primite de la un interlop: “Știi cum te lichidăm?”/ Tolontan: “Cred că suntem într-un mare pericol”
Claudiu Pândaru: “Sunt însă jurnaliști în alte țări care au probleme cu statul, cu puterea, care încearcă să îi elimine și nu doar economic, ci și fizic în unele cazuri. În România relația dintre jurnaliști, organe de presă și stat cum vi se pare în momentul acesta?”

Cătălin Tolontan: “Cred că suntem într-un mare pericol noi ca societate și o să argumentez de ce. Dacă ne uităm la cazurile celor doi jurnaliști morți în Uniunea Europeană, ca să nu comparăm cu exemple din autocrații sau din democrații sălbatice, dar totuși au existat două cazuri de jurnaliști morți, în 2017 și 2018, în Malta și Slovacia.

De fiecare dată a existat un drum, o rută, un pattern. Oamenii au fost mai întâi discreditați, apoi s-au încercat presiuni fie din mediul de afaceri, fie din mediul politic. Statul, prin anumite instrumente, magistrați, poliție, a pus apoi presiune pe ei, a fost cel de-al treilea nivel al atacului, apoi crima.

După părerea mea în România s-au parcurs cele trei etape și nivelul care urmează, dacă va urma, nu pot anticipa, va fi cel de violență fizică.

Cristian Tudor Popescu: “Depinde de bani, când se trece de un anume prag, când banii sunt chiar prea mulți. Un ins, un interlop autentic și solzos, a spus odată, era vorba de o anchetă foarte riscantă, mă rog, demult, acum vreo 20 de ani, o anchetă cu elicopterele de atac Cobra AH1, care trebuiau cumpărate de către statul român cu banii jos, un miliard și ceva de dolari, că altfel nu intrăm în NATO.

Ăsta era textul pe care îl livra respectivul grup care urmărea să scoată un comision corespunzător la un miliard și ceva din chestia asta.

Și, mă rog, atunci am făcut o mișcare care s-a dovedit bună. Am întrebat Departamentul de Stat american, cu scrisoare, depinde intrarea României în NATO de achiziționarea elicopterelor cutare?

Și am primit răspuns la ziar, ‘nu, nu depinde, dacă doriți să vă dotați cu elicoptere, foarte bine, înarmați-vă, e bine, vi le recomandăm, dar nu are nicio legătură cu intrarea României în NATO’.

Lucru care s-a și dovedit ulterior, că nu intram în NATO dacă nu veneau turnurile gemene…Și atunci, unul dintre inși, că așa cum domnul Tolontan a ajuns să discute cu unele personaje mai mult sau mai puțin sulfuroase în anumite situații, firește că și eu am ajuns să discut cu unul dinăsta.

Mi-a zis, ‘băi, băiatule, uite care e problema, problema e de bani. Când se depășește un anumit nivel de daună, dacă ne faci daună totală peste atât, cât ai fi tu băiat de simpatic și mie îmi place de tine așa, știi cum te lichidăm? De nici nu știi de unde ți s-a tras’”.

Sursa: fanatik.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.