GENERAL

CTP: La Australian Open va fi o victorie la scor a antivacciniștilor daca Djocovik va juca

Gazetarul Cristian Tudor Popescu susține că acest conflict dintre Novak Djokovic și autoritățile australiene depășește cu mult granițele tenisului și ajunge în registrul disputei mondiale din jurul vaccinului, iar în cazul în care Djokovic va ajunge să joace la Australian Open, atunci va fi o victorie la scor a antivacciniștilor.

Novak Djokovic este nevaccinat – că despre asta este vorba – și dorește să joace așa la Australian Open. Dacă el va ajunge să joace în aceste condiții, aceasta este o victorie, la scor, a tuturor antivacciniștilor, conspiraționiștilor, anti-5G-niștilor, precum și a naționaliștilor suveraniști și fanatici, reprezentați de tatăl lui Djokovic. Este o victorie pentru toți aceștia, nu mai are nicio importanță acolo ce chestiuni legale sau medicale sunt.

De asemenea, nu știu cum Djokovic va fi primit în aceste condiții în Australia, știindu-se că este în continuare nevaccinat.

Pentru tenis și pentru mine ar fi bine să-l văd jucând pe Novak Djokovic, asta nu poate fi rău niciodată. Dimpotrivă, este extraordinar, dar prin modul în care s-a comportat Djokovic, care nu a făcut nicio declarație… Eu asta i-am cerut din primul moment, ca iubitor al tenisului și ca admirator al său: să iasă să vorbească.

În continuare cred că ar trebui să vorbească, ar fi foarte important. Dacă nu, atunci se situează pe poziția antivaccinistului. Asta este, de fapt, problema. Dacă el ieșea și spunea: «nu sunt vaccinat, dar iată, am avut COVID, prin urmare nu aș avea de ce să fiu vaccinat», era foarte important. El nu respingea în felul ăsta rolul și importanța vaccinului. Dar el tace în continuare”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.