CTP sterge pe jos cu Sorin Oprescu, dupa condamnarea si fuga acestuia: „Nici măcar să fure nu știa”
Cristian Tudor Popescu a comentat, la Digi24, condamnarea și fuga fostului primar Sorin Oprescu, evocând momentul în care acesta, când era candidat, l-a vizitat în redacție. CTP susține că Oprescu este o rușine pentru Capitală.
„Primarul Oprescu… Râd, pentru că am avut ocazia să stau de vorbă cu acest domn, să spunem în privat, deși nu eram în privat, că nu eram la mine acasă, eram la redacție, la „Adevărul”. A venit pe acolo de câteva ori în perioada în care era foarte agitat politic, în PSD, se apuce funcții, candida la Primărie, candida și pe la alte funcții pe acolo și în general, politicienii când aveau o perioadă din asta de forfotă, de vânzoleală electorală, veneau la mine. Din toate partidele.
Domnule, rar am văzut așa ceva. Deci, eu i-am zis așa: omul ăsta era un răcnéte, nu răcnete, un răcnéte. Deci, chiar și când era cu mine în birou, eram numai noi doi, se monta din când în când și începea să spună câte o chestie: Așa nu s-o mai poate, domnule! Și avea niște chestii (grimase – n.r.) de aici, de undeva: Așa nu s-o mai poate, domn’e, în Bucureștiul ăsta, s-a dus totu’ dracului, trebuie să luăm măsuri! Eu mă uitam la el: Măi, nene, nu ești la tribune, domnule, nu ești în județ acuma, să-ți faci electoratul, nu ești nici măcar la Primăria Capitalei, ești cu mine, aici, în birou! Ei, îl apuca montajul. Incoerent, nu reușea să lege două… trebuia din când în când să scrâșnească și să arunce stropi de salivă… și nu reușea să lege două fraze cap la cap. Ăsta era domnul care a ajuns primar, dacă nu mă înșel, de două ori. Independent, da.
Este cea mai mare rușine, mă rog, Viorica Dăncilă este o rușine națională, domnul Oprescu este o rușine de Capitală. Da. Pentru cei care l-au votat. Ca să votezi un asemenea ins…
Vorbind de ce a făcut, văd că îl căinează unii pe acolo prin presă, diverși… Doamne! Deci, omul ăsta a fost prins în flagrant cu 25 de mii de euro luați de la cimitire în vila sa din Ciolpani, flagrant. Adică nici măcar să fure nu știa, nici măcar să ia mită nu știa, nu era în stare. Ca un boblete a luat mita aia! Despre ce discutăm? Deci, are următoarele acuzații: constituire de grup infracțional organizat, luare de mită, abuz în serviciu, spălare de bani. Firește, pentru așa ceva, pentru meniul ăsta, 10 ani și jumătate – sau cât are – și 8 luni este suficient. E corect.
Și acum, ce-a făcut domnul Oprescu? A dispărut în peisaj, s-a topit în peisaj. De acum două săptămâni, din câte înțeleg”, a comentat CTP, la Digi24.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Urita mai este nebunia netratata la timp !!!
I-auzi bai vorba!! Nici macar sa fure nu stia!!! Pai nu-l invetzi mah tu popescule?? cetepeule.