Cu cât vor fi majorate tichetele de masă. Premierul Ciucă a discutat cu liderii de sindicat
Veste bună pentru românii care primesc tichete de masă. Valoarea acestora ar putea creşte la 35 sau chiar 40 de lei. Potrivit unor surse, majorarea ar putea avea loc în două etape: de la 30 la 35 de lei în această vară şi de la 35 la 40 de lei în mai anul viitor.
Decizia a fost propusă de ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în cadrul unei întrevederi cu sindicatele, care a avut loc la Palatul Victoriei.
La şedinţă au mai participat premierul Nicolae Ciucă, dar şi minsitrul Muncii, Marus Budăi.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat, la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. Întâlnirea, la care alături de ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, au mai participat reprezentanți ai Guvernului, ai Confederațiilor sindicale și patronale, a avut loc în contextul modificărilor și completărilor la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și Legea nr. 53/2003 – Codul muncii precum și a Ordinului pentru stabilirea valorii nominale a tichetelor de masă.
„În cadrul reuniunii, s-au dezbătut propunerile organizațiilor sindicale de modificare și completare la Legii 367/2022 privind Dialogul Social. În urma discuțiilor, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus ca până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ.
În privința modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanțelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei”, potrivit unui comunicat de presă.
Executivul precizează că ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizațiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: