Cu sau fără ciuma Covid, oculta satanistă va continua inevitabil Marea Resetare

În timpul „singurului și unicului” val epidemic de Covid-19 din China (ianuarie-martie 2020), care a infectat aproximativ 80.000 de chinezi, autoritățile din această țară au tratat nu mai puțin de 92% dintre pacienții infectați cu ajutorul medicinei tradiționale chineze (MTC): nu mai puțin de trei tratamente MTC s-au dovedit într-adevăr foarte eficiente împotriva Covid-19. Unul dintre ele a fost chiar „singura rețetă recomandată pentru tratarea tuturor pacienților, de la cazuri ușoare la cazuri critice”.

„Studiul a examinat peste 8.900 de cazuri de Covid-19 care au fost tratate în 15 spitale din provincia Hubei (China centrală), regiunea cea mai afectată de epidemie, în perioada ianuarie-mai anul trecut, aproape 30% dintre aceștia luând „Qingfei Paidu” ca parte a terapiei. Rezultatele sugerează că rata de mortalitate pentru cei care au primit tratament TCM este de 1,2%, în timp ce rata pentru ceilalți pacienți este de 4,8%. În septembrie 2020, însuși Xi Jinping a fost cel care a „lăudat modelele în lupta împotriva Covid-19, combinând MTC și medicina occidentală”. Conștient că a câștigat cu ușurință un Război pe Covid-19, fără îndoială implementat intenționat ca o ultimă încercare occidentală de a doborî China, a concluzionat: „Poporul chinez și națiunea chineză vor merge cu siguranță înainte în marea călătorie a noii ere. (…) Niciun individ sau forță nu poate opri marșul poporului chinez spre o viață mai bună”.

În treacăt fie spus, de la începutul anului 2020 și până în prezent, autoritățile chineze și-au exprimat în mod public îndoielile cu privire la originea reală a Covid, cu piste serioase care indică în special, cu argumente faptice, laboratorul P4 de la Fort Detrick…, scrie Reseau International.

Deși utilizarea pretextului pandemiei începe să se epuizeze în mai multe țări care par acum să dea parțial înapoi în privința punerii în aplicare a permisului de vaccinare, anumite piedici politice se încăpățânează să nege cu obstinație dovezile științifice care demonstrează că injecțiile experimentale au eșuat complet, nu numai în prevenirea contaminării, ci și a formelor grave și a mortalității, ca să nu mai vorbim de efectele secundare pe termen scurt, care sunt deja fără precedent în comparație cu cele înregistrate pentru toate celelalte vaccinuri de peste trei decenii. (A se vedea graficul VAERS din SUA) În ceea ce privește posibilele efecte secundare potențial cataclismice pe termen mediu și lung, acestea nici măcar nu sunt menționate…

Pentru a ține această realitate sub tăcere, mass-media în slujba capitalului financiar nu se mai feresc de nicio minciună. Ne vom limita la a cita unul recent: utilizarea pe scară largă a ivermectinei în Japonia, o țară ale cărei statistici sunt a priori mai presus de orice suspiciune. Deși autoritățile sanitare japoneze nu au recomandat în mod public ivermectina, oamenii de știință japonezi de frunte au încurajat medicii să o prescrie, lucru pe care aceștia l-au făcut în masă. Nici autoritățile japoneze nu au cerut pacienților să rămână acasă până la insuficiența respiratorie și spitalizarea în stare critică…

Prima concluzie care se desprinde este că injecțiile experimentale nu au prevenit nici contaminarea, nici mortalitatea, ambele atingând cele mai ridicate niveluri din ultimii doi ani, chiar dacă este recunoscut faptul că variantele Covid-19 sunt din ce în ce mai puțin letale… Cu toate acestea, se pare că, în ciuda acestui val de contaminare facilitat de injecțiile experimentale, mortalitatea din Japonia rămâne mult mai scăzută. Acesta este rezultatul fundamental al abordării raționale japoneze.

Elitele japoneze intenționează să se lege strâns de motorul de creștere autohton al Chinei pentru a se menține la suprafață și a nu se scufunda. Japonia are cea mai înaltă tehnologie din lume în industria de mașini (mașini-unelte și robotică), iar capitalul japonez știe că încă mai are afaceri bune de făcut în China… Cu alte cuvinte, nu există o „Mare Resetare” planificată de burghezia japoneză, de unde și absența unei treceri a vaccinului și utilizarea unor tratamente timpurii dovedite. Această nealiniere totală a Japoniei la politica sanitaro-securitară occidentală este un alt semn al iminentei dislocări totale a sferei de influență americane și occidentale… Nu există absolut nicio surpriză în această alegere a capitalei japoneze: încă din februarie 2020 (ca și în Taiwan, de altfel), unele mass-media mainstream au îndrăznit public să abordeze problema tulburătoare a variabilității tulpinilor Covid… o variabilitate care ar putea implica în mod rezonabil laboratorul american P4 de la Fort Detrick ca fiind locul de naștere al Covid-19! Această chestiune a variantelor Covid era atunci complet tabu în SUA și în Europa, unde teza oficială era că virusul provine de la împerecherea dintre un liliac și un pangolin pe piața din Wuhan… Deși această fabulă despre animale nu mai este în vogă, acest lucru nu înseamnă că mass media atlantice au redus intensitatea dezinformării în masă.

Evident, este important să dezmințim din când în când câteva minciuni mari, dar nu trebuie să uităm că Capitalul plătește armate de scriitori (pe care, în curând, îi va înlocui avantajos cu inteligențe artificiale!), pentru a le produce la un ritm industrial… Cu toate acestea, Lenin a avertizat că „un prost poate pune mai multe întrebări decât pot rezolva zece înțelepți împreună”… Prin urmare, trebuie să ne concentrăm pe principalele minciuni pentru a nu ne epuiza… În urmă cu câteva săptămâni, am avertizat că lupta dintre informația (alternativă) și dezinformarea instituțională a mass-mediei va lua forme din ce în ce mai acute. Fără îndoială, la acest lucru sunt martori cei care se opun fascismului vaccinal:

„Înșelăciunile mass-mediei mainstream par să nu aibă limite. Într-un act de ipocrizie demnă de analele vremii, Patrick Monay, redactor-șef adjunct al Tribune de Genève, deplânge acuzațiile de „propagandă” adresate unor mijloace de informare ca al său. Înfășurat într-o demnitate revoltată, mai degrabă ca o bătrână curtezană a cărei virtute este pusă la îndoială, redactorul devine grandilocvent: „Acuzația de propagandă este o insultă la adresa presei! Ar fi amuzant dacă nu ar fi atât de grav. (…) Într-un text faptic și bine documentat, pe care îl republic cu permisiunea sa, Dr. Gérard Delépine arată cum AFP produce „știri false” în masă, în timp ce pretinde că luptă împotriva „fake news”. Ca și virtuosul domn Monay și întreaga presă subvenționată.

Din aceste observații critice deosebit de pertinente reiese că clasele de mijloc sunt extrem de maleabile, dar în ambele direcții: într-o direcție favorabilă capitalismului atunci când afacerile sunt înfloritoare, și într-o direcție periculoasă pentru marile afaceri atunci când condițiile economice se deteriorează. Aceste clase sunt versatile. Karl Marx remarca faptul că „clasele de mijloc devin revoluționare atunci când se văd expuse să ajungă în curând la condiția de proletari”, cu condiția să reușească să se rupă de prejudecățile lor mic-burgheze și să înțeleagă că este în interesul lor să se alieze sincer cu masele muncitoare mai puțin privilegiate. De asemenea, aceste clase sunt, în medie, mai educate, iar în vremuri de criză, această educație este un pericol, pentru că este calea spre cunoaștere și conștientizare… A-i zdrobi economic și a-i teroriza psihologic este, în mod evident, singura modalitate de a le anihila capacitatea de reflecție și de a împiedica acest proces de conștientizare într-un moment în care marele declin bate la ușă…

După Liban, despre care am vorbit recent, Grecia este cea care arată calea… Dacă Grecia a fost deja grav afectată de politicile de austeritate aplicate sub tutela Bruxelles-ului după criza din 2008, situația economică din această țară se înrăutățește acum într-un ritm accelerat. Chiriile cresc „ca niciodată”: „În loc de 600 de euro, proprietarul cere acum 980 de euro”. Situația de pe piața energiei nu este mai bună: „Zilele trecute era să fac un atac cerebral după ce am primit factura de electricitate, 650 de euro în loc de 350 de euro… înainte de majorarea tarifelor”. În sfârșit, nici alimentele nu au fost cruțate: „Prețul cărnii a crescut cu 30%, la fel de mult ca prețul fructelor și legumelor”.

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că dictatura vaccinului este încă una dintre cele mai dure din lume. Acest lucru este firesc, deoarece, așa cum am subliniat în urmă cu un deceniu, Grecia este una dintre țările din Europa cu cel mai înalt grad de terțiarizare a economiei sale, trăind în principal din turism și transport maritim, două sectoare care sunt, evident, imediat condamnate de Marea Resetare. Grecia se află astfel în fruntea marelui declin economic occidental care tocmai a început. În pofida sărăcirii accelerate a poporului grec și a introducerii, de la jumătatea lunii ianuarie, a unei amenzi lunare inechitabile de 100 de euro pentru toate persoanele nevaccinate cu vârsta de peste 60 de ani, peste 320.000 de greci tocmai și-au văzut anulat carnetul de vaccinare pentru că nu au acceptat să își facă vaccinul de rapel…

Poporul grec, care este acum devastat economic și resemnat moral, a început în mod clar coborârea în iad a marelui său declin. Evident, Grecia este doar primul domino european, care îi va trage rapid și pe ceilalți în jos odată cu el… Următoarele ar putea fi Portugalia, Spania, Italia, … și Franța! Cu alte cuvinte, „țările din sudul Europei”, care erau deja considerate mai puțin virtuoase în urmă cu un deceniu, când a izbucnit criza datoriilor suverane… Deci, în curând va fi un sauve-qui-peut generalizat pentru țările membre ale UE și triumful „fiecare pentru el, Dumnezeu pentru toți!”. Burghezia din fiecare țară își va recăpăta apoi suveranitatea pentru a încerca să nu urmeze în cădere un vecin mai rău decât ea… Întrebarea fundamentală este: care va fi reacția popoarelor la tulburările globale în curs, în special a celor care vor fi loviți puternic de o recesiune economică și socială brutală? Acest lucru va depinde în mare măsură de nivelul lor de conștiință…

Situația ideologică actuală este, evident, eminamente complexă din cauza gradului extrem de anihilare ideologică. În rândul maselor largi ale popoarelor occidentale, gradul de conștiință politică este adesea embrionar sau nihilist, ceea ce înseamnă, în ambele cazuri, supunere față de ideologia dominantă, ceea ce complică considerabil sarcina de conștientizare. Pentru a înrăutăți lucrurile, fracțiunea parțial trează, dar isteric anticomunistă a micii burghezii, are dificultăți în a evita cele mai grosolane amalgame ideologice. În special, îi este greu să înțeleagă că comuniștii revoluționari ar putea dori sincer să pună capăt puterii capitalului financiar: „De ce îi atacați pe acești „capitaliști”? Ei nu vor decât ceea ce vreți și voi: un singur popor (mixt și docil) și o singură cultură (deșteaptă)! La care am putea răspunde: „De ce îi atacați pe acești globaliști? Ei vor doar să fie burghezi și să exploateze liber munca altora! Nu asta îți dorești și tu?”

… Într-un cadru național îngust, din păcate incompatibil cu marea industrie și cu robotica! În mod cert, comuniștii nu aspiră la o cultură unică; socialismul va însemna, în primul rând, în mod inevitabil, înflorirea unor forme de cultură națională (și socialistă), spre deosebire de capitalism, care tinde să uniformizeze atât prin formă, cât și prin conținut… Și dacă, în cele din urmă, va exista cu siguranță o amestecare a popoarelor, într-o fază superioară, aceasta nu va fi în detrimentul intereselor lor fundamentale și nici împotriva dezvoltării științei și culturii… Docilitatea maselor este în mod incontestabil creată de capitalism în fiecare moment: societatea socialistă, și cu atât mai mult comunismul, are nevoie de ființe umane foarte cultivate, care știu să gândească singure și sunt eliberate de cătușele intelectuale lăsate moștenire de societățile de clasă multimilenare. Eternele amalgame ale micii burghezii, care se străduiește să înțeleagă lumea din jurul ei, se străduiește și mai mult să înțeleagă lumea care este determinată economic și istoric să o înlocuiască…

Pierdută în iluziile sale idealiste și anti-materialiste, mica burghezie occidentală în curs de declasificare visează încă la o „a treia forță” alternativă, care nu este nici cea a marelui Capital, nici cea a socialismului marxist, ambele având ca numitor comun „economia planificată”… Această confuzie a concentrării proprietății în mâini foarte diferite (cele ale statului dictaturii proletariatului, pe de o parte, și cele ale capitalului financiar globalizat, pe de altă parte), ignoră în mod minunat faptul că planificarea este în mod fundamental imposibilă pe baza proprietății private a mijloacelor de producție și a anarhiei și concurenței care îi sunt inerente, adică pe baza capitalismului… „Planurile” capitaliste sunt ca divinația în zațul de cafea… Keynesiștii americani și naziștii pretindeau că pot copia economia planificată sovietică, prin politici de reducere a datoriilor, de construcție pe scară largă și de militarizare a economiei în scopul jafului colonial și al distrugerii concurenței și al fricii roșii. Cu toate acestea, economia sovietică a fost singura care a ignorat cu brio depresiunea economică globală care a urmat crizei din 1929 și nu a recurs la colonialism… Noua criză din 1937-1938, din care doar afacerile înfloritoare oferite de un nou război mondial au permis capitaliștilor occidentali, și în special americanilor, să iasă elocvent… În ceea ce privește „a treia cale”, cea a unui capitalism cu o față pretins umană, viața a dat peste cap această utopie: Capitalul financiar nu a apărut din nimic, ci s-a născut din procesul ineluctabil de diferențiere economică care însoțește cursul normal al afacerilor în capitalism…

Dacă aripa suveranistă a micii burghezii occidentale aflate în declin are neajunsurile sale, este evident că nu este singura vinovată… Astfel, cu puțin timp în urmă, exact pe dos față de pozițiile juste apărate neîntrerupt de cei 7 din Quebec, am primit un document trimis de „Reconstrucția comunistă Quebec” în care se putea citi, printre altele, următoarele despre blocarea orașului Ottawa de către „Convoiul Libertății”: „Obiectivul lor imediat este eliminarea tuturor restricțiilor legate de COVID-19, ceea ce va duce la milioane de infecții suplimentare și mii de decese inutile.”

Faptul că există tratamente timpurii eficiente (cum ar fi chroroquine, ivermectin, artemisinin etc.) este ceva ce „marxiștii” noștri în devenire nu bănuiesc nici măcar o clipă… Discursurile despre „mii de morți” nu sunt, prin urmare, decât vorbe în vânt și repetarea necritică a argumentului de masă al capitalului financiar și al fascismului vaccinal pentru a teroriza și subjuga populațiile… Câte decese în China din februarie 2021 încoace? Zero! Strict zero! Ar putea fi momentul să ne întrebăm de ce… „Trudeau va fi denunțat pentru că nu a reușit să „prevină violența” prin „discuții” cu protestatarii, adică făcând concesii la cererile lor fasciste.”

Justin Trudeau este un reprezentant direct al capitalului financiar occidental în degringoladă, este un globalist crescut la școala WEF-ului lui Klaus Schwab și care urmează cu obediență foaia de parcurs a Marii Resetări pentru a nimici clasele muncitoare în ansamblul lor! Și a vrea să trăiești normal, fără restricții stupide, nefondate științific, este fascist? Pasajul de vaccinare care transformă persoanele nevaccinate în subcetățeni, sau carantina de două săptămâni la frontieră impusă camionagiilor care nu sunt răniți, asta este fascism!

Gradul de divorț de realitate al unor „marxiști” sau mai bine zis etichetați ca atare (provenit din abandonarea completă a metodei de analiză materialist-dialectică în favoarea reșapării religioase a dogmelor și teoriilor oportuniste deconectate de la lupta de clasă reală), este astăzi de-a dreptul uluitor, zidiți în vechi scheme învechite (revizioniste) care le interzic să înțeleagă realitatea pe care o au în fața ochilor… Fascismul, cel adevărat, este cel pus în aplicare de aproape doi ani de capitalul financiar globalizat, care este și mai mascat, de exemplu, prin suprimarea indemnizațiilor pentru șomerii nevaccinați… Iar această pseudo-„extremă-stânga” insistă să vadă doar fascismul (fantezist) al proletariatului burghez occidental și al micii burghezii suveraniste în curs de declasare, care acum i se opun în mod legitim! Da, ideologia acestor pături populare are o fațetă anticomunistă, dar nu urmând propaganda fascismului vaccinal se vor rezolva lucrurile, dimpotrivă, pentru că acești rezistenți mic-burghezi vor avea apoi dreptate să spună „uitați-vă la comuniști, fac front comun cu globaliștii”… Noi, la rândul nostru, declarăm că nu avem nimic în comun cu acești „comuniști”…

Această situație, în care vedem că ceea ce ar trebui să fie „avangarda” întregului popor este atât de teribil de în urmă față de nivelul de conștiință al avangardei sale mic-burgheze, este cu adevărat patetică! Trebuie să ne trezim urgent! Sau acești „marxiști” de doi lei vor trebui să fie trași la răspundere pentru o asemenea orbire… Stalin spunea că, la anumite momente de cotitură majore din istorie, unii „comuniști”, neținându-se suficient de mult la principii, au ajuns să cadă din căruță… După cum am subliniat în repetate rânduri, au trecut decenii de când majoritatea „comuniștilor” au renunțat complet la aplicarea vie a teoriei marxist-leniniste a cunoașterii. Incapabili să înțeleagă mutațiile profunde ale lumii din jurul lor, ei cad acum, fără surpriză, din vagonul rezistenței la fascismul vaccinal… pentru a se alătura, fără să fie conștienți, taberei celei mai negre reacții, cea a capitalului financiar occidental, care a intrat în faza finală a marii declasări a propriului popor!

Dacă oamenii ar putea înțelege decalajul masiv și uriaș dintre lumea așa cum există în realitate și poveștile cu care am fost hrăniți despre ea încă din copilărie, ar avea loc o revoluție imediată. Lumea reală este la fel de diferită de cea a propagandei ca și de orice operă de ficțiune.

Am răspuns că este o observație foarte exactă, despre care comuniștii (revoluționari) știu câte ceva și pentru care au fost deja intens pregătiți, fiind ei înșiși victime ale agresiunii ideologice permanente a acestei propagande cu multiple fațete în orice moment… Orice minte trează ar putea într-adevăr să-și dea seama, prin propria experiență, în ce ar putea consta această propagandă în doi ani de plandemie Covidă… Să ne imaginăm deci că vom rezista la această presiune ideologică permanentă timp de 10 ani, 20 de ani, 30 de ani, 40 de ani și că vom fi mult mai izolați decât sunt astăzi rezistenții la fascismul vaccinal… Comuniștii albanezi scriseseră pe tema agresiunii ideologice la scara micii lor țări, prezentată de burghezia internațională drept „santinela lui Stalin”… Această conștientizare a importanței factorului subiectiv nu a fost însă suficientă pentru a împiedica subestimarea profunzimii atracției societății de consum occidentale (mai ales în momentul prăbușirii social-imperialismului sovietic și al turbulențelor economice mondiale care l-au însoțit), evenimente și mutații pe care nu au fost capabili să le analizeze în timp real într-un mod complet materialist-dialectic, cu consecințele dezastruoase pe care le cunoaștem…

Avantajul nostru decisiv în prezent este că putem observa și înțelege aproape în timp real procesul de declasare a puterilor imperialiste din Occident, care au dominat mult timp. În timp ce începe să fie scos din pre-scadratura sa colonială franco-africană, imperialismul francez își consolidează astfel contribuția la războiul colonial (american) purtat în Yemen de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, ajutându-i pe agresori să se protejeze de loviturile de retorsiune (drone și rachete) ale rezistenței yemenite: „Franța va ajuta Emiratele Arabe Unite (EAU), principalul său aliat din Golf, să își securizeze spațiul aerian, care este supus atacurilor rebelilor yemeniți houthi”, a declarat vinerea trecută ministrul francez al Apărării, Florence Parly.

Statul fascist francez, precum și toate colhozurile parlamentare tăcute și vândute lobby-urilor, sunt complici la ceea ce presa atlantică însăși este nevoită să descrie drept „unul dintre cele mai grave dezastre umanitare din lume, cu un risc deosebit de foamete pe scară largă”: „Potrivit ONU, războiul din Yemen a provocat cel puțin 377 000 de morți și milioane de persoane strămutate”, dintre care majoritatea sunt civili, femei și copii, victime ale foametei și epidemiilor. Dar, la urma urmei, acest genocid al poporului yemenit, la care imperialismul francez este complice, nu este oare sacrificiul care trebuie făcut pentru a continua să exporte produse în valoare de miliarde de euro din complexul său militar-industrial (MIC) către petro-monarhiile ultra-reacționare din Golf?….

Cu siguranță, toți actorii și acoliții colonialismului, de la marii bancheri de afaceri la liderii CMI și marionetele lor politice, vor trebui să răspundă pentru numeroasele lor crime împotriva umanității și vor trebui să plătească pentru aceasta în termeni concreți: nu numai pentru crima actuală comisă împotriva propriului popor (prin intermediul Marelui Reset), ci și pentru martiriul și genocidul poporului yemenit! Este evident că statul imperialist francez face în mod constant noi pași în ignominie! De fiecare dată, ne spunem că nu se poate mai rău și că nu putem cădea mai jos… Dar o face!

Nu există absolut nicio diferență între armatele celui de-al Treilea Reich, care au înfometat populația din Leningrad sub asediu timp de aproape 900 de zile, și politica colonială FASCISTĂ a imperialismului nostru față de popoarele colonizate! Popoarele adormite ale Occidentului să fie conștiente de faptul că atunci când închid ochii la acest lucru, când lasă la conducere o „elită” psihopată degenerată capabilă de astfel de acte, într-o zi este de așteptat o reacție violentă, pentru că, în mod fundamental, pentru capitalul financiar, popoarele din Occident sunt la fel de dispensabile ca și popoarele din țările colonizate atunci când vine vorba de profiturile sale!…. Această indiferență și rasism atlanticist latent față de celelalte popoare ale lumii, popoarele din Vest, care au fost mult timp privilegiate, sunt pe cale să înceapă să plătească pentru asta…

Pe scena geopolitică internațională, redobândirea furiei puterilor imperialiste occidentale evidențiază din ce în ce mai mult neputința lor totală în fața dislocării accelerate a sferei lor de influență, ca în cazul obsesiei SUA de a vedea Rusia pregătind „o invazie la scară largă a Ucrainei”… Este evident că imperialismul american nu are nicio intenție de a se implica în acest război pe care îl solicită: ar fi o sinucidere pură pentru el… Dar SUA a preferat întotdeauna să se „sinucidă” împotriva altora! Dar cel puțin, între timp, mass-media atlantiste nu trebuie să se oprească asupra celor mai importante și mai tulburătoare fapte ale vremurilor noastre tumultoase. Recent, s-a raportat că Argentina a recunoscut „principiul unei Chine unite”, în schimbul angajamentului Beijingului de a sprijini „pretențiile teritoriale ale Buenos Aires-ului față de Insulele Falkland, un teritoriu maritim vast și bogat în resurse care i-a fost luat de Marea Britanie în 1982.

După cum se vede, diplomația „lupilor războinici” continuă inexorabil să treacă la ofensivă… și împinge puterile imperialiste ale Occidentului înapoi în ceea ce a fost mult timp apanajul lor exclusiv! Și cum diplomația însoțește în mod tradițional afacerile, nimeni nu va fi surprins să afle că industria nucleară chineză va pune piciorul în… Argentina, după cum a relatat acum câteva zile un observator atent al știrilor chinezești!

În mod clar, începutul anului 2022 este un semn al dislocării accelerate a sferei de influență occidentale, din Asia în Orientul Mijlociu, via Françafrique și America Latină, confirmând primele observații pe care le-am făcut în 2007. La acea vreme, am evidențiat deja influența crescândă a Chinei pe tabla de șah geopolitică globală, în special prin studierea căii alese de Venezuela, care se afla atunci în fruntea acestei noi tendințe structurale. În iulie 2007, un tovarăș din America Latină ne-a spus că site-ul nostru era considerat „fabulos” de către elita suveranistă chavista, care îl folosea „pentru industrializarea socialistă a Venezuelei”, adăugând că „tovarășii care lucrează în ministerul însărcinat cu această sarcină” au „citit cu interes dosarul privind industrializarea socialistă din Uniunea Sovietică”.

La care am răspuns că, deși nu au construit o economie cu adevărat socialistă, liderii venezueleni ar putea totuși „învăța din anumite învățături ale marxism-leninismului, cum ar fi importanța construirii industriei grele ca o condiție necesară pentru creșterea puterii țării lor și pentru a se elibera de diktatul puterilor imperialiste”. La vremea respectivă, credeam că această industrializare avea ca scop „înlăturarea pozițiilor dominante ale burgheziei comprador venezuelene în favoarea unei burghezii naționale mai independente” și adăugam că acest lucru nu putea decât „să ducă la o înăsprire a contradicțiilor interimperialiste”: „Este ceea ce s-a întâmplat cu China și va duce în anii următori la convulsii internaționale, China urmând să-și înlăture astăzi principalii concurenți”. Am concluzionat că „acest proces de industrializare burgheză” era totuși „progresist în sensul că sporește contradicțiile interne ale sistemului imperialist mondial”, dar că nu ar trebui să ne facem „iluzii cu privire la caracterul său de clasă în Venezuela”…

Acum este clar că Venezuela chavista este un stat suveran nealiniat, în care burghezia suveranistă face concesii reale muncitorilor și caută să diversifice economia țării, în special printr-o industrializare reală, deoarece este preocupată să nu rămână pentru totdeauna un stat neocolonial care exportă materii prime… O alegere care a fost de mult timp extrem de neplăcută pentru Washington, care a pierdut de mult timp controlul exclusiv asupra țării, în ciuda nenumăratelor și continuelor încercări de destabilizare, ultima fiind sprijinul neclintit pentru Juan Guaido, autoproclamat președinte interimar în 2019, cu sprijinul SUA… După cum recunoaște presa atlantică mainstream, singura funcție a marionetei americane este de a legitima reținerea occidentală a activelor externe ale țării:

„Statele Unite și câțiva dintre aliații lor și-au reînnoit sprijinul pentru cel pe care îl consideră singurul președinte legitim al Venezuelei. Prin urmare, dl Guaido își poate păstra titlul înalt și controlul asupra activelor statului venezuelean în străinătate, începând cu Citgo, filiala americană a companiei petroliere PDVSA. De asemenea, este în joc soarta lingourilor de aur venezueleni deținuți de Banca Angliei. În total, sunt în valoare de câteva miliarde de dolari. Dar în țara sa, dl Guaido nu are nicio putere și nicio iluzie. Decredibilizarea sa este pe măsura speranței imense pe care a stârnit-o, promițând, într-o țară devastată de recesiune, să-l înlăture pe moștenitorul lui Hugo Chavez și să readucă prosperitatea și democrația. Președintele Nicolas Maduro este încă acolo și chiar pare solid. (…) „Americanii îl susțin pe Guaido pentru că pur și simplu nu au un plan B”, consideră politologul venezuelean Colette Capriles. La sfârșitul anului 2021, la Națiunile Unite, doar 15 țări din 193 au urmat Washingtonul și au refuzat să-l recunoască pe ambasadorul desemnat de Caracas. În America Latină, frontul anti-Maduro s-a dezintegrat. În Europa, capitalele care l-au recunoscut pe Juan Guaido în urmă cu trei ani se străduiesc să își ascundă jena diplomatică. „Guaido a devenit inutil, dar nimeni nu știe cum să îl lase să plece”, rezumă un diplomat.

O recunoaștere care atestă eșecul total al eforturilor occidentale împotriva Venezuelei chaviste și, prin ricoșeu, față de susținătorii săi infailibili: Iran, Rusia și China… „Rusia și Venezuela sunt în favoarea dezvoltării unei ordini mondiale moderne și echitabile, o ordine mondială în care viitorul nostru nu depinde de voința sau dorința vreunei țări, de bunăstarea sau de starea de spirit a acesteia”, a declarat președintele rus Dmitri Medvedev în octombrie 2010, cu ocazia unei vizite a lui Hugo Chavez la Moscova… Această nouă ordine mondială, condusă deocamdată de conducerea (economică) a imperialismului chinez, se desfășoară acum sub ochii noștri. Acest transfer major de la Vest la Est promite mari convulsii economice și geopolitice în lunile și anii care vor urma. Pentru a face față mai ieftin furtunilor actuale și viitoare, China va face (la scară mai mare) ceea ce a făcut cu repetiția generală din 2008 pentru a compensa prăbușirea comerțului internațional cu Occidentul și, de asemenea, își va investi capitalul în întreaga lume fără piedici.

Prin urmare, ar trebui să fie capabil să compenseze turbulențele mari. Sfârșitul proprietății private (pentru proletariatul și mica burghezie occidentală) va fi pus în aplicare de către clica globalistă occidentală, mult mai radical decât comuniștii (care ar fi tolerat cel puțin proprietatea individuală a locuinței)… Capitalul financiar occidental va ruina masele și îi va expropria pe toți cei care nu-și pot rambursa împrumuturile, nu-și pot plăti facturile, etc. …. Și asta, în timp ce șomajul va exploda și hiperinflația va sângera populația… „Inflația în zona euro va rămâne probabil ridicată mai mult timp decât se așteaptă”, a avertizat președintele BCE chiar săptămâna aceasta, în timp ce Comisia Europeană își exprimă deja îngrijorarea cu privire la „creșterea vertiginoasă a prețurilor la energie” și la „impactul acestora asupra gospodăriilor celor mai vulnerabile și asupra întreprinderilor mici și mijlocii”. Astfel, clica globalistă occidentală va „împărți” sărăcia la o scară nemaiîntâlnită până acum în istorie… Deci, cum ar trebui să reacționăm la această perspectivă iminentă?

Popoarele lumii au cu siguranță dreptul și datoria de a rezista fără întârziere, altfel viitorul pentru multe dintre ele promite să fie foarte sumbru… Rezistați, dar cum? Deși Gandhi este cunoscut pentru adeziunea sa privilegiată (ca să nu spunem exclusivă) la metodele non-violente de rezistență și consideră că ar trebui să încercăm mai întâi să „rezistăm răului refuzând să-l imităm pe cel rău”, el a recunoscut totuși posibilitatea și legitimitatea de a se rupe de pacifism în anumite cazuri extreme:

„Cred cu adevărat că acolo unde există doar o alegere între lașitate și violență, aș recomanda violența […]. De aceea, i-aș sfătui pe cei care cred în violență să învețe cum să mânuiască armele. Aș prefera ca India să recurgă la arme pentru a-și apăra onoarea, decât ca, din lașitate, să devină sau să rămână un martor neajutorat al propriei dezonoare. (Gandhi, The Collected Works of Mahatma Gandhi, Ahmedabad, The Publications Division, Ministry of Information and Broadcasting, Government of India, 1965, Vol. 18, pp. 132-133.

Cu alte cuvinte, pentru Gandhi însuși există cauze și circumstanțe care justifică recurgerea în ultimă instanță la violență: mai ales atunci când inamicul însuși recurge mai întâi la violență pentru a suprima formele non-violente de rezistență și nu-ți lasă astfel altă opțiune decât calea rezistenței armate, sau cea a capitulării… Rezistența contemporană la fascismul vaccinal, atunci când forțele represive ale statului imperialist se năpustesc asupra demonstrațiilor populare pașnice și a ocupației, nu este oare unul dintre acele cazuri speciale care necesită un răspuns popular legitim și muscular?

La rândul lor, bolșevicii nu s-au lăsat stânjeniți de iluziile transmise de pacifismul mic-burghez, care se mândrește cu respingerea violenței din principiu, în orice moment și în orice împrejurare, și dacă nu au refuzat niciodată să folosească mai întâi mijloacele legale și pașnice de luptă, nu au pierdut niciodată din vedere faptul că Capitalul nu a ezitat să folosească violența în mod preventiv și să opteze pentru o dictatură teroristă de îndată ce forma sa „democratică” de dominație nu a mai putut reprima și stăpâni cererile legitime ale poporului. Astfel, bolșevicii au insistat întotdeauna asupra faptului că era de datoria lor să fie gata să răspundă la violența claselor exploatatoare, sub sancțiunea dezarmării și a trădării cauzei eliberării maselor populare de sub asuprirea capitalistă… Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să afirmăm, urmându-l pe Lenin, că „într-o societate bazată pe puterea banilor, în timp ce câteva mâini de bogați știu doar să fie paraziți, nu poate exista o „libertate” reală și adevărată”.

În opinia noastră, masele populare din țările imperialiste occidentale în colaps trebuie să țină cont de aceste lecții. Camarazii noștri din Burkina Faso, ca și Thomas Sankara, asasinat în 1987 de Blaise Compaoré la ordinul imperialismului francez (sub președinția lui François Mitterrand), spun că: „Buletinul de vot și un aparat electoral nu înseamnă, în sine, că există o democrație. Cei care organizează alegeri din când în când și se preocupă doar de popor înaintea fiecărui act electoral nu au un sistem cu adevărat democratic. (…) Democrația nu poate fi concepută fără ca puterea, în toate formele ei, să fie pusă în mâinile poporului; puterea economică, militară, politică, socială și culturală”.

Luptătorul anticolonialist progresist Thomas Sankara a insistat, de asemenea, asupra faptului că „un militar fără pregătire politică patriotică [populară] este doar un potențial criminal”. Din toate acestea, tovarășii noștri din Burkinabé trag concluzia că „nu se eliberează un popor, ci un popor se eliberează singur! Masele populare asuprite de Capital și transformate în spectatori neputincioși ai propriei lor decăderi economice, sociale și morale să nu mai aștepte salvarea de dincolo, de la politicienii corupți sau de la supereroii care inundă televizorul, ci să ia ele însele în mână apărarea propriilor interese!

scris de: Vincent Gouysse