CULMEA PROSTIEI. Unde a încercat să se ascundă de polițiști un hoț din automate de cafea
Scene tragi-comice azi noapte în municipiul Buzău. În jurul orelor 01,30, un echipaj al Poliţiei Locale, din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică, a observat o persoană care se deplasa din direcția str. Alexandru Marghiloman spre str. Obor, iar în momentul în care a fost observat, persoana a încercat să se sustragă și a fugit pe strada Cuza Vodă, însă pe str. Ion Băieșu în zona Pizza Marina, suspectul a fost imobilizat în timp ce încerca să se ascundă sub un autoturism parcat.
În urma identificării s-a constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 ani, din comuna Bălăceanu, județul Buzău, iar la controlul sumar corporal și asupra bagajului pe care îl avea, polițiștii locali au găsit mai multe bunuri printre care și 2 șurubelnițe, 2 perechi de mănuși și suma de 706 lei (majoritatea în bacnote de 1 leu).
„În urma discutiilor purtate cu persoana depistata, acesta a declarat verbal că în noaptea de 24/25.10.2018, a spart mai multe automate de cafea situate pe str. Bucegi, str. Alexandru Marghiloman, str. Transilvaniei de unde a sustras sume de bani, iar pe str. Obor – Piața Teatrului și bd. Unirii la intersectie cu str. Obor doar a forțat sistemele de închidere ale automatelor de cafea fără a sustrage bunuri sau valori.
Avand în vedere cele constatate, persoana depistată a fost condusă și predată organelor de cercetare penală.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: