GENERAL

Cum a acoperit Mitropolia un preot curvar! STENOGRAME incredibile. Popa le trimitea amantelor poze cu “ciocanul”

„Fă ce spune popa, nu ce face popa” este o sintagmă extrem de populară în România. Ce lipsește din ea e un sfat pentru preoteasă. Știm cu toții că preot e doar dacă s-a căsătorit, iar persoana cu care preotul se căsătorește, prin titulatura de preoteasă, este un soi de voluntar al BISERICII, uneori cu mai multe atribuții decât soțul ei.

Mitropolitul Andrei a lălăit-o și în cazul pedofilului Pomohaci, căruia i-a fost duhovnic

Aceste căsnicii sunt de cele mai multe subicte TABU, strict secrete, mai ales divorțurile!

Ironic sau nu, publicația noastră a documentat timp de un an unul dintre cele mai mediatizate divorțuri din istoria Bisericii Ortodoxe Române. De ce? Pentru că încă din fașă se știa că Mitropolia Clujul îl va proteja pe preotul care a avut relații extraconjugale, iar pe preoteasă vor încerca să o manipuleze în așa fel încât lucrurile să se finalizeze din punct de vedere juridic la limita favorabilă a părintelui care a comis adulterul. Și am avut dreptate.

În materialul următor vă prezentăm „manualul” de mușamalizare al unui divorț și teatrul ieftin pe care un preot care preacurvește l-a practicat și încă îl practică, încercând inclusiv să își întoarcă copiii împotriva mamei care a obținut custodia. Veți asculta declarațiile mieroase, chiar penibile, ale ÎPS Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului, care a procedat în cazul divorțului preotului clujean Ovidiu Ciprian Marțiș la fel cum a procedat până la un moment dat cu pedofilul Cristian Pomohaci: acoperind rahatul cu preșul ipocriziei.

E greu să cântărești cum să publici un astfel de material, pentru că oamenii au calități și defecte, iar când vorbești despre faptul că un Înalt PreaSfințit MINTE, că un om venerat de cetățeni afirmă că „nu știe” lucruri care i-au fost aduse la cunoștință, parcă ți-e rușine de lipsa lui de rușine. Mai ales că ÎPS Andreicuț este printre cei mai înțelepți oameni din Biserica Ortodoxă Română. Cu toate acestea, considerăm că este mult mai greu să nu publici o astfel de anchetă, dat fiind că în România preotesele nu au credibilitate, sunt scoase vinovate, sunt ignorate și manipulate într-o manieră de așa fel încât să ierte și de „70 de ori”.

În 2018, Alina Kvasiuc (fostă Marțiș) a descoperit că soțul ei, celebru preot Ciprian Ovidiu Marțiș, o înșela cu o altă femeie căsătorită, chiar și în propria lor locuință.

Femeia a decis atunci, în urma unor manipulări și scenete cu lacrimi și „pus în genunchi” să mai dea o șansă căsniciei, deși îi era clar că a fost trădată nu de un soț normal, ci de un preot prefăcut, care se scălda în lux și lega tineri în căsnicie ori logodnă, obținându-și succesul și popularitatea din tabloul fals de familist convins.

El avea nevoie de ea pentru ca lumea să vadă acea imagine de familie perfectă, nu realitatea: că era un curvar notoriu! Așa a venit pe lume și cel de-al treilea copil al cuplului, ca în septembrie 2020 să se ajungă la divorț, dat fiind că preoteasa afla că soțul ei nu doar că a mințit-o pe ea, ci și-a perfecționat metodele de preacurvie: ștergea mesajele incriminatorii (narcisistul se poza gol și trimitea fotografii cu mădularul său anumitor enoriașe doritoare), schimba mașina personală cu mașini de-ale cunoscuților și pleca în ”excursii” la pădure cu divese femei, inclusiv a adus în patul conjugal ”viruși” care i-au generat afecțiuni ginecologice. toate acestea în vreme ce se promova ca mare cântăreț, la fel ca și prietenul său de nădejde, pedofilul Pomohaci, scoțând la interval fotografii cu cei trei copiii minunați și punând-o pe preoteasă să zâmbească perfect. Determinată să lupte pentru a-și crește copiii în adevăr, așa cum BISERICA îndeamnă, Alina Kvasiuc avea să treacă printr-un război în care avea șanse să piardă cu adevărul de partea ei.

Teatru ieftin cu lacrimi și cereri de iertăciuni în genunchi

O sceneta de manipulare pe care Ciprian Marțiș, preotul curvar și faimos, a pus-o în practică a avut legătură cu familia preotesei, în fața cărora s-a apucat de plâns și a recunoscut că a înșelat-o cu alte femei și dădea vina pe DIAVOL, scuzându-se că e bolnav. Contextul? Preotul vorbea pe la spatele soției sale, pe care a înșelat-o, cu rudele ei, exprimându-și îngrijorarea că ea e nebună și ca el vrea să o aducă pe calea cea bună.

Două aspecte ne-au frapat din acest act teatral: cum Marțiș trece de la vocea în lacrimi la un ton serios în mai puțin de o secundă și cum îi cere preotesei să rămână în căsnicie chiar dacă nu îl mai iubește.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): De ce faci chestia asta, Ovidiu? Cum ai putut să mă minți, să mă înșeli iarăși?

Ciprian Ovidiu Marțiș: Îs bolnav.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): De ce nu mergi la medic daca ești bolnav? Mă îmbolnăvești și pe mine și rămân copiii fără părinți. Este normal așa ceva?

Ciprian Ovidiu Marțiș: E târziu acuma.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Foarte târziu.

Ciprian Ovidiu Marțiș: Sunt bolnav.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Nu trebuie să rămâi bolnav. Să te tratezi, pentru că dacă rămâi bolnav îmbolnăvești și pe ceilalți oameni.

Femeie: E târziu. E târziu.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar tu îți dai seama? (Se pune în genunchi) Nu, nu, nu te pune, te rog… Tu îți dai seama unde ai ajuns cu minciunile? Adică ai ajuns pentru o … ești în stare să ma faci … să mă faci nebună, deci ești în stare să schimbi oamenii din jurul tău și tu de fapt te simți vinovat. Cum te simți, Ovidiu? Te simți bine?

Ciprian Ovidiu Marțiș: Mă simt ultimul om acum. Vă luați de mine aicia și îs mai rau decât ați zis.

Femeie: Mie nu îmi vine să cred că vorbeam de el. Că vorbeai de el, Alina.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar, cum. Îs mai multe detalii, Nicoleta.

Bărbat: Nu mai…

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Am spus: recunoaște, fii bărbat. Dar nu da în mine.

Femeie: Să ceară ajutor, să recunoască că are nevoie de ajutor.

Ciprian Ovidiu Marțiș: Recunosc că am o problemă și recunosc că am spus… mă crezi că plâng aiurea? I-am spus și ei în mașină. Orice aș da să șterg ce am făcut , dar cum să fac? Am nevoie de ajutor.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Doi ani de zile am fost aici…

Ciprian Ovidiu Marțiș: Eu știu!

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): De ce nu … atunci despre ce… înseamnă că nu vrei să te tratezi, ție îți place ceea ce faci…

Ciprian Ovidiu Marțiș: Nu m-am dus, Alina. Nu m-am dus să mă tratez.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar cum ai putut să vii acasă la trei copii umblând și în alte părți? Acum după atâta timp…

Bărbat: Gata…degeaba îl întrebi…

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar lasă-mă, mă, să-l întreb că de aia sunt aicia. Cum ai putut? Ce ți-a fost în minte, Ovi?

Ciprian Ovidiu Marțiș: O să vezi … vreau să îți explic pas cu pas tot ce îmi arăți. Așa ca la soția mea, o să îți spun pas cu pas.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Știu! Știu tot, oricum, dar cum ai putut?

Ciprian Ovidiu Marțiș: Când o să mi le arăți o să îți spun ce am făcut.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Cum ai putut?

Ciprian Ovidiu Marțiș: Vreau să recunosc că am o mare problemă. Recunosc și știu că femeia pe care am înșelat-o… e adevărat! I-am spus și ei. Chiar dacă acum ești supărată eu te iubesc.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar nici nu pot să te cred. Ovidiu! Ovidiu, te rog să încetezi în clipa asta!

Ciprian Ovidiu Marțiș: Ascultă-mă te rog ce vreau să îți spun! I-am spus și ei în mașină. Am nevoie de cea care le știe pe toate ale mele să mă ridice din gropă.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Te-am ridicat odată și m-ai aruncat din nou în…

Ciprian Ovidiu Marțiș: Nu mă poate ridica altcineva, numai tu. Și fă-o nu pentru mine, fă-o pentru copilașii noștri cu care împreună trăim.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Nu există… e ultimul lucru pe care pot să-l fac. Pur și simplu nu te mai iubesc. Cum să te ridic? Dacă tu mi-ai trădat…

Ciprian Ovidiu Marțiș: Nu îți cer să mă iubești, îți cer să ma ajuți.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar te ajuți singur. Te ajuți singur.

Ciprian Ovidiu Marțiș: Am nevoie de tine și de înțelegerea ta.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): De mine nu ai nevoie, că de mine…

Ciprian Ovidiu Marțiș: E o cruce pe care trebuie să ne-o ducem… e vina mea. Eu sunt vinovat.

Mitropolia știa!

La fel ca în cazul preotului Ovidiu Marțiș, Mitropolia a avut oportunitatea să-i ceară tovarășului său, pedofilul Cristian Pomohaci, ieșirea din preoție, dar a evitat ani de zile să facă asta. Jurnalistul Liviu Alexa, care a documentat la aceea vreme șocantul caz, spune in premiera ceva foarte interesant:

„Mitropolitiul Andrei a fost duhovnicul lui Pomohaci. Știa de toate porcăriile făcute de acesta, i le-a tolerat și l-a protejat ani de zile. După atâția ani pot sa ofer și o informație de context care acum poate fi dezvaluită: I-am oferit mitropolitiului oportunitatea de a evita scandalul Pomohaci dându-i la acea vreme un termen de două săptămâni ca să îl convingă pe Pomohaci să iasă din preoție. Sunt un jurnalist credincios și iubitor de biserică și am considerat că atâta pot face pentru biserica mea, și așa încercată de scandaluri de corupție, pedofilie și homosexualitate. Din păcate, spre dezămagirea mea, mitropolitul a pus batista pe țamabal fiind prea slab ca să îi ceară lui Pomohaci acest lucru, deși era superiorul său în toate cele. Asta nu m-a facut decât să îmi dau seama că ancheta trebuie neaparat publicată fiindcă Biserica Ortodoxa încă nu are puterea de a se curăța singură de pleavă, de uscăturile și scursurile care afecteaza preoțimea buna. Ca popa Marțiș, un cocalar cu sutana, mai sunt multi preoți în România. Popa Marțiș se distinge însă prin viața desfrânată pe care a dus-o, o viata de obsedat sexual, dar și prin pilele pe care le-a avut direct la Mitropolie, lucru care face să fie protejat chiar și astăzi. Mitropolitul Andrei este singurul vinovat, pentru că trebuia să îl arunce pe popa Marțiș în ghena uitării.

Înainte de redactarea acestui material l-am contactat pe ÎPS Andrei Andreicuț, mitropolit al Mitropoliei Clujului. Noi știam că Marțiș a preacurvit, el știa. Însă în conversația telefonică purtată cu acesta, în mod mieros ni s-a comunicat că nu au existat elemente care să arate că Marțiș s-ar fi „încurcat cu altele”. Să presupunem în mod naiv că Andreicuț nu știa. Oare preotul Marțiș l-a mințit?

Un document din dosarul de divorț ne arată că principalul motiv pentru acțiunea în instanță l-a reprezentat adulterul.

Mitropolia știe tot dosarul, pentru că, teoretic, în baza acestei acțiuni, l-au ținut în brațe pe Marțiș. Conform procedurii, trebuia să existe o anchetă internă care să stabilească problemele care au dus la divorț și cât de compatibile sunt acestea cu conduita unui preot. La un an de la pronunțarea divorțului, Marțiș continuă partea lui de tablou fals, făcând pe victima în biserică și arătându-și adevărata fața în prezența copiiilor, când îi ia conform programului de vizită. Cât despre preacurvie… se pare că Mitropolia o încurajează, dat fiind că niciodată preoteasa nu a fost întrebată dacă soțul ei a înșelat-o sau nu.

Iată ce spune purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, care îmbracă declarația lăsând să se creadă că au ”investigat” coform canoanelor bisericești situația.

De ce spunem că s-a mușamalizat cazul?

Cu o lună ÎNAINTE de divorț, în septembrie 2020 (divorțul fiind pronunțat în martie 2021), pe atunci încă soți, Alina și Ciprian Ovidiu Marțiș au mers în audiență la NUMBER TWO din Mitropolie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, care ȘTIA TOTUL DESPRE ADULTER.

Cu o zi înainte de întâlnirea cu pricina, preotul Marțiș l-a abordat pe acesta la hramul din Florești. Astfel că în cele ce urmează auziți o superbă conversație, dusa la nivel de artă, unde nu se vorbește despre cuvântul ADULTER, ci despre cum Alina Marțiș trebuie să ierte preacurvia soțului, iar soțul care și-a mințit inclusiv duhovicul apelează din nou la lacrimi, pentru a-și conserva poziția faimoasă de la Florești.

Ovidiu Ciprian Marțiș: Doamne ajută!

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Vă rog luați loc! Cu ce vă pot ajuta?

Alina Kvasiuc: Da…

Ovidiu Ciprian Marțiș: Cu o rugăciune…

Alina Kvasiuc: De data aceasta eu sunt cea care neapărat am ținut să vin în fața Sființiei voastre, simt că am o datorie morală față de biserică și față de tot ce înseamnă ortodocsie. E dureros ce am să vă spun, dar, nu știu, misiunea pe care am avut-o și am dus-o așa cum am putut eu, cât m-am priceput se cam oprește. Pentru că nu mai pot să stau în fața credincioșilor la fel de zâmbitoare și la fel de naturală, iar eu nu pot să mă prefac. Lucrurile nu au mers tocmai într-un sens bun. Nu am venit să îmi acuz soțul deloc. Am venit să vă rog să-i lăsați preoția, pentru că este un preot adevărat. Dezamăgirile mele sunt vis-a-vis de cealaltă parte. Așa cum și eu am dat șansă la șansă și la șansă, cred că și Biserica ar trebui să acorde șansă. Știu că e un moment greu și că legile, regulile sunt clare, dar toți merităm o a doua șansă.

Părinte Benedict Bistrițeanul: Să spuneți mai multe…

Alina Kvasiuc: Păi mai mult, la ce mă gândesc? Noi suntem deja în divorț.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Și nu se mai poate face nimic?

Alina Kvasiuc: Nu. Am încercat, lucrurile au mers…

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Cine se uită din afară poate să zică …

Alina Kvasiuc: Da, așa este, din exterior totul era foarte frumos. Da.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Dar acum, pot să întreb și eu mai multe?

Alina Kvasiuc: În măsura în care pot să vă răspund, am să vă răspund.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Să înțeleg și eu un picuț.

Alina Kvasiuc: Da, puteți să mă întrebați.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Să înțeleg și eu un picuț… Totuși care sunt motivele obiective?

Alina Kvasiuc: (către Ovidiu Ciprian Marțiș) Vrei să spui tu?

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: …Ar fi important, nu doar să constat niște lucruri. Pot să îmi iau și … și să vă întreb așa (n.red spovedanie)

Alina Kvasiuc: Eu aș vrea să spună, nu vreau să spun eu. E decizia soțului meu. Eu am vrut doar să vă spun din punct de vedere moral ce am eu.

Ovidiu Ciprian Marțiș: Eu pot să spun decât că soția mea e îndreptățită să facă pasul ăsta, dar n-am știut să apreciez familia, m-am dedicat poate prea mult altor lucruri, n-am cinstit-o neapărat pe soția mea așa cum trebuia și merit tot ce mi se întâmplă și îmi duc curcea.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Păi, bun, merită, da, dar vreau să vedem dacă mai putem face ceva, asta e ideea.

Ovidiu Ciprian Marțiș: Eu, ăăă… Mă rog și mă pocăiesc de tot ce am făcut.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Cu toții avem nevoie de pocăință, dar poate toți avem și posibilitatea de a ierta și de a fi iertați. Asta zic, nu mai există o cale de …

Alina Kvasiuc: Da. Acum doi ani s-a întâmplat cel mai mare șoc din viața mea. Când eu trăiam într-o bulă în care credeam exact ce credeați și Sființia Voastră. Și m-am trezit. M-am trezit rău de tot și am zis ok, acuma nu pot merge mai departe. Și am stat și m-am gândit: toți avem dreptul la o a doua șansă. Și am dat-o. Și am dat o a doua șansă și am pornit de la zero, am plecat din casa în care eram așa cum eram, am mai făcut un copilaș, a mai venit pe lume un copil și am zis: lucrurile încet-încet se îndreaptă spre un făgaș normal. E drept că eu eram rănită și așteptam mai multă atenție și așteptam să mă vindec, pentru că ce am trăit eu a fost TRĂDARE. Trădare, poate chiar triplă trădare și cu asta nu mai spun altceva. Dar să mă trezesc acum în aceeași situație ca acum doi ani am zis: mă, ceva nu e ok. Ori el nu s-a trezit din acel șoc și are nevoie de un șoc și mai mare. Și eu cred, sincer vă spun, eu cred că acum e momentul în care el își dă seama cu adevărat ce a făcut și trebuie să se îndrepte. Credea prea mult în bunul meu simț, că o să tac. Nu mai pot, pentru că sunt om, pentru că am și eu de crescut trei copilași. Eu nu pot să cresc trei copilași dacă nu sunt sănătoasă și fericită. Astea sunt regulile primordiale, dacă mama nu se simte bine, nici copiii nu se simt bine. Și am ales să fac lucrul ăsta pentru că știu că Dumnezeu mă va ajuta, știu că nu am nevoie de foarte mult ca să fiu fericită. Și da, într-adevăr am dus o viață frumoasă, au fost de toate, dar știu că pot să mă limitez și la mai puțin, doar să fim fericiți. Să crească copiii în armonie, să-și vadă mama sănătoasă și fericită. Și pe tată la fel, nu-i îngrădesc libertatea, dar s-ar putea să fie punctul în care el va fi fierbinte în cele două părți, în preoție și ca și tată.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Eu ca și părinte cred că trebuie să mai încercăm ceva, că dacă tot e vremea pocăinței pentru părinte, poate că ar fi și un semn de maturizare, pentru că la un moment dat prelungim adolescența la nesfârșit. Comportamente de genul ăsta… eu zic așa cum simt.. se pare că sunt adolescentine la nesfârșit.

Alina Kvasiuc: Da, dar eu vă înțeleg. Dar din cealaltă parte e foarte greu să privești lucrurile. Adică nu poți… Nu exclus să-i văd îndreptarea, dar să-l simt, că eu acum nu-l simt, asta e problema. Eu deja am început să-l… în cunosc foarte bine.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Atunci, să facem numa atâta: să mai PRELUNGIȚI chestiunea asta OFICIALĂ.

Alina Kvasiuc: Dar deja suntem în demers și mai sunt câteva zile.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Mai prelungiți.

Alina Kvasiuc: Nu pot, nu pot. E peste măsura mea și am și eu… simt că asta va fi eliberarea mea. Nu vreau să aduc pată BISERICII, de aceea nu o să spun nimic niciodată.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Nu despre asta e vorba. E importantă, sigur, biserica, dar importantă e familia, că asta…

Alina Kvasiuc: Da, vă înțeleg, dar familia nu a fost prețuită.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Bun, asta mă interesează. Nu se mai pot îndrepta lucrurile dacă… cumva timpul, pentru mine, putea să mai aducă schimbări. E adevărat că i-ați dat șanse și tot n-a fost, dar, m-am gândit și eu… (către Marțiș) Părinte, ce-am făcut pentru asta? Am incercat ceva?

Ovidiu Ciprian Marțiș: Păi, n-am fost suficient de rugător niciodată și DIAVOLUL m-a prins. Am … m-am ascuns în fața unei munci de ctitorire și am zis că e suficient. Dar nu e așa, dimpotrivă, ISPITELE sunt mai multe. Am avut totul și nu am nimic fără ei. Dar nu plâng acum ca să fac pe victima, nu pot să mă abțin. Și am început LITURGHII, mi-am schimbat duhovnicul pe care l-am mințit, în sensul că nu i-am spus…

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Asta era următoarea întrebare, dacă v-ați spovedit amândoi.

Alina Kvasiuc: Da, amândoi avem același duhovnic din momentul septembrie și pe mine asta mă doare, adică mi-am mințit duhovnicul în momentul în care în septembrie 2018 a spus șocul vieții mele și aparent era în aceeași situație. Plângea și era la fel, pe mine asta mă frapează: DUPLICITATEA. Adică, când a fost mai sincer? Acum sau atunci? De ce spui că acum e șocul vieții mele când atunci a fost de fapt. Atunci a fost o durere cruntă. Am slăbit șapte kilograme într-o săptămână. Cam asta s-a întâmplat.

Ovidiu Ciprian Marțiș: Am început cele 40 de LITURGHII dimineața la ora șapte și îl rog pe Dumnezeu să mă ierte și soției mele nu pot să-i cer nimica. Am înjosit-o prea tare. Lui Dumnezeu îi cer (plânge). Oricum avem cei trei copilași, o să ni-i creștem împreună și respect hotărârea și o merit. Dumnezeu poate să ierte orice păcătos, omul nu poate să ierte și o înțeleg.

Alina Kvasiuc: Am iertat, dar în același timp… credeți-mă…

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Omul are capacitatea să ierte. Pentru mine, încă odată zic, pentru că familia e sfântă, dar și mama e și mai sfântă. Că ele știu să ierte cu nu iartă nimeni în lumea asta.

Ovidiu Ciprian Marțiș: Aseară ați predicat.. și la HRAM șase ani… mie mi-ați predicat. La hram ați zis: din scurt trăim bine. Mă gâdeamn că poate acum (neinteligibil). Aseară ați spus că tot ce se întâmplă în viață nimic nu e întâmplător. Poate așa îl câștig pe Hristos. Mai mult decât ziduri și faimă și mândrie și…

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul: Asta e problema noastră, iubiților. Faimă și mândrie…(neinteligibil)… nu ar fi asta, să zicem, marea problemă, dar din nefericire foarte mulți facem lucrurile acestea. Pentru că atunci când trăim foarte mult din afară nu mai avem viață lăuntrică deloc.

Ovidiu Ciprian Marțiș: N-am avut-o, părnite. Și nici rugăciune (neinteligibil). Mă rugam ca un simplu mirean uitându-mă la partea liturgică pe care o fac cu tot sufletul, și știți asta și știe și doamna preoteasă, dar nu am avut rugăciune personală. Îmi spunea să mă duc în biserică să mă rog în biserică, nu mă rugam.

Adevărata față a preotului care mergea cu enoriașe la pădure

Părintele Ciprian Ovidiu Marțiș și Alina au primit o vizită de la un reprezentant din partea Autorității Tutelare, culmea, tot o preoteasă înșelată, cu scopul de a pune pe hârtie cele mai importante aspecte organizatorice pentru binele micuților. Strict Secret a obținut înregistrare de la întâlnirea respectivă și nu mare ne-a fost uimirea că în principal nu era vorba despre binele copiilor, ci despre ascunderea adulterului comis de părintele care preacurvește și interesele lui: să rămână acelasi preot faimos la o parohie din cea mai mare comuna a Romaniei – Floresti.

Ciprian Ovidiu Marțiș: Datorită faptului că eu am călcat pe bec acum doi ani și că orice prezență feminină în preajma mea era enigmatică. Eu, cel puțin un an și jumătate, că mi-am analizat și eu zilele astea cu toate spovedaniile mele viața, de când mi-a dat șansa din nou, am avut o atitudine crescătoare, să zic. Dar, într-adevăr în ultima perioadă de timp poate am lăsat ștacheta jos. Adică e o perioadă în care da, am șters niște mesaje, am șters niște convorbiri, chiar dacă poate nici n-aveam nicio treabă, dar erau de la persoana x sau y. Între timp apar tot felul de zvonuri.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar nu zvonuri, că sunt… eu am dovezi. Uite, ca să nu… eu am dovezi! Ai schimbat mașina. Două mașini ai schimbat într-un interval de timp. De ce ai schimbat mașina și ai mers într-o zonă..

Ciprian Ovidiu Marțiș: N-am făcut sex cu nimeni. M-am întâlnit cu alte persoane…

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar de ce ai schimbat mașina? Dacă tu ești transparent și o faci ca și preot…

Ciprian Ovidiu Marțiș: Păi, nu. Am schimbat mașina tocmai pentru că nu era ok să apar cu altă femeie în mașina noastră.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Aha, dar nu e ok.

Ciprian Ovidiu Marțiș: E o formă de înșelare…

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Ca preot, unde te întâlnești cu credincioșii? Vă întreb (adresându-se persoanei de la Autoritatea Tutelară – A.T.).

Reprezentant A.T.: La biserică.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Absolut.

Reprezentant A.T.: Sau acasă la oameni.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar nu te duci într-o zonă… într-o pădure sau la marginea Clujului să vorbești ce? Schimbi mașina, pui masca pe față și ochelari… am poza! Despre ce vorbim?

(…)

Ciprian Ovidiu Marțiș: În ceea ce mă privește, din punct de vedere emoțional, copiii nu o să fie văduviți niciodată. Din punct de vedere financiar, un aspect pe care, când ajungem, vreau să îl dezbatem un pic mai amplu.

Reprezentant A.T.: În ce sens?

Ciprian Ovidiu Marțiș: În sensul în care dacă eu prin natura misiunii mele o să fiu dat afară, s-ar putea să se întâmple și asta.

Reprezentant A.T.: Se poate.

Ciprian Ovidiu Marțiș: Dumnezeu știe… și episcopul. Atunci vor fi niște greutăți. Adică pe cererea aceea eu am scris 2.000 de lei și având în vedere că acest apartament este al amândurora se mai adaugă o jumătate de rată.

Reprezentant A.T.: Încă nu e achitat…

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Nu e achitat, nu.

Ciprian Ovidiu Marțiș: Ori aici nu mai vorbim de bunăvoința tatălui, aici vorbim de putința tatălui. Prin urmare, spuneam legat de casă că eu nu îmi doresc această casă în sensul de a o vinde, îmi doresc casa copiiilor mei și în principiu a mamei lor. Nu am o problemă cu asta, că am făcut totul împreună și că rămâne lor, că-s copiii mei și muncesc pentru asta. Dacă nu mă dă afară din preoție, lucrurile aici nu au nicio problemă. Problema se pune și trebuie să o consemnăm că dacă voi fi dat afară din preoție această sumă de 3.250 de lei e foarte mare, nu mare.

Reprezentant A.T.: Păi atunci se modifică.

Ciprian Ovidiu Marțiș: Deci vreau să consemnați acest lucru…

Reprezentant A.T.: Dar, indiferent. Nu … ăăă… deci chiar dacă situația se modifică financiar atunci se ia în calcul cât o să aveți venitul atunci. Dacă o să aveți salariul minim… Asta se schimbă în funcție de situație. Fie de comun acord între părți, fie în instanță .

Ciprian Ovidiu Marțiș: Eu, să nu mă înțelegeți greșit, eu i-am promis soției mele un lucru și mă țin de el. Dar dacă nu pot?Soția mea spune că dacă mi-a trebuit altele să mă descurc. Nu e așa…Copiii mei nu vor fi văduviți nicio clipă de afecțiune, dar legat de partea financiară depinde de…

Reprezentant A.T.: Asta și-o asumă și doamna.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Absolut.

(…)

Reprezentant A.T.: Cred că și doamna așa a perceput lucrile, așa simte.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Absolut.

Reprezentant A.T.: Deci orice lucru și orice relație se construiește. Ca să construiești o relație trebuie să acorzi timp, atenție…

Ciprian Ovidiu Marțiș: Și iertare.

Reprezentant A.T.: Iertare, no, acum iertare că…

Ciprian Ovidiu Marțiș: Dar nu iertare pe buze, iertare din adâncul inimii.

Reprezentant A.T.: Dar aia nu poate veni. Uneori vine, pur și simplu, e un har de la Dumnezeu și iertarea.

Ciprian Ovidiu Marțiș: E un har, exact.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Dar am acordat-o, dar nu mai pot încă odată pe aceeași chestie.

Dumnezeu de câte ori zice să iertăm? De 70 de ori câte șapte!

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): No, spor la treabă atunci. Ce să spun.

Ciprian Ovidiu Marțiș: Așa îi.

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Eu nu mai pot! Eu nu-s Dumnezeu. Eu sunt om.

Reprezentant A.T.: Da, dar omul iartă dar nu și… celălalt… într-o relație unul tot iartă și celălalt …

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Celălat nu vede…

Reprezentant A.T.: Tot nu vede sau nu…

Alina Kvasiuc (fostă Marțiș): Nu pune preț!

Nicio sancțiune pentru cel ce trebuia să nu mai poarte hainele preoțești!

Potrivit procedurii, în cazul divorțului în care NU se proba ADULTERUL, preotul Marțiș nu se poate recăsători, fără a-și pierde funcția (Clericul divorţat sau văduv care se recăsătoreşte se sancţionează cu destituirea din slujirea clericală sau caterisirea). În general, în cazul unui divorț cerut pentru alte motive decât cel de adulter, preotul are la dispoziție un an de zile pentru refacerea căsniciei:

art. 19 – (1) Clericul care, în afară de motivul de adulter al soţiei dovedit prin anchetă dispusă de chiriarh, divorţează din vina sa ori din proprie iniţiativă sau de comun acord, se opreşte total de la săvârşirea celor sfinte pentru o perioadă de un an, pentru refacerea căsătoriei; în caz de neîndreptare, se destituie din slujirea clericală sau se cateriseşte. -Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare Şi Al Instanţelor de Judecată Ale Bisericii Ortodoxe Române

Însă aici, dincolo de divorț, se pune problema adulterului, dat fiind că preoteasa a recurs la instanță din cauză că a fost înșelată de către soț. Articolul 20 din Regulament arată care sunt sancțiunile în această situație:

art. 20 – Adulterul (preadesfrânarea), curvia (desfrânarea), incestul, sodomia şi alte păcate trupeşti contra firii89, dovedite prin ancheta dispusă de chiriarh, se sancţionează astfel: a) în cazul clericilor, cu împlinirea unui canon de post şi de pocăinţă la mănăstire, cu oprirea de la săvârşirea unor lucrări sfinte, cu oprirea totală de la săvârşirea lucrărilor sfinte, cu destituirea din slujirea clericală sau caterisirea, după gravitatea faptei;

De ce am publicat subiectul? Care este interesul public?

Răspunsurile sunt foarte ușoare: un preot curvar, protejat de Mitropolitul Clujului, intocmai ca prietenul său pedofil, Cristian Pomohaci, încă are o influență extraordinară în comunitate, pe care o folosește împotriva fostei soții.

Ea este scoasă vinovată pentru divorț, ea este portretizată ca fiind cea care a distrus o familie perfecta, iar el ar fi victima păcatului, omul rănit care a încercat orice pentru a-și salva căsnicia. Probabil pozele cu mădularul trimise la pretendente erau tot încercări de acest fel.

A comis preotul Ciprian Marțiș o crimă? NU! Însă o comunitate întreagă este păcălită de comportamentul de prefăcut, de obsedat sexual, atitudine deloc compatibilă cu preoția.

StrictSecret.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.