Cum a încercat Antena3 discreditarea dr. Flavia Groșan, medicul minune fără ghilimele
Am fost și rămân un jurnalist care își iubește profesia, un jurnalist integru care va lupta până la capăt să schimbe răul în bine. Aseară însă a fost poate pentru prima oară în cei 27 de ani de presă în care mi-a fost rușine. Rușine că fac parte dintr-o breaslă în care încap indivizi fără scrupule, așa cum i-am văzut pe cei de la Antena 3, în emisiunea lui Gâdea.
Anunțat cu surle și trâmbițe, interviul ”exclusiv” cu medicul minune pus în ghilimele a fost o batjocură, nu numai la adresa unui medic excepțional, ci mai ales la adresa românilor, care, pentru prima oară, primeau dreptul de a spera. De dr. Flavia Groșan am auzit de la pacienții vindecați, care mi-au stârnit curiozitatea. Când am reușit să stau de vorbă cu ea, m-a cucerit imediat. Nimeni din presă nu o abordase până la mine, deși vindecă bolnavii Covid de la începutul pandemiei. Și ezita să vorbească, anticipând că, odată ieșită în spațiul public, va fi discreditată. A avut însă încredere în mine și nu a greșit.
Medicul Flavia Groșan este o persoană modestă, timidă, cu firescul orgoliu profesional și cu mândria de a fi reușit să vindece oamenii pe care ceilalți din sistem îi condamnau la moarte. Dar, mai presus de toate aceste calități, medicul Flavia Groșan este un om extraordinar de curajos. După apariția articolului ”Un medic român face minuni. 100% vindecați de Covid” în ziarul Național, care a devenit viral și a bătut orice record de accesări, dr.Flavia Groșan m-a sunat emoționată să-mi spună că nu se aștepta la atâtea aprecieri și la atâtea cuvinte frumoase scrise de români în comentarii. Pe contul ei de Facebook a scris: ”Am sentimentul că am înțeles lumea în care trăiesc și ce înseamnă să-ți placă enorm ceea ce faci. Vă iubesc prieteni. Fără încrederea dumneavoastră nu aș fi ajuns aici”.
Este dificil să excelezi de atâta amar de timp în profesia ta și să nu primești recunoașterea și aprecierea pe care le-ai fi meritat. I-am spus doamnei doctor să nu facă greșeala să iasă pe vreun post de televiziune pentru că o vor călca în picioare. I-am spus și de ce și i-am anticipat exact ceea ce va urma dacă va accepta așa ceva. Când au început oamenii să mă sune și să-mi spună că Gâdea anunță interviu cu medicul Flavia Groșan am fost devastată. Am știut ce va urma. Nu știu cum de a cedat, probabil acea Lavinia de la Antene din Oradea a dat buzna peste ea și a reușit să o convingă de intențiile ei bune. Poate că pentru cei din afara presei mizeria pe care a făcut-o Antena 3 a rămas nesesizată. Însă pentru cei care știu ce înseamnă presă și, mai ales, televiziune, scopul oribil al postului Antena 3 era cât se poate de vizibil. Am lucrat și în televiziune și niciodată, dar niciodată nu am întâlnit vreun reporter, cât ar fi fost el de josnic, să facă așa ceva. Înainte de a înregistra un interviu îi spui interlocutorului să se aranjeze puțin, coafura, puțin machiaj, pentru că imaginea celui care vorbește este foarte importantă.
Doamna doctor Flavia Groșan este asaltată de pacienți și muncește ca un rob de dimineață până la ora 23 uneori, iar oboseala aproape a dărâmat-o. Lavinia de la Antene a pus camera pe ea așa cum o găsise în cabinet, după o zi epuizantă de muncă, cu părul ciufulit, pentru că era imaginea perfectă a scopului urmărit. O altă regulă de bază încălcată a fost absența preinterviului. Când te duci să iei un interviu, mai întâi stai de vorbă cu interlocutorul, îi pui întrebări și vezi ce are de spus. Pentru că oamenii, în general, și o spun din experiență proprie, nu vorbesc organizat, poate și din dorința de a spune mai multe lucruri deodată. Apoi trebuie să iei în considerare că interlocutorii au trac în fața camerei, iar tu trebuie să-i liniștești, să le spui că este doar înregistrare și că imperfecțiunile vor dispărea la montaj. Iar dacă te bâlbâi la o frază, ai posibilitatea să mai spui o dată acel lucru. Cei din televiziune știu exact despre ce vorbesc. După preinterviu, când începe înregistrarea, trebuie să-i pui întrebări țintite, ca să organizezi interlocutorul. Lavinia de la Antene nu a făcut nimic din toate acestea. Iar așa-zisul interviu a fost doar un material brut, aruncat fără niciun fel de montaj la o oră de maximă audiență. Rușine, Antena 3!
Rețeta pentru linșajul mediatic a fost perfectă. Chemat un estetician care să critice un pneumolog-bronholog de excepție și o tanti doctor al cărei nume îmi scapă și care tot arunca ironii și sarcasme din colțul stânga sus al ecranului și gata. Scopul a fost atins. Telespectatorii Antena 3 au văzut că dr. Flavia Groșan nu este ”medicul minune”, ci un om care este posibil să aibă ceva probleme psihice, așa cum a și postat acest individ Radu Tudor pe Facebook, cu fotografii făcute pe imaginile din interviu.
Mărturisesc că am fost dezgustată când am văzut nemernicia colegilor mei de breaslă. Dar îmi place să cred și să sper că românii nu sunt atât de proști cum cred cei de la televiziunile vândute. Interviul meu cu doamna doctor Flavia Groșan, poate și pentru și faptul că tracul camerei lipsea, a fost perfect. Poate că într-o zi voi lua decizia să-l fac public. Până atunci însă îmi doresc ca românii să o susțină și să nu o lase singură în fața hienelor, atât cele din lumea medicală, cât și cele din mass-media. Iar doamnei doctor Flavia Groșan am un singur mesaj să-i transmit: Vă mulțumesc că existați!
Claudia Marcu, ziarul Național
Sursa: ortodoxinfo.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: