CUM A MURIT, DE FAPT, ROMULUS, SOȚUL MARIEI CÂRNECI. TRUPUL NEÎNSUFLEȚIT, DEPUS LA CAPELA CIMITIRULUI DIN PIPERA
Romulus Petrescu, soțul îndrăgitei cântărețe de muzică populară Maria Cârneci, a încetat din viață pe 25 noiembrie, după ce s-a luptat, multă vreme, cu o boală necruțătoare. În urmă cu câteva luni, bărbatul a trecut printr-o intervenție chirurgicală dificilă, dar problemele de sănătate nu au putut fi depășite.
Maria Cârneci este în doliu, iar prietenii și cunoscuții sunt alături de ea în aceste momente foarte dificile. Soțul ei, Romulus Petrescu, a murit în urma unor complicații apărute, după ce-a luptat, mulți ani, cu o boală necruțătoare.
”Eram tineri şi frumoşi, iar din iubirea noastră a venit pe lume băiatul nostru, Edi. Cred că atunci când am rămas însărcinată a fost cel mai fericit moment din viaţa mea. La început mi-a fost teamă ca nu cumva să greşesc în educaţia sa, dar până la urmă cred că m-am descurcat bine.(…) În toţi aceşti ani nu am fost aproape de ei când aş fi vrut, fiind plecată cu contracte în străinătate sau în ţară. Publicul meu cel mai fidel sunt soţul şi fiul meu, care mă primesc acasă cu aplauze, ce îmi ung sufletul. În rest, să ştiţi că sunt o soţie şi o mamă absolut normală, dar şi grijulie! La noi în familie se vorbeşte foarte deschis şi ne sfătuim în orice problemă”, declara artista – pentru revista Taifasuri – cu mai mult timp în urmă. Trupul neînsuflețit al lui Romulus Petrescu va fi depus – astăzi, la ora 11:30 – la capala cimitirului din Pipera.
Prietenă foarte bună cu Maria Cârneci, Saveta Bogdan și-a exprimat regretul pentru clipele dificile prin care trece artista și a mărturisit că îi este alături în această cruntă încercare.
„Dumnezeu să îl odihnească pe soțul Mariei Cârneci. L-am văzut primăvara aceasta, ne-am găsit pe la niște filmări prin provincie. Arăta foarte bine, era un om extraordinar care o iubea. Am înțeles că a avut o operație, nu știu exact, a avut complicații și așa s-a întâmplat necazul. Sunt alături de Maria, era un om extraordinar, vesel, râdea, dar în fața lui Dumnezeu suntem nimic, ca un ou care s-a spart și gata. Avea o situație frumoasă, a divinizat-o pe Maria. Era fericit că avea două nepoate, se bucura de ele. Zicea că nepoatele sunt lumina ochilor lor”, a declarat Saveta Bogdan la Răi Da Buni.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: