Cum a ajuns Rommel la Găgeşti-Putna

Unităţile militare germane cuceresc Bucureştiul şi se îndreaptă către Moldova, convinse că vor obţine o victorie fără mari sacrificii. Este cunoscută remarca generalului Mackensen cum că într-o săptămână îşi va bea cafeaua la Iaşi. El nu ştia însă că va avea de înfruntat două mari piedici: zona Râmnicu Sărat şi linia Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz. Prima zonă era înţesată de trupele româneşti şi ruseşti, care se retrăgeau spre Mărăşeşti.

Nemţilor li se pregătea o surpriză

Pe 6 decembrie, trupele germane ocupă Ploieştiul, ocazie cu care întocmesc un plan privind începerea unei ofensive prin care să ajungă în spatele trupelor din sectorul Râmnicu Sărat – Focşani, cu scopul de a opri retragerea şi de a distruge toate unităţile care se aflau între Bucureşti şi Râmnicu Sărat. Întreaga acţiune intra sub comanda generalului Falkenheim, care miza pe un atac fulger. În acest sens, trupele germane vor trece Carpaţii cu direcţia Buzău.

Ofiţerii germani nu luaseră în calcul faptul că Statul Major al armatei române prevăzuse o astfel de posibilitate. Tocmai de aici şi marea lor surpriză când, înaintând pe linia Dumitreşti-Cândeşti, au fost întâmpinaţi de un puternic atac de infanterie. Unităţile româneşti, conduse de generalul Prezan, erau deja plasate în punctele cheie. Luptele din decembrie 1916 au avut ca scop întârzierea înaintării inamicului, pentru a da posibilitatea grosului armatei române să ajungă în zona Mărăşeştiului. Militarii români de aici, adunaţi în grupul Râmnic, vor lupta în zilele de 12-18 decembrie 1916 sub comanda generalului Văitoianu.

Era clar că dealurile vor juca un rol important în menţinerea frontului românesc. Dacă depăşeau aceste aliniamente, trupele germane ar fi ajuns în spatele armatei române în retragere. Schimbul de focuri a început în ziua de 12 decembrie, nemţii făcând eforturi uriaşe pentru a împinge inamicul spre Focşani şi Brăila. În cursul nopţii de 16/17 decembrie, nemţii s-au strecurat în spatele unităţilor româneşti, dar după prima confruntare, au fost nevoiţi să se retragă. Unităţile românilor rezistă până a doua zi. Raportul de forţe a fost însă net în favoarea germanilor: 12 batalioane contra 7 batalioane româneşti.

Ruperea frontului

Cu toate acestea, nemţii reuşesc să rupă frontul, determinând românii să se retragă spre Mărăşeşti.
Pe 18 decembrie a plouat necontenit, cu găleata, iar înaintarea nemţilor a fost îngreunată din cauza înnămolirii drumurilor. În trupele inamice care luptau pe această direcţie se afla şi Corpul Alpin, de elită, al armatei germane.

În ziua de 25 decembrie 1916, un viscol cu zăpadă teribilă a împiedicat orice activitate de luptă din partea combatanţilor. Cu tot timpul nefavorabil, Divizia 73 Infanterie Austriacă reuşeşte să ocupe prima poziţie puternică la Odobeşti. Astfel, Corpul Alpin – în care lupta şi tânărul locotenent Rommel – va reuşi să împingă către râul Putna, în zona Focşani – Boloteşti, unităţile româneşti, determinând retragerea acestora de pe Măgura Odobeşti.

În seara aceleiaşi zile armata germană pătrunde în satele Boloteşti şi Găgeşti, atingând aliniamentul cursului Putnei. Despre luptele din această zonă, viitorul mareşal al Germaniei va publica, în anul 1937 o carte, intitulată „Infanteria atacă“, în care va descrie, prin prisma învingătorului, o serie întreagă de scene privind confruntarea cu românii, pentru ocuparea satului Găgeşti.