Cum ar fi putut sa arate azi armata romana

Din surse, nu chiar anonime, s-a aflat că în 2004, Rusia era dispusă să-i ofere României transferul tehnologic necesar revitalizarii industriei de Apărare, în schimbul menţinerii statutului de ţară neutră, declară Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni.

Primul punct de pe lista de propuneri ale Rusiei viza retehnologizarea uzinei de avioane de la Craiova şi a fabricii de motoare de aviaţie Turbomecanica. Concernul MiG era dispus să asigure modernizarea la fabrica de la Craiova a celor 18 MiG-29 A/B româneşti la un standard peste MiG-29M care oricum era superior lui MiG-29 Sniper.

MiG-29K/KUB pe care îl ofereau ruşii este echipat cu motoare mai economice şi mai puternice decât MiG-29 A/B şi dispune de radarul Phazotron Zhuk, superior radarului APG-68(V)2, de pe vechile F-16 block 15 portugheze care vor intra în dotarea armatei române în 2017. Rusia a mai sugerat României că era de acord ca România să construiască la Craiova cel puţin încă 100 de noi avioane MiG-29 K/KUB pentru a înzestra bazele aeriene de la Craiova, Timişoara, Deveselu, Ianca şi Mihail Kogălniceanu care au şi fost ulterior desfiinţate ca urmare a intrării României în NATO.

Dacă Ion Iliescu şi guvernul PSD de la acea dată ar fi acceptat propunerea, livrarea de tablă de dur aluminiu din care sunt realizate avioanele (la care preţul la nivel mondial a crescut în 2003 cu 50%), nu s-ar mai ajuns la privatizarea combinatului Alro Slatina în 2005 şi la scandalul de trafic de influenţă, de care a fost acuzată tripleta prezidenţială Băsescu-Udrea-Cocoş din 2006. Practic, România ar fi avut în 2017, în loc de 12 avioane multirol vechi de peste 30 de ani, un număr de zece ori mai mare, majoritatea cu vârsta sub 10 ani şi fabricate în România.

Al doilea punct de pe lista de propuneri ale Rusiei viza retehnologizarea Întreprinderii de producţie şi reparaţii a tehnicii de rachete Crîngu lui Bot (azi ELMEC Ploieşti). Aceasta avea în producţia de serie copii ale rachetele aer-aer sovietice: A-90 (după RS-2 US), A-91 (după R-3 S) şi A-911 (după R-23 T). Ruşii erau dispuşi la punctul 2.1 al listei să transfere fabricii de rachete româneşti tehnologia necesară producerii celei mai moderne variante de înarmare a MiG-29 M, adică racheta aer-aer R-77RVV-AE (bătaie 100-120 km), supranumită de occidentali Amraamski.

Ruşii ştiau că la Crîngu lui Bot s-au mai produs şi rachete sol-aer portabile CA-94/95 (copii ale 9K32M Strela-2M) create în 1971, rachete antitanc dirijate prin fir 9 M 14-M (Maliutka M2T) din 1964 şi un număr redus de rachete aer-sol A-921 (Kh-23M) apărute în 1973, motiv pentru care s-au arătat dispuşi să ofere la punctul 2.2 al listei tehnologia fabricării celor mai moderne rachete sol-aer: 9K338 Igla-S, rezistente la contramăsuri electronice şi prevăzute cu sisteme de vedere pe timp de noapte. Precum şi la punctul 2.3 al listei, a celor antitanc dirijate pe fascicol laser 9A4172 Vikhr. Primul sistem de rachete (Igla-S), având o rază de acţiune şi o înalţime maximă de 6.000 m, ar fi permis înlocuirea subunităţilor de mitraliere AA de tip MR-4 cal. 14,5 mm, de artilerie AA cal. 30 mm şi de rachete AA de tip CA-94/95 din compunera brigăzilor şi diviziilor trupelor de uscat. Aceeaşi rachetă Igla-S putea înlocui şi bateriile de artilerie AA cal.37 şi 57 mm care apără bazele aeriene şi pe cele navale. În ceea ce priveşte racheta antitanc Vikhr, cu bătaia maximă de 10 km, ea ar fi înzestrat companiile antitanc ale brigăzilor de infanterie şi mecanizate, fiind utilizate şi de către elicopterului IAR-330 Socat, atât împotriva tancurilor cât şi ca rachete aer-aer.

Rusia oferea la punctul 2.4 al listei şi tehnologia rachetelor Kh-35 Uran, supranumite de occidentali Harpoonski pentru asemănarea lor cu AGM-84 Harpoon. Kh-35 are o rază de acţiune de 130 km, putând fi acroşate de MiG-29M şi folosite la atacarea ţintelor terestre sau navale. Ele ar fi putut înzestra astfel şi bateriile divizionului 160 de coastă, existente în zonele: 2 Mai-Agigea şi Constanţa-Capul Midia, desfiinţate în perioada 2001-2003, ca urmare a retragerii din dotare a vechilor tunuri sovietice KS-30 cal. 130 mm, cu bătaia de 24 km.

Aceeaşi rachetă Kh-35, care echipează distrugătorul Smetlivâi din flota rusă a Mării Negre, putea înlocui vechile rachete P-21/ P-22 (bătaie maximă 80 km) de pe cele 6 corvete purtătoare de rachete din clasele Tarantul şi Osa-1 şi de pe distrugătorul Măraşeşti. Alte patru corvete cu un deplasament de 1.600 t, din clasa amiral Petre Bărbuneanu, puteaz fi înarmate, la şantierele navale de la Mangalia, cu aceleaşi rachete anti-navă Kh-35, fără a mai fi nevoie de achiziţionarea de la fier vechi a celor două fregate britanice neînarmate, din clasa Type 22.

Ce ar fi câştigat România dacă ar fi dat curs ofertei Rusiei? În primul rînd, sporirea capacităţii de apărare a ţării prin introducerea de tehnică modernă, fabricată în România, a cărei valoare de piaţă ar fi fost de peste 7 miliarde de euro. Şi ar fi economisit alte 7 miliarde de euro, cheltuiţi cu menţinerea trupelor de ocupaţie româneşti în Irak şi Afganistan, precum şi pierduţi la „poker” de Băsescu în 2005, când a decis radierea a 85% din datoria de peste 2 miliarde de euro, pe care Irakul o avea de înapoiat României. Dar şi prin păstrarea în structura operativă a armatei a 5.000-10.000 de excelenţi ingineri, tehnicieni militari, piloţi, navigatori, ofiţeri de comandă, subofiţeri şi maiştri militari. Apoi, s-ar fi creat 10.000 de noi locuri de muncă, în special în industria de apărare, specialiştii aceştia cu înaltă calificare putând fi lua parte şi la repararea şi întreţinerea tehnicii de luptă.

Ce a câştigat România refuzîndu-i pe ruşi şi intrând în NATO? Ceea ce a văzut orice român urmărind parada militară de la 1 Decembrie şi citind Carta Albă a Apărării: 60% din echipamentele armatei române sunt nefuncţionale, capacitatea de luptă este la un nivel critic, nivelul de instruire a militarilor este foarte slab, structura de forțe dezechilibrată şi sistemul de comandă depășit. Am înţeles dintr-un interviu recent al excelenţei sale Duane C. Butcher, însărcinat cu afaceri ad-interim al ambasadei SUA la Bucureşti, că situaţia armatei române prezentată de Carta Albă a Apărării trebuie văzută ca un progres foarte solid al relaţiilor româno-americane şi că că din punctul de vedere al SUA, parteneriatul militar merge mai bine chiar decât ar fi putut spera. De Valentin Vasilescu – Vocea Rusiei