Cum controla PSD un judeţ întreg prin înscenări de presă. Anchetă DIICOT la Caraş Severin
Membri ai PSD Caraş-Severin obişnuiau să îi „mazilească“ pe şefii incomozi ai unor instituţii şi să îşi impună directori obedienţi partidului, cu ajutorul unei publicaţii online şi al unor „oameni de casă“ plasaţi în posturi-cheie din presă. Una dintre „victime“: un fost şef de poliţie.
Procurorii DIICOT Caraş-Severin anchetează un grup infracţional organizat format din oameni de partid, afacerişti locali şi jurnalişti apropiaţi PSD, din cercul de suspecţi făcând parte şi fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu (foto).
Surse apropiate anchetei au mărturisit că grupul punea „judeţul la cale” în şedinţele de partid unde erau „încondeiaţi” oamenii pe care PSD Caraş-Severin îi considera indezirabili, ori pe care organizaţia voia să îi înlăture din diverse posturi pentru a le face loc celor agreaţi de partid. Totul se făcea cu aportul unui ziarist, prin intermediul căruia PSD controla un site de ştiri.
Nu este clar care ar fi rolul jucat de Codrin Ştefănescu în întreaga „afacere”, dar pare a fi legat de modalitatea prin care au fost schimbaţi şefi de instituţii.
Astfel ar fi scăpat autorităţile locale şi de unul dintre şefii Poliţiei. Este vorba despre fostul şef al IPJ Caraş-Severin Viorel Avram. Mai mulţi primari PSD ar fi formulat plângeri împotriva acestuia, publicaţia controlată de partid ar fi publicat o serie de articole despre activitatea „îndoielnică” a ofiţerului, iar conducerea MAI a avut motive să îl înlocuiască pe comisarul-şef din fruntea Poliţiei judeţene
.
„Înlocuirea şefilor instituţiilor se putea realiza doar în situaţii excepţionale, respectiv în cazul săvârşirii unor fapte penale sau a unor abateri disciplinare grave. Pentru realizarea acestui scop, membrii grupului infracţional au ticluit crearea artificială a unor presupuse abateri disciplinare grave săvârşite de către conducătorii instituţiilor pe care urmăreau să îi schimbe din funcţiile deţinute”, arată un comunicat al DIICOT.
CODRIN ŞTEFĂNESCU, CHEMAT SĂ DEA CU SUBSEMNATUL
Fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, a fost audiat vineri la sediul DIICOT Caraş-Severin. Acesta a confirmat că are calitatea de suspect în acest dosar, mai mult, că ancheta vizează persoane din PSD Caraş-Severin.
„Sunt convins de nevinovăţia colegilor mei (…) şi am încredere că vor fi uniţi şi această anchetă va scoate la iveală adevărul şi că delaţiunile şi plângerile care s-au făcut nu au un temei rezonabil real. (…) Eu sunt suspectul care am venit în judeţ de două ori, o dată în ianuarie anul trecut, odată cu constituirea unei echipe interimare de conducere a PSD, şi a doua oară când am venit în martie, împreună cu mai mulţi colegi din conducerea centrală a partidului şi mai mulţi miniştri, am stat şase ore şi am asistat la alegerile judeţene de partid”, a declarat Codrin Ştefănescu.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: