Cum motivează Brenton Tarrant atacul din Noua Zeelandă: Am arătat invadatorilor că pământurile noastre nu vor fi niciodată pământurile lor, atâta timp cât un bărbat alb mai este încă în viaţă

De ce ai comis atacul? se întreabă pe sine însuşi, Brenton Tarrant, într-un pseudo-interviu dintr-un text de 87 de pagini. Tarrant este unul dintre membrii comandoului care a comis cele două atentate în moscheile neo-zeelandeze şi răspunde alter-egoului său spunând că cele două masacre din moschei sunt cauza invaziei străine. Pentru a demonstra invadatorilor că pământurile noastre nu vor fi niciodată pământurile lor, atâta timp cât un bărbat alb mai este încă în viaţă, nu vor cuceri niciodată ţinuturile noastre şi nu vor înlocui niciodată poporul nostru.

Marea teamă a lui Tarrant era ”înlocuirea culturală, etnică şi rasială a poporului alb”, numind această situaţie ”genocid alb”. O profundă dorinţă de vendeta, ”răzbunare împotriva gonirii milioanelor de europeni de pe pământurile lor europene de-a lungul istoriei”. ”Răzbunare pentru Ebba Akerlund”, fetiţa suedeză ucisă în atentatul de la Stockholm în 2017. Repetă ca pe o formulă sacră cuvântul ”invadatori” în tot textul, clarificând obiectivele: ”Crearea unei atmosfere de teamă şi incitarea la violenţă”.

‘Nu sunt decât un bărbat alb, obişnuit, de 28 de ani, născut în Australia într-o familie din clasa muncitoare, modestă”

În textul publicat pe reţelele de socializare înainte de atentatul din Noua Zeelandă, Tarrant povesteşte: ”Am avut o copilărie normală, cu nu prea mare interes pentru propria educaţie, mediocru, deci. N-am frecventat Universitatea, fiindcă nu mă interesa nimic din ce avea să-mi ofere”. Autoportretul său începe încă de la primele pagini. Un bărbat obişnuit, deci, cu studii puţine care s-a mişcat când aici, când dincolo, practicând fitness. ”Un bărbat alb obişnuit, care s-a hotărât să ia atitudine pentru a garanta un viitor semenilor mei”.

Nu se declară xenofob, chiar dacă spune că ”se teme că acele culturi cu taxe de natalitate ridicate ne pot înlocui”

Aceeaşi problemă şi pentru Islam, ”speriat de religii care crescând pot înlocui alte credinţe”. Nici nazist, nici antisemit ”atâta timp cât rămân în Israel, fie de dreapta, fie de stânga”. ”Mai mult ca sigur fascist”, apropiat poziţiilor lui Sir Oswald Mosley, fondatorul Uniunii Britanice a fasciştilor. Intolerant fără discuţie, cu toate că ”unicele virtuţi ale unei naţiuni în pragul morţii sunt toleranţa şi apatia, iar eu nu vreau chestiunile astea”.

Spune că reprezintă ”milioane de europeni şi popoare etno-naţionaliste care vor să trăiască în pace printre proprii semeni”

Nu aparţine niciunui grup politic deşi a interacţionat cu acestea. S-a hotărât să ia ”contact cu renăscuţii Cavaleri Templieri pentru a-i binecuvânta atacul”. El, australian, a atacat Noua Zeelandă, chiar dacă aceasta nu fusese prima alegere: ”Niciun loc din lume nu e sigur, invadatorii sunt peste tot, chiar şi în zonele cele mai îndepărtate din lume şi nu mai eşti sigur nicăieri din pricina imigraţiei în masă”. Nu se remarcă niciun fel de milă în tot textul. Ba, mai mult, Tarrant spune că este o sacralitate partizană ”împotriva unei forţe de ocupaţie”.

Citează două episoade în mod special, care au motivat atacul

Unul e moartea fetiţei Ebba Akerlund, celălalt ”alegerile prezidenţiale franceze, din 2017”. Fiindcă ”victoria unui aproape naţionalist era semnul că o soluţie politică ar fi fost posibilă”, dimpotrivă ”victoria unui internaţionalist, globalist, anti-albi şi ex bancher era imposibil de acceptat”.

Franţa în text este reprezentată ca ”invadată complet”

Iar în călătoriile întreprinse în partea estică a Franţei invadatorii erau dublul cetăţenilor francezi. Într-un pasaj povesteşte cu nebunie lucidă : ”Am fost într-un cimitir de război, unul din multele create pentru a îngropa francezii. Am văzut multe fotografii şi am auzit mulţi oameni vorbind, dar nu eram pregătit să-i ascult. Cruci simple, albe, care se pierd în orizont. Am parcat maşina şi am izbucnit în plâns. Sacrificiul bărbaţilor şi femeilor care s-a petrecut degeaba. De ce permitem asta? De ce permitem invadatorilor să ne cucerească? Fără măcar o lovitură ca răspuns?”, titrează Huffingtonpost.