Cum ne dăm seama că am găsit partenerul de viaţă făcut pentru noi: indicatori comuni în cazul cuplurilor cu vechime
Noţiunea de suflet pereche este privită cu neîncredere de tot mai multe persoane în ziua de azi. Totuşi, conform unui consultant în probleme de cuplu există numitori comuni atunci când vorbim despre întâlnirea „alesului” sau „alesei” şi a modului în care ne dăm seama că cel de lângă noi este alegerea potrivită.
Consultantul britanic în probleme de cuplu Jordan Gray, autor de cărţi pe această temă, a intervievat sute de cupluri căsătorite de 20 de ani, de 30 de ani şi chiar de 60 de ani, în dorinţa de a afla dacă există numitori comuni atunci când vorbim despre întâlnirea „alesului” sau „alesei” şi a modului în care ne dăm seama că cel de lângă noi este alegerea potrivită.
Un indicator menţionat de cele mai multe cupluri s-a referit la familie şi prieteni, care se dovedesc adesea în măsură să judece cel mai corect dacă suntem sau nu alături de o persoană care ni se potriveşte.
„Poate că prietenii apropiaţi şi membrii familiei nu ar trebui să se amestece în aşa ceva, dar s-a dovedit că adesea au o idee destul de bună despre cine suntem şi că, în multe cazuri, ne cunosc mai bine decât ne cunoaştem chiar noi”, a explicat consultantul în probleme de cuplu Jordan Gray.
Printre motivele oferite de cupluri s-au numărat şi faptul că au realizat că partenerul lor de viaţă este şi cel mai bun prieten, dar şi că şi-au dat seama că trăiesc alături de o persoană cu care şi-ar dori să rămână şi dacă într-o zi ar avea un accident îngrozitor, care ar lăsa-o desfigurată pe viaţă sau cu un handicap, pur şi simplu pentru că nu-şi pot imagina viaţa fără el/ea.
Unul dintre bărbaţii intervievaţi a povestit că şi-a imaginat cum ar fi viaţa fără soţia lui şi şi-a dat seama că fără ea totul ar fi fost infinit mai trist. „Ne completăm reciproc personalităţile, chiar dacă nu suntem mereu de acord unul cu celălalt, şi faptul că suntem împreună ne face să ne dorim să fim mai buni. Dacă astea nu sunt motive pentru a te căsători cu cineva, altele nu-mi pot imagina”, a punctat acesta.
„Aveam 30 de ani când un amic mi-a prezentat-o pe cea care avea să-mi devină soţie. Prima întâlnire a fost într-un bar şi am simţit că ea este aleasa. 13 ani mai târziu avem doi copii împreună, un câine şi o casă. Şi acum îmi aduc aminte că, înainte să o cunosc, am avut o discuţie serioasă cu tatăl meu şi i-am spus că eram sigur că nu mă voi însura vreodată, pentru că nu eram făcut pentru căsătorie”, şi-a reamintit acesta. (Adevarul.ro)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: