Cum păcălești repartitoarele
Una dintre aceste metode de reducere a consumului înregistrat de repartitor, considerată „sigură”, este cunoscută sub numele de „fitilul umed”. Explicația a fost oferită de Tudor Popescu, directorul Agentiei Municipale pentru Eficientizarea și Reglementarea în Domeniul Energiei din București.
„Te duci la piață, cumperi două fitile de lampa, adică niște sfori ceva mai groase, și le treci prin spatele repartitorului. Apoi, legi de calorifer un vas cu apă și pui capetele sforilor în el. Această metodă asigură o factură la încălzire cu 50% mai mică, deoarece diferența de temperatură înregistrată de repartitor nu va reflecta consumul real. Asta pentru că repartitorul va înregistra mai puține unități”, a declarat Popescu.
Specialiștii susțin că această metodă poate fi folosită cu succes, deoarece nu atrage atenția și nu necesită schimbarea repartitorului. „Repartitorul respectiv funcționează într-un fel normal. El înregistrează, dar mai puțin. Chiar dacă, spre exemplu, se face o verificare metrologică, aparatul nu va arăta nicio eroare”, afirmă inginerii de la companiile de repartitoare.
O altă metodă, mai laborioasă, dar eficientă, este cea a „cuburilor de gheață”. Modalitatea clasică de a „păcăli” repartitoarele este foarte simplu de pus în practică.
Practic, este necesară o pungă în care să fie puse câteva cuburi de gheață, care se aplică pe repartitor. Singura inconveniență este că gheața se topește destul de repede și trebuie schimbată frecvent.
Un rezultat similar se poate obține și dacă pe senzorul de căldură se pune o cârpă udă. Diferența mare de temperatură face ca repartitorul să înregistreze un consum foarte mic sau chiar deloc.
O metodă mai complicată este folosirea unui curent de aer între calorifer și repartitor pentru a modifica parametrii de funcționare a unui repartitor de costuri. În cazul în care acest curent este puternic, aparatul nu mai sesizează diferența de temperatură.
De asemenea, specialiștii avertizează că se poate interveni și asupra robinetului care controlează închiderea, deschiderea și gradul de încălzire al caloriferului. Practic, robinetul poate fi setat la zero, iar în același timp caloriferul să funcționeze.
O altă metodă, care nu implică nicio intervenție la repartitorul de costuri, este folosită de locatarii care își fac singuri citirea. În astfel de situații, cel care a consumat mai mult raportează o cantitate de căldură mai mică înregistrată, urmând ca restul să fie repartizat în lunile următoare, când factura generală pentru întregul bloc va fi mai mică.
Oficialii firmelor de repartitoare atrag atenția că senzorul montat pe calorifer nu ar trebui „camuflat” de perdele sau mobilier. De asemenea, se recomandă evitarea deschiderii geamurilor în timp ce repartitorul este activ.
„Sunt o serie de sfaturi pe care noi le dăm și de care oamenii ar trebui să țină cont. Odată ce, de exemplu, atât geamul cât și repartitorul sunt deschise, senzorul va forța un consum de agent termic ca urmare a faptului că nu mai este înregistrată temperatura ambientală, ci aerul rece care intră în cameră. În astfel de situații, noi nu avem ce face, iar consumul trebuie plătit”, a declarat Irina Ignat, inginer în cadrul unei firme de repartitoare.
Conform declarațiilor reprezentanților CET, consumurile diferite între diverse apartamente pot fi influențate și de alți factori. Astfel, un apartament în care se furnizează căldură va înregistra un consum mult mai mare decât unul neîncălzit. Apartamentul neîncălzit are pereții reci, iar repartitoarele din celălalt apartament în care se furnizează căldură vor înregistra și consumul aferent încălzirii pereților. Soluția în acest caz ar fi izolarea pereților. Facturile ridicate pot fi și rezultatul pierderilor de la subsol. Specialiștii furnizorului de apă caldă și căldură susțin că țevile neizolate de la subsol pot genera un consum de energie cu 30-40% mai ridicat. De asemenea, nu trebuie uitate nici erorile de citire a repartitoarelor de costuri.
Reprezentanții firmelor de repartitoare avertizează că, de cele mai multe ori, metodele de fraudare rămân nedescoperite. În plus, locatarii afectați nu au altă soluție decât să scoată banii din buzunar. Oficialii termocentralei susțin că o metodă ar fi solicitarea refacerii calculului. „Nu se poate ca într-un apartament consumul să fie de 4 gigacalorii, iar în altul doar jumătate de gigacalorie. Este clar că undeva a apărut eroare. Oamenii pot cere refacerea calculelor, iar în caz contrar pot refuza să plătească”, susțin reprezentanții CET.
Cu toate acestea, de cele mai multe ori, nici Oficiul pentru Protecția Consumatorului nu poate face nimic. Inspectorii OPC verifică datele înregistrate de gigacalorimetrul de la bloc, cele de la repartitoare și dacă respectivul calcul s-a făcut folosind o formulă matematică conform legislației în vigoare.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: