Cum a pierdut Atena antică supremaţia lumii

Eşecul expediţiei din Sicilia a produs un grav dezechilibru în ceea ce priveşte raportul de forţe dintre cele două combatante. Atena este în inferioritate numerică atât pe apă cât şi pe uscat: pierderea a 3000 de hopliţi şi pierderea întregii flote.

În acelaşi timp superioritatea financiară a Atenei începe să şubrezească, fapt consemnat de folosirea ultimei rezerve de 1000 de talanţi. Astfel va fi de ajuns ca Sparta să primească unele sponsorizări din partea persanilor, pentru a acapara şi superioritatea financiară. În fine, Atena începe să fie părăsită de către aliaţii ei, mai ales că aceasta nu-i ai poate stăpânii, relatează athenian-legacy.com

Atena este astfel constrânsă să aplice o tactică defensivă: chiar dacă va câştiga nu va învinge Sparta, iar dacă pierde supremaţia navală, va fi obligată să capituleze.

Revolta ioniană se explică prin trei factori:

• atitudinea aliaţilor Atenei, care nu ezită sară ajutorul Spartei sau Imperiului Persan pentru a scăpa de hegemonia ateniană
• atitudinea satrapilor Tisafernes (pentru Sardes) şi Farnabazos (pentru Daskyleion), care vor să elibereze Ionia
• atitudinea lui Alkibiades (acesta se afla la Sparta) care-i instigă pe spartani să intervină în Ionia.

Vara lui 412 î.e.n. Alkibiades pune stăpânire pe Chios de la care confiscă 20 de nave, după care se predă Miletul, Eritreea, Tenedosul şi Ephesosul, timp în care perşii rup pacea cu athenienii şi fac o alianţă cu spartanii.

Atenienii termină de construit noua flotă şi îşi asigură o bază în Samos, de unde controlează Lesbosul, singura insulă ioniană rămasă sub stăpânirea lor.

Totuşi, pe uscat Eubeea este cucerită, în timp ce Atena însăşi este dezbinată din cauza luptelor politice, în care ies învingători oligarhii. Aceştia prin intermediul Celor Patru Sute sunt pregătiţi să încheie pacea. Alkibiades are de gând să se întoarcă la Atena şi de aceea împiedică ruptura dintre flota din Samos (rămasă credincioasă democraţilor) şi Atena. Acesta preia conducerea flotei şi împiedică părăsirea Samosului.

Între timp peloponesienii atacă Hellespontul, încercând să taie căile de aprovizionare ale Atenei. Totuşi aceştia sunt înfrânţi în trei bătălii succesive: Kynossema, Abydos şi Cyzic. Descumpănirea spartanilor este atât de mare încât aceştia propun o pace pe sistemul statu quo post bellum, cedând Deceleea în schimbul Pylosului. Cum un asemenea acord i-ar fi făcut pe athenieni să-şi piardă întreg imperiul, aceştia refuză.

Recucerirea Hellespontului şi încheierea unei alianţe cu Ciprul conferă Athenei proviziile necesare pentru un lung asediu. Acestea îi aduc lui Alkibiades puteri depline în Atena. Dar dacă el a reuşit să înlesnească o alianţă a Spartei cu perşii, nu a reuşit să îmbunătăţească relaţiile athenienilor cu aceştia, cei care de altfel vor da lovitura de graţie Atenei. Oricum popularitatea lui Alkibiades la Atena a fost de scrută durată, acesta fiind destituit după înfrângerea de la Notion (407 î.e.n.).

Noua politică a perşilor va da un avantaj spartanilor de care Lysandros va şti să se folosească: venirea lu putere a tânărului Cyrus, care primeşte comanda tuturor forţelor armate din V imperiului şi care îl simpatiza mult pe Lysandros. Din această cauză Cyrus va mări cotizaţia de 500 de talanţi, ceea ce le va permite spartanilor să-şi plătească mai bine mateloţii, dar şi sa ademenească pe unii din cetăţile aliate Atenei.

În 406 î.e.n. Callicratidas, succesorul lui Lysandros reuşeşte să adune o flotă de 170 de nave, cu care îl învinge pe atenianul Conon, blocându-l la Mytilene. Acesta ar fi fost sfârşitul Atenei dacă aceasta n-ar fi făcut un efort extraordinar pentru a aduna încă o flotă de 110 nave. Conon va reuşi să învingă, la Arginusai, flota spartană, dezorientată de moartea lui Callicratidas. Dar deşi nu pierd decât 25 de nave, strategilor atenieni le este intentat un simulacru de proces şi sunt toţi omorâţi.

în 405 î.e.n. Lysandros este din nou în fruntea flotei spartane, ca şi secretar al navarhului, şi reuşeşte să învingă flota de 180 de nave a atenienilor la Aigos-potamoi, unde capturează 160 de nave: din acest moment nu mai există flotă atheniană. Toţi atenienii de la Aigos-potamoi sunt omorâţi, în timp atenienii din restul cetăţilor ionice cucerite sunt trimişi înapoi la Atena, ceea ce face ca numărul gurilor de hrănit să crească.

Cu toate încercările lor disperate de a le acorda samienilor cetăţenia sau de a întări zidurile, athenienii fiind blocaţi şi pe uscat şi pe mare, încep să sufere de foame. Totuşi spartani se văd mulţumiţi şi în 404 î.e.n. se încheie pacea. Atenienii acceptă mai ales pentru a nu-şi vedea cetatea ajunsă în starea de a fi rasă de pe faţa pământului (cum ar fi vrut corinthenii sau thebanii). Spartanii refuză măsurile extreme şi se mulţumesc cu unele hotărâri moderate: Athena îşi va distruge Zidurile Lungi şi fortificaţiile Pireului, îşi va preda flota şi va deveni clientelară Spartei. Este momentul în care se instaurează hegemonia spartană.