Cum putem scăpa de propagandă și manipulările ei?
Și, totuși, ce putem face, ce anume ne menține în starea de anomie, cum se face că, deși simțim declinul nostru, conștientizăm că „revoluția” din ’89 a servit la colonizarea economiei românești, la amanetarea poporului, la delapidarea bogățiilor, la anihilarea viitorului… cum se face că nu mai avem capacitatea de „trezire”, cum se face că nu ripostăm?! Dacă o națiune, un neam, nu-și cunoaște dușmanii, atunci nu va fi nici o dată în măsură să stabilească o strategie; fără strategie, un neam nu poate rezista, nu poate lupta și nici nu va putea vreodată să-și conștientizeze destinul și menirea.
Plecând de la această sinteză, am ajuns la următoarea concluzie: Cauza principală care ne împiedică să înțelegem realitatea și pericolul situației în care ne aflăm este lipsa capacității de-a privi realitatea prin ochii noștri. Aceasta este principala unealtă de control social, întregul sistem de opresiune se bazează pe această „incapacitate”. Prin urmare, ținta numărul unu a oricărui activist naționalist – și aici vorbesc de orice individ care se simte lezat de situația actuală – sunt trupele de ocupație mentală, adică mass media.
Or, când spunem mass media, nu am spus mare lucru, până la urmă niște hârtie, alimentarea conturilor bancare, tehnică, metode subliminale și unde hertziene…, dar acest monstru volatil și străin de țară are un punct sensibil, călcâiul lui Ahile. Mass media sunt fragile tocmai acolo unde acestea stabilesc punctul de legătură cu realitatea; or, punctul de legătură cu realitatea sunt jurnaliștii.
Atâta timp cât jurnaliștii, care nu sunt nimic altceva decât niște trupe de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin țara noastră, vor fi lăsați să producă „materie” antinațională, anticreștină, anti-tradițională, antiromânească; deformând și defăimând, împotriva interesului național, orice suflare românească, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale, orice încercare de a ieși din robie… ne vom afla la ani-lumină distanță de orice inițiativă populară românească, politică, naționalistă, antiimperialistă.
Prin urmare, cauza care menține poporul în comă, în acceptarea condiției de sclavie, sub influența criminală a colonialismul cultural, social, politic și economic, în starea de îndobitocire profundă, de deculturalizare brutală a maselor și menținere a creierelor în consensul generalizat… sunt jurnaliștii care, precum niște curve diabolice, și-au pus corpul și mintea la dispoziția unei mașinării de opresiune vinovată de suferința, amărăciunea, drama, neputința și dezrădăcinarea milioanelor de români.
Pentru că am pierdut capacitatea de a spune noi înșine lucrurilor pe nume, pentru că am cedat controlul asupra propriilor cuvinte, asupra dreptului de a ne povesti propria istorie, am devenit sclavi. Realitatea ne arată că românii nu mai sunt „actorii” propriei vieți, ai propriului destin.
Prin urmare, orice om care are capacitatea intelectuală să împiedice, să scurtcircuiteze, să ocolească, să întrerupă și, în definitiv, să înlăture opresiunea pe care o exercită forțele de ocupație mentală, o să meargă în direcția potrivită… spre ieșirea din temniță.
Stingeți, naibii, televizoarele, aruncați ziarele la gunoi, lepădați-vă de mall, de supermarket, de manele, de partide, de călăi, de străini, de „afară”, de robie… auziți strigătul pământului, urmați calea împărăției – faceți din Rareș Bogdan, C.T.P., Mihai Gâdea, Radu Banciu, Moise Guran, Lucian Mîndruță, Oreste, Mălin Bot, Andreea Esca, Andi Moisescu ș.a., niște boschetari, curve de centură, umbre, hăituiți, sinucigași, exilați… Eliberați-vă, naibii, odată, sfidați „evidențele“. Autor: Mihai Serban / Justitiarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: