CULINAR

Cum se gateste corect carnea la gratar? Trucuri pe care trebuie sa le stie oricine

gratar

Suntem oficial in sezonul gratarelor, asa ca trebuie sa fim mai atenti ca niciodata la ce carne punem in cosul de cumparaturi, cum o preparam si cum ne putem bucura de cel mai bun gust. Iata cateva trucuri pretioase.

Iulian Cazacut, Directorul General Doly Com, cel mai mare exportator de carne de vita din Romania, ne-a explicat cum se gateste corect carnea la gratar, care sunt cele mai bune condimente si cele mai potrivite garnituri.

Primul pas – maturarea
„Maturarea poate fi unul dintre secretele pentru o friptura reusita. Insa, pentru friptura de vita perfecta trebuie sa tinem cont si de urmatoarele sfaturi ale chef-ilor: tigaia sau gratarul trebuie sa fie foarte bine incinse inainte de a pune carnea. Pentru a evita arderea uleiului, recomandam mai degraba ungerea bucatii de carne inainte de a fi pusa in tigaie. Carnea ce urmeaza sa fie gatita, ar trebui sa fie marinata si apoi adusa la temperatura camerei si nu pregatita imediat ce a fost scoasa din frigider. In functie de preferinte, friptura trebuie pregatita mediu sau chiar in sange pentru a ramane frageda si in mod exceptional bine facuta, riscand sa devina tare, chiar daca este o carne frageda”, explica el.

Atentie mare si la ce faci dupa ce ai gatit carnea: „Friptura de vita nu trebuie servita imediat ce a fost gatita. Timpul de repaus de cateva minute permite fibrelor sa se relaxeze si sucurilor sa se omogenizeze. Pentru o experienta gourmet de exceptie trebuie acompaniata de un vin potrivit. Vinurile rosii, seci sau demiseci nu sunt de neglijat”.

 „Ordinea pregatirii unui gratar este: carne de vita, porc, carnati, mici, frigarui, si altele”

„Gratarul poate fi aprins cu lemne sau folosind carbunii. Pentru o savoare speciala a preparatelor, recomand folosirea unei combinatii intre lemne si carbuni. Puteti aprinde gratarul cu lemne de esenta tare peste care care sa adaugati carbunii. Jarul este tocmai bun pentru carne in momentul in care carbunii devin gri si daca atunci cand plasati mana deasupra gratarului rezistati 3-4 secunde”, sugereaza Iulian Cazacut.

„Ordinea pregatirii unui gratar este: carne de vita, porc, carnati, mici, frigarui, si altele. Pentru inceput puteti tine carnea cate 3 minute, pe fiecare parte, pe partea mai fierbinte a gratarului, lasand-o apoi sa se friga, in functie de preferintele fiecaruia, in zona cu jar mai domol. Pentru ca friptura sa nu iasa uscata, puteti unge fiecare bucata de carne cu ulei de masline sau cu grasime animala. Pentru a verifica daca friptura este gata, o puteti taia din cand cand, pentru a va da seama daca s-a pastruns. Insa, nu faceti acest lucru prea des pentru ca riscati sa obtineti o friptura uscata si nu suculenta”, completeaza el.

Carpathian Beef are si o marca de carne pentru gratar gata condimentata, Chef de Grill, insa, daca preferi sa-ti condimentezi singur carnea, iata ce poti alege: „Pentru ceafa si cotletul de porc cele mai potrivite condimente sunt  boiaua dulce sau picanta, usturoiul, cimbrul, chimenul sau chiar dafinul. Micii pot avea in compozitie cimbru si usturoi, iar carnatii pot fi condimentati cu boia, ienibahar, usturoi sau cimbru. Inainte de a fi puse pe gratar, coastele se pot condimenta cu cimbru, usturoi si dafin. Dintre toate aceste arome de nelipsit este SAREA”.

La capitolul garnituri, poti alege intre ciuperci, ardei gras si iute, vinete si dovlecei taiati rondele, ceapa sau rosii. „Si legumele mai mari cum ar fi cartoful sau porumbul se pot pune pe gratar, dar acoperite cu o folie.”

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.