Cum se trage o ţeapă românească
Nu voi face o introducere foarte mare, schema de ţeapă e simplă: Se ia un club de fotbal de la Primărie, se duce în cantonament la hotelul lui tăticu, se emite o factură uriaşă, fiul (care are clubul) o semnează dar nu o plăteşte. Apoi fiul lasă clubul de fotbal altui fraier şi, după câţiva ani, tatăl pretinde o sumă dublă (c-au fost şi penalizări) de la actualul manager al clubului.
Casito Turism SRL a chemat în faţa instanţei Judecătoriei Hunedoara Clubul Sportiv FC Hunedoara şi cere reprezentanţilor acestuia achitarea unor daune de peste 100.000 de lei, la trei ani după ce echipa de fotbal s-a întors dintr-un cantonament de 12 zile, la un hotel din Băile Herculane.
Reprezentanţii CS FC Hunedoara au trimis o întâmpinare la chemarea în instanţă. „S-a încheiat factura între tată şi fiu: tatăl a fost cel care a emis contractul, iar fiul, Silvan Toma, fost finanţator al FC Hunedoara, a fost cel care a semnat factura din partea clubului”, a declarat Alin Barna, preşedintele CS FC Hunedoara.
De asemenea, cei de la FC Hunedoara susţin că preţurile la care au fost taxate mesele la hotel sunt exagerate: valoarea mâncării consumate în fiecare zi de fotbalişti fiind de peste 100 de lei, de persoană. sursa
Bună asta, nu?
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: