Cum și-au dat Horea, Cloșca și Crișan viața pentru libertatea românilor transilvăneni

Răscoala din 1784 este reacția iobagilor români din Ardeal exasperați de situația lor economică și socială din ce în ce mai grea și de nesfârșitele nedreptăți ale autorităților locale.

Câteva fapte recente creaseră atmosfera necesară izbucnirii răscoalei. Avusese loc mai întâi un ”tumult” sau o răzmeliță a moților din Câmpeni, în ziua de 4 mai 1784. Maltratați de slugile concesionarilor de băuturi spirtoase, aceștia spărseseră butoaiele și puseseră pe fugă zisele slugi. Rezultatul e condamnarea a 23 de primari și jurați (consilieri locali) din Munții Abrudului la 25 până la 100 de lovituri de baston și la 3 luni până la 2 ani de închisoare. Cinci dintre țărani sunt condamnați la moarte. Pe lângă aceasta comunele sunt obligate să plătească solidar o despăgubire de 8708 de florini deși băutura vărsată nu făcea mai mult de 343 de florini. Printre cei urmăriți e și Horea, viitorul conducător al răscoalei, care însă nu e prins.

În anul următor are loc vizita împăratului Iosif al II-lea în Transilvania. Acesta prin atitudinea și bunăvoința sa produce o mare impresie asupra țăranilor care văd în el un protector. În ianuarie 1784 sosește ordinul imperial să fie înscrise în prealabil pentru recrutarea grănicerilor și alte comune din Ardeal, în afară de cele de până atunci. Deși guvernul transilvănean nu publică ordinul, poporul află de el și se produce un curent foarte puternic pentru înscriere. De la jumătatea lui iulie până la jumătatea lui august se înscriu la Alba Iulia nu mai puțin de 81 de comune, viața cazonă oferind oportunități de carieră iobagilor asupriți. Văzând afluența, autoritatea locală suspendă operațiunea cu atât mai mult cu cât țăranii înscriși declarau că nu mai prestează serviciile iobăgești și cereau moșiile nobililor. Ba anunțau chiar că îndată ce vor primi arme, îi vor tăia pe aceștia ca pe napi. Suspendarea îi irită pe țărani. Și mai mult îi supără publicația guvernului prin care iobagii erau înștiințați că trebuie să continue a presta servicii stăpânilor lor. Se creează o stare de agitație, de efervescență, extrem de favorabilă izbucnirii unei răscoale. De această situație se folosesc cei trei conducători: Horea, Cloșca și Crișan pentru a ridica mulțimea.

Horea se numea Vasile Nicola, i se mai zicea și Ursu Nicola din cauza staturii impunătoare. Lumea îl poreclea Horea după darul său de a ”hori” adică a cânta frumos. Se născuse în Albac, era iobag și avea 54 de ani. Era ager la minte, probabil știa să scrie și citească (spre deosebire de mulți nobili). Fusese de patru ori pe jos la Viena cu plângeri de-ale moților. Primise audiență la împărat și are succes deoarece se dă ordin guvernului transilvănean să apere comunele împotriva abuzurilor și să elibereze pe toți cei închiși din cauza rezistenței la nedreptățile nobililor.

Cloșca se numea Ion Oargă. Era din Munții Abrudului, din satul Cărpeniș, avea 37 de ani și poseda oarecare avere. Nu era mare de statură, dar era puternic și îl însoțise pe Horea în primele trei călătorii la Viena.

Crișan se numea în realitate Giurgiu Marcu. Era din comuna Vaca din comitatul Zarandului, fiind tot iobag. Avea 52 de ani și servise în armata austriacă. Avea o fire aprigă, hotărâtă, fiind elementul de acțiune în răscoală, în timp ce Horia era conducătorul și cel care ridica tot timpul moralul moților.

Răscoala fusese plănuită pentru luna mai 1785. Motivul pentru care a început într-o vreme neprielnică, friguroasă, este că exista pericolul unor indiscreții sau trădări.

Duminică 31 octombrie se strâng la biserică din Mesteacăn 5-600 de țărani din Zarand, Hunedoara și Munții Abrudului, convocați pe ascuns de Crișan. Acesta le spune că Horea a sosit de la împărat care i-a dat o cruce de aur și o scrisoare în care se spune ca țăranii să meargă la Alba-Iulia să fie trecuți la grăniceri și să li se dea arme. De asemenea iobagii să slujească doar o zi pe săptămână la nobil și aceea cu plată. Preotul din Mesteacăn confirmă spusele lui Crișan și ia jurământul oamenilor. A doua zi seara, aceștia se srâng în satul Curechiu. Doi subprefecți încearcă să-l aresteze pe Crișan, dar sunt uciși, iar garda lor e dezarmată. Pe 2 noiembrue 1784 Crișan proclamă răscoala, spunând iobagilor să „stingă” pe nobili și ungurii care nu vor ca ei să capete arme și să le prade averile și să nu aibă nicio teamă deoarece acestea se fac „cu voia și cu porunca împăratului”. Îndemnul găsește imediat ecou. Sunt atacate mai întâi curțile nemeșilor (nobili mici și mijlocii) din Criscior unde 17 persoane sunt ucise. Țăranii lovesc Bradul și alte localități pentru ca în 5 noiembrie tot Zarandul să fie în mâinile lor. Sunt arse o serie de curți nobiliare, unii proprietari sunt obligați să se boteze ortodox, câteva fiice de nobili sunt măritate cu iobagi români. Mișcarea se întinde spre sud. Atacul împotriva Devei încercat în 6 și 7 noiembrie eșuează din cauza garnizoanei în mare parte românească care apăra cetatea. O parte din asediatori cad prizonieri și sunt forțați să își sape singuri groapa, iar apoi sunt decapitați.

În același timp, o altă ceată de iobagi, în frunte cu Horea și Cloșca, la care se adaugă și Crișan venit în grabă din Zarand, ocupă la 5 noiembrie Câmpenii. A doua zi e luat Abrudul și Roșia. În aceste localități au fost siliți 1122 de unguri să se boteze ortodocși. Într-unul din satele regiunii, Bucium, Horea era cât pe ce să fie dat pe mâna autorităților de primar care îl arestase. Intervenția țăranilor din împrejurimi, conduși de tânărul Ionuț Dandea, îl scapă însă la timp.

Răscoala se extinde în Țara Hațegului, iar 3 comune din Sibiu și 18 din Cluj sunt prefăcute în cenușă. Răscoala ar fi putut cuprinde tot Ardealul, dar la 12 noiembrie conducătorii nu ar fi făcut greșeala să se încreadă în promisiunile austriece și de a semna un armistițiu de 8 zile cu armata, timp în care aceasta a avut timp să se regrupeze și să ocupe poziții favorabile. Guvernul transilvănean publicase între timp la 11 noiembrie o dezmințire categorică a afrimației că mișcarea era cu voia împăratului. Sunt trimiși emisari să convingă pe răsculați să renunțe. Se face apel la episcopi ca să-i instruiască pe preoți să ia măsuri similare. Mai mult, se proclamă insurcețiunea nobilimii din Transilvania, adică înarmarea ei pentru a se apăra de răscoală. Cu puțin timp înainte de încheierea armistiului, Horea trimite prin trei emisari condițiile sale. Ele erau: desființarea calității de nobil, expropierea moșiilor nobiliare, acestea urmând a fi împărțite între țărani, eliminarea scutirii nobililor de la taxe, prestarea jurământului de credință de către aceștia. Dacă ele nu sunt primite până pe 14 noiembrie atunci va ataca și distruge Deva. La expirarea termenului încep luptele. Primele confruntări sunt favorabile răsculaților, dar la Michăleni pe 7 decembrie sunt înfrânți și Zarandul ajunge în mâna armatei. După o a doua înfrângere la Câmpeni pe 12 decembrie, Horea se decide să dea drumul oamenilor acasă pe 14 decembrie deoarece sosise iarna și era necesar ca aceștia să aibă grijă de gospodărie.

În plus, pe 30 noiembrie se publicase aministia generală dată de împărat, pe care Horea însă nu voia să o primească. Întovărășit de mulțime până la Albac, se retrage împreună cu Cloșca într-un adăpost din codrul Scorăgetului, nu departe de râul Someș. Aici urma să petreacă iarna ascuns pentru ca apoi primăvara, cu bani strânși de la comune, să plece la Viena să susțină cauza românească în fața împăratului. Pe capul liderilor răscoalei se pusesră însă 300 de galbeni. Se găsesc astfel șapte trădători din comuna Râul Mare care uitând că răscoala era a țărănimii și pentru țărănime, îi trădează către autorități, iar pe 27 decembrie Horea și Cloșca sunt arestați și duși sub pază numeroasă în închisoarea din Alba Iulia pe 2 ianuarie. Crișan e și el prins pe drumul spre Ponor pe 30 ianuarie din cauza a nouă trădători în frunte cu preotul Moise din Cărpeniș. Știind ce urmează, pe 13 februarie, Crișan se spânzură cu nojițele de la opinci. În februarie se dă sentința pentru Horea și Cloșca: ”să li se frângă cu roata toate membrele ale corpului începând de jos în sus” apoi ”corpurile lor să se despice și să se taie în patru” pentru a fi expuse în diverse localități. Înainte de a fi duși spre locul osândei amândoi arată preotului Nicolae Raț din Maerii Bălgradului ultimele lor dorințe, redactate în temniță. Dând numele celor ce l-au prins Horea adaugă că ”îi iartă cu toată inima”. Supliciul are loc pe 28 februarie 1785 în prezența a peste 6000 de persoane din care 2515 de țărani din 419 comune aduși pentru a lua aminte.

Lupta lui Horea, Cloșca și Crișan nu rămâne însă fără urmări. Pe 22 august 1785 e desființată iobăgia. Se suprimă și abuzurile administrative, se acordă moților o sumă de beneficii precum liberul pășunat pe tot domeniul de sus al Zlatnei, dreptul de a face curături(mici exploatații) în locuri de unde nu se pot aduce lemne și de a le cultiva, scutire de dări pentru mineri etc.