Cum suntem furaţi la factura de curent. Rubricile din factură, explicate pe înţelesul tuturor

Cu toţii primim acasă lunar factura de energie electrică. Prea puţini ştiu însă ce înseamnă concret toate acele rubrici cu multe cifre. Problema nu e doar că acele cifre sunt greu de înţeles, ci mai ales că sunt umflate artificial, pe buzunarul omului simplu.

Vom explica toate acestea… pe româneşte, cu factura în faţă (vezi foto), insistând pe componentele din factură despre care s-a scris mai puţin. Pentru asta o să utilizăm, în cea mai mare parte a articolului, declaraţiile făcute de expertul energetic Tudor Popescu, fost director al Agenţiei Municipale de Eficienţă şi Reglementare în Energie (AMERE), în cadrul unei conferinţe organizată de Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hanns Seidel.

Precizăm că termenul de “furt” din titlul articolului e folosit în sensul că preţurile care ni se percep nu au nicio legătură cu piaţa liberă, ci sunt dictate de instituţiile statului, la presiunea unor jucători din sectorul energetic. Rezultatul e ca ni se iau bani din buzunar fara o justificare realistă. Dacă lăsăm insă la o parte cazul semnalat de DNA, în general toate aceste costuri din factură sunt însă acoperite cu grijă, sub protecţia… legii.

Rezervarea

La prima rubrică scrie rezervare. Rezervarea a fost introdusă în factură în ideea că undeva, un producător, ştiind că energia se consumă doar în momentul când se produce şi că nu se poate consuma de pe stoc, ţine în rezervă un utilaj cu care să producă energia de care avem nevoie exact când, spre exemplu, pornim boilerul electric din casă, aspiratorul sau orice aparatură electrocasnică. Cu alte cuvinte, vorbim despre o producţie de rezervă, care să stea în fiecare secundă “la pândă” când cineva apasă pe butonul aspiratorului. Asta în principiu.

Pornirea aspiratorului înseamnă că automat cineva ne dă energia care ne trebuie. Aceasta nu se acumulează nicăieri deci trebuie produsă în acel moment. Aşa s-a ajuns la rezervare. Cât costă însă? Pe factură scrie energie rezervare 17 bani pe zi.

Dar ştim că 17 bani este tocmai preţul unui kwh pe OPCOM, pe PZU (piaţa zilei următoare), care pe factură reprezintă circa 10% din consumul zilnic. Deci un kwh zace undeva pregătit ca producţie de rezervă ca să alimenteze consumatorul dacă pune un aparat oarecare în priză. Adică 10% din puterea pe care o absoarbe zilnic. Or, acei 6-7 milioane de consumatori casnici sunt de fapt un consumator statistic, deci când cineva scoate aspiratorul din priză, altcineva îl pune în priză, şi asta studiat statistic deci. Cu alte cuvinte, nu există foarte mari surprize procentuale, totul se nivelează. Mai clar, cei de la Transelectrica ştiu să aprecieze pentru mâine, pe intervale orare precise, consumul la precizia de, atenţie, 1%. Şi atunci de ce ni se ia la rezervare 10%, adică de zece ori mai mult? “Simplu: pentru că ne fură”, susţine tranşant expertul energetic Tudor Popescu.

Un alt aspect, tot la acest capitol. Preţul care se reglează la sistemul energetic în, spre exemplu, PZU (îl alegem pe acesta pentru că e cel mai uşor accesibil pentru demonstraţii), se face pe preţ marginal, adică ultimul cumpărător care intră în piaţă spune preţul.  Piaţa îl cumpără pentru că are nevoie de el şi acel preţ se generalizează la toată lumea. Ce este însă acest preţ? Acest preţ este de fapt cel al termocentralei, care are  cea mai scumpă energie produsă în ţară.

Problema este că din 17 bani cu care CE Oltenia scoate energie pe piaţă şi o oferă pentru ziua următoare la licitaţie, 60% este de fapt combustibilul, care atunci când stă, fiind rezervare, nu se consumă. Dar în factură ANRE-ul aprobă totuşi de trei ori mai mult în factură.

Pe de altă parte, populaţia consumă cam 20% din total consum la nivel naţional, adică din maxim 8.000 MW. Deci, 2.000 de MWh ai populaţiei sunt acoperiţi cu o rezervare de 10% cum se vede în factură, adică de o capacitate în stand-by de 200 MWh. Tradus, asta ar însemna o capacitate a unui bloc energetic întreg precum cel de la Turceni. La modul cel mai realist vorbind, nu e nevoie nici pe departe de o asemenea mare capacitate în stand by doar pe rezervare. Revenind la capacitatea dovedită a Transelectrica de a estima precis variaţia orară a consumului, rezervarea ar trebui să fie pe undeva la 1% şi nicidecum la 10%.

Pe de altă parte, analizele ICEMENERG indică o majorare nejustificată a tarifului KWh cu circa zece bani. Să vedem însă, doar ca o curiozitate, ce înseamnă în factură 10 bani, mai precis, să traducem câştigurile care se obţin artificial din 10 bani. 10 bani în plus la 1 kw, având în vedere că în prezent, în România se traversează 8.000 de MW, deci 10 bani la 1 kW înseamnă 100 de lei pe MW, iar 8.000 MW sunt 800.000 de lei. Anul are circa 8.760 de ore (24 ori 365) şi astfel am ajuns la 1,7 miliarde de euro de la “doar” 10 bani luaţi în plus în factură. Nu e deloc o sumă mică, cu atât mai mult dacă ne gândim că e obţinută artificial doar din 10 bani umflaţi de pe factura de energie electrică.

Rezervare 2

Urmează apoi rubrica rezervare 2, la preţ de 12 bani, de la 1 iulie. Întrebarea este aici pe ce motiv s-a acceptat reducerea de la 17 bani la 12 bani? Doar rezervarea înseamnă până la urmă siguranţă naţională, aşa se invocă mereu, pentru că trebuie să se producă energie ca să nu se dezechilibreze sistemul. “Punem sistemul în pericol sau se fura înainte mai mult şi nu ştiu în ce mod să dea banii înapoi?”, se întreabă retoric  Tudor Popescu.

Energia activă

Aici este plata pentru consumul real de curent. Asta în teorie. La energia activă apare o decontare de 35 de bani până la 1 iulie şi de 36 de bani jumate pentru luna următoare, adică mai apare un ban în plus luna următoare. “Asta este taxa pe stâlp. Deci unde este taxa plătită pe stâlp? A intrat în factură. Deci noi plătim banii cu care cresc pensiile şi salariile, nu altcineva”, precizează Popescu.

O altă observaţie. Revenim la cei 36 de bani ca preţ total. Dacă producătorul de energie ia 18 bani, la aceştia se adaugă ce ia Transelectrica, adică transportatorul, care ia 6%, furnizorul, care citeşte contoarul ia 3-4%, deci mai adăugăm circa 10% la cei 18 bani şi ajungem la 20 de bani. Problema e că de la 20 de bani până la 36 de bani mai e foarte mult, aproape dublu.

Acest procentaj enorm ajunge la distribuitor. Dar ce face distribuitorul pentru a ni se lua din buzunar aşa de mulţi bani? Are nişte transformatoare cu care preia de la Transelectrica energia, o face din 220.000 V în 20.000 V şi apoi 220 V şi ne-o aduce nouă la priză. Pentru asta dispune de echipamente, nişte staţii cu care comandă aceste echipamente şi nişte angajaţi care stau acolo. 18 bani pe kW toate astea. Adică mai mult decât producătorii care mai au cheltuieli de 70 – 80% din totalul costurilor lor cu combustibilul.

Ce fac însă an de an distribuitorii? Vin şi cer la ANRE să li se aprobe tariful pentru că au pierderi foarte mari. Dar de ce au pierderi? Mai ales pentru că nu şi-au făcut programul de investiţii, n-au adus ehipamente mai bune, care să n-aibă pierderi.

Exemplu concret… de la ţară. În cuvinte simple, transformatorul care se poate vedea într-o comună, pe stâlp, alimentează respectiva comună. Acel transformator avea circa 600 kW dar de o perioadă au plecat oamenii prin Italia şi Spania şi au adus de acolo tot felul de aspiratoare, frigidere şi multe alte tipuri de  consumatori iar transformatorul a ajuns atât de supradimensionat încât frige. Or pierderea transformatorului (acestea pierd foarte multă caldură în bobinajele suprasolicitate) trebuia rezolvată de distribuitori precum Enel, E. On şi de toţi distribuitorii, prin înlocuire cu echipamente moderne, care să nu piardă aşa de mult, având puteri mărite. Dar distribuitorii n-au prea făcut înlocuirile aşa cum au promis la început. Asta în condiţiile în care preţurile cu care au cumpărat străinii companiile energetice au fost stabilite cu condiţia acestor investiţii în modernizare. Acum însă, ce se întâmplă? “Vine câte unul în control la distribuitor, cu creionul la ureche şi zice: ia să vedem, ce-ai pus? Păi transformatorul ăsta. Şi cât costă? Un milion de euro. E în regulă deci, ai făcut program de investiţii. După o lună, dacă te duci acolo nu mai există acel transformator. Unde e? L-au trimis la reparat, nu oriunde, ci la General Electric, că sunt oameni serioşi (tradus, cheltuieli de justificat, care apoi apar în factură). Astfel că în locul transformatorului modern a rămas tot cel rău. Această păcăleală cu distribuitorii nu trebuia introdusă în factura consumatorilor”, susţine fostul director al AMERE.

Energia activă pentru CPC

Energia activă pentru CPC (componentă piaţă concurenţială) este, în mod surprinzător, şi mai scumpă decât energia activă precedentă, după cum se poate vedea clar pe factură. Să nu ne minţim cu termenii. Şi acest element este de fapt tot ceva stabilit prin ordin de ANRE şi nu are nicio legătură cu vreun preţ stabilit pe piaţa liberă. De ce creşte preţul aici? Pentru că e oligopol, atrage atenţia expertul citat. Pentru că altfel, în piaţă ar intra producătorii care, să nu uităm, produc 20.000 MW în România la un consum de sub 8.000 MW. Dacă ar fi cu adevărat o componentă de piaţa concurenţială, ar trage preţul în jos.

Expertul citat a mai vorbit foarte pe scurt şi despre componentele de cogenerare şi certificate verzi sau acciza calculată la un curs euro – leu de 4,73 fără nicio legătură cu realitatea, care apar la rândul lor cu procentaje în factură. Nu vom mai insista asupra acestora, pentru că s-a tot vorbit despre aceste aspecte în ultima perioadă. Ne vom limita la a spune doar că nu se ştie nici până în prezent în detaliu ce investiţii s-au făcut în CET-uri cu banii încasaţi din taxa de cogenerare. Sigur e că principalul scop, acela de a avea căldură mai ieftină prin cogenerare de înaltă eficienţă, făcând în acelaşi timp şi economie la gaze naturale, e departe de a fi atins. Autor: Dorin Deac