Cum te poti trezi cu locuinta sparta din cauza unei banale poze puse pe Facebook
Aveti mare grija la ce postati pe Facebook. Infractorii specializati in furturile din locuinte va
pot monitoriza activitatea pe reteaua de socializare.
Politistii sustin ca hotii devin din ce in ce mai priceputin in culegerea de informatii despre viitoarele victime, un amanunt important oferindu-le chiar si banala cutie postala, conform Adevarul.ro.
Mai nou, postările de pe Facebook ori alte reţele sociale sunt atent studiate de hoţi, internetul fiind principalul mediu din care îşi atrag victime.
Pozele din propriile apartamente sunt importante indicii pentru hoţi. Ele pot determina valoarea unor bunuri care apar imortalizate, ori configuraţia locuinţei. Iar dacă acestea mai sunt însoţite şi de amănunte legate de concedii sau clecări pe durate mai lungi de timp, notificările devin adevărate invitaţii pentru spărgători.
Poliţiştii ne sfătuiesc să fim foarte atenţi la mesajele şi fotografiile pe care le publicăm în spaţiul virtual. Prevenţia trebuie să conţină însă un set cu măsuri de care fiecare dintre noi trebuie să ţină cont permanent. O atenţie deosebită trebuie acordată chiar şi cutiei poştale, acumularea unui număr mare de scrisori sau alte documente de corespondenţă fiind semnul că destinatarul este indisponibil de multă vreme.
Poliţiştii ne mai recomandă să evităm discuţiile în public despre bunurile de valoare pe care le avem în casă, să nu permitem accesul în locuinţă a persoanelor pe care nu le cunoaştem, să lăsăm o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune atunci când părăsim locuinţa pe timpul nopţii, iar atunci când încărcăm bagaje pentru o călătorie, să o facem cu discreţie, astfel încât să nu atragem atenţia.
Infractorii sunt atenţi la detalii, astfel că, dacă de obicei ţinem maşina parcată în faţa blocului sau a casei, cel mai bine ar fi să o lăsăm acolo şi în perioada în care suntem plecaţi în vacanţă.
”Atunci când plecaţi în vacanţe, verificarea locuinţei de către un vecin de încredere ori o rudă şi colectarea poştei, reduc riscul furturilor din locuinţă. A nu se lăsa geamurile deschise pentru aerisire, chiar şi oscilobatant, atunci când suteţi plecaţi la serviciu, ori la diferite alte activităţi, pentru perioade mai mari de timp. Întotdeauna încuiaţi uşa de acces în locuinţă chiar şi când sunteţi plecaţi pentru o perioadă scurtă de timp. Nu permiteţi accesul în locuinţă a persoanelor necunoscute, indiferent de calitatea pe care aceştia şi le arogă. În mediul rural, existenţa unui câine la domiciliu sau a unui bec în funcţionare pe timpul nopţii reprezintă un factor descurajator pentru infractori”, declară comisarul şef de poliţie Mircea Preda, de la departamentul de prevenire din cadrul IPJ Buzău.”
În ultimii ani, infractorii s-au adapta progresului, nu numai prin folosirea reţelelor de socializare în alegerea victimelor ci şi prin modalitatea de a pătrunde în locuinţe. Hoţii au importat noi metode din Occident, care elimină orice sistem de închidere. Folosesc de exemplu un spray cu azot, care îngheaţă încuietorarea, iar când devine casantă o sparg cu şurubelniţa.
Spărgătorii de locuinţe pătrund în casă cu mai puţin zgomot, pentru că nu folosesc chei. Acţionează, de obicei, în grupuri de câte două sau trei persoane. Pândesc zona vizată timp de câteva zile, verifică sistemul de închidere şi dacă locuinţa este prevăzută cu alarmă. Acţiunea propriu zisă durează cel mult un sfert de oră.
Pentru sporirea gradului de siguranţă pentru un apartament, poliţia recomandă:
● instalaţi un interfon sau un sistem de control al accesului la intrarea în scară;
● asiguraţi corespunzător uşile de la subsol, terase sau intrările suplimentare;
● verificaţi dacă dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare permite o închidere completă a acesteia;
● luaţi măsurile necesare pentru ca pe holurile blocului şi pe paliere să existe o bună iluminare;
● uşa de acces în locuinţă să fie confecţionata dintr-un material rezistent la solicitări mecanice şi termice;
● tocul, în zona sistemelor de asigurare, să fie consolidat cu o armătură metalică şi să fie bine ancorat în perete;
● balamalele necesită o bună fixare în toc şi în uşă;
● să existe un dispozitiv de limitare a deschiderii uşii (lanţ de siguranţă);
● uşa să fie prevăzută cu un sistem de închidere securizat, eventual cu închidere în mai multe puncte;
● orice încuietoare devenită nefuncţională să fie înlocuită în cel mai scurt timp;
● achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate;
● montaţi un sistem de alarmă conectat la dispeceratul unei firma de pază;
● în cazul caselor la curte şi al apartamentelor unde ar fi posibil accesul prin escaladare este util să vă protejaţi ferestrele cu grilajele metalice ale căror capete de prindere trebuie încastrate în zid, iar spaţiile dintre bare să fie de dimensiuni mici;
● draperiile sau jaluzelele vă pot feri locuinţa de priviri indiscrete.
Pentru casele la curte:
● utilizaţi un sistem de supraveghere video exterior sau de protecţie perimetrală pentru înregistrarea oricăror activităţi desfăşurate în curtea casei şi care vă avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine;
● montaţi un dispozitiv de iluminare cu senzori de mişcare.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: