Cutremur în Guvern! Viorica Dăncilă ar putea fi dată afară
După alegerile europarlamentare, guvernul condus de Viorica Dăncilă ar putea fi dat jos. Opoziția a început deja pregătirile ca să răstoarne cabinetul PSD.
Pe măsură ce se apropie data alegerilor europarlamentare – sâmbătă, 27 aprilie, începe campania electorală – devine tot mai clar că la aceste alegeri care sunt, teoretic, despre politici europene și rolul UE în bunăstarea statelor membre, se va juca, de fapt, soarta Guvernului Dăncilă și soarta rămânerii PSD la guvernare, conform digi24.ro.
Răsturnarea guvernului PSD prin vot în Parlament și instalarea unui Cabinet al Opoziției au fost discutate în culisele politice încă din 2017, după scandalul generat de OUG 13. Moțiunile de cenzură depuse de atunci până în prezent au generat speranță în rândurile Opoziției, dar orice discuție concretă despre ce fel de Executiv s-ar așeza în loc a fost oprită de orgoliile liderilor, fiecare partid revendicând-și dreptul de a decide cine ar putea fi noul prim-ministru, sau refuzând să se așeze la masa negocierilor cu foști rivali politici, conform analizei digi24.
Ludovic Orban a explicat și el, pentru Digi24.ro, că obiectivul principal al acestor alegeri este ”să îi batem pe pesediști, să câștigăm alegerile, pentru că asta ar echivala cu o moțiune de cenzură”. Apoi, soluția ar fi alegerile anticipate, a argumentat liderul liberalilor.
Potrivit Constituţiei, la alegeri anticipate se poate ajunge doar prin dizolvarea Parlamentului, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Dizolvarea se face prin decizie a preşedintelui, după consultarea şefilor Parlamentului. Procedură extrem de complicată, care ar trebui, pentru a putea fi îndeplinită, să aibă suportul tuturor partidelor din Opoziție, pentru a reuși să respingă în Parlament două Guverne.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: