GENERAL

Cutremur in PNL: DEMISII la vârf

Prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Brăila, fostul deputat Antoneta Ioniţă, şi prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Brăila, Sorin Ioniţă, au demisionat miercuri din PNL, dezamăgiţi de tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni în partid, „după alegerile trucate din PNL, eliminarea lui Ludovic Orban şi concubinajul nefericit cu PSD”.

„Antoneta Ioniţă, prim-vicepreşedinte al PNL Brăila, şi Sorin Ion Ioniţă, prim-vicepreşedinte al municipalei PNL, am decis să demisionăm astăzi din Partidul Naţional Liberal. Am luat această decizie convinşi că demnitatea şi respectul faţă de oameni, de principii şi de cuvântul dat, trebuie să rămână mai presus de orice joacă politică pentru interese. Suntem profund dezamăgiţi de tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni, după declanşarea campaniei electorale interne”, se arată într-un comunicat de presă remis de soţii Antoneta şi Sorin Ioniţă.

Cei doi adaugă că nu sunt dispuşi să fie „părtaşi la acest act de scoatere a PNL în afara istoriei”.

„‘Festivalul democraţiei’ s-a transformat într-un festival al lipsei de fair-play, al demagogiei şi al încălcării valorilor şi principiilor liberale. Au fost sacrificaţi oameni care au avut curajul opiniei şi al asumării. Am sperat că lucrurile se vor îndrepta, că nu se va transforma totul într-un bâlci trist şi dezamăgitor pentru electoratul liberal. Din păcate, după alegerile trucate din PNL şi eliminarea lui Ludovic Orban, cel care a făcut din PNL un partid puternic şi din România o ţară cu perspective de dezvoltare şi prosperitate pentru oameni, a urmat concubinajul nefericit cu PSD. Nu suntem dispuşi să fim părtaşi la acest act de scoatere a PNL în afara istoriei”, se afirmă în comunicatul menţionat.

Soţii Antoneta şi Sorin Ioniţă spun că au intrat în politică din convingere şi că nu au fost niciodată „nişte sinecurişti, care să se fi aciuat pe lângă un partid, pentru un contract sau un post călduţ”.

„Dimpotrivă, am dedicat PNL-ului timpul, energia şi priceperea noastră, pentru a duce proiectele şi principiile liberale printre brăileni. Considerăm în continuare că liberalismul este soluţia, dar nu acest liberalism, aservit unor interese obscure, ci liberalismul adevărat, cel care a făcut România modernă. Decizia de a părăsi PNL nu este una uşoară. E tristă, după ani de muncă în echipa PNL, dar este singura corectă, pentru a ne putea păstra conştiinţa curată şi pentru a putea să ne uităm cinstit, în oglindă şi în ochii brăilenilor”, se mai arată în comunicatul de presă.

De profesie medic de familie, Antoneta Ioniţă a fost deputat PNL de Brăila în perioada 2016-2020 şi a făcut parte din Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.