CUTREMUR IN PSD! Locotenentul lui Dragnea a fost REȚINUT de DNA!
Oameni buni, citiți și voi ce a spus dementul ăsta la Antena 3 după ce procurorii i-au reținut lui Dragnea pe unul dintre locotenenții de bază! Pentru o șpagă de 100.000 de euro! Da, este vorba despre Șerban Nicolae. Și, da, spune că este vorba despre un nou abuz! Este strigător la cer! Voi știți că asta pe care o va pune Dragnea prim-ministru al României este mai rea ca Șerban Nicolae? Cât de lași am ajuns să fim încât să le permitem astfel de ieșiri în decor?
„Mie aceste acuzații mi se par extrem de ciudate. De ce ar da cineva o asemenea sumă de bani unui deputat, crezând că are influență asupra ANI, o instituție condusă pe atunci de Horia Georgescu. Trebuie să fie cineva foarte, foarte prost sau foarte bogat, dar acuzațiile în sine mie mi se par suspecte.
Faptul că DNA dispune reținerea pentru 24 de ore și apoi cere arestare, într-un dosar în care faptele s-au petrecut acum cinci ani, mi se pare exact tiparul acelui tip de abuz care a avut loc în ultimii ani din partea procurorilor DNA”, a declarat Șerban Nicolae, la Antena 3.
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului
ARSENE IONEL, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.
Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.
Inculpatului Arsene Ionel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 19 ianuarie 2018, inculpatul Arsene Ionel va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: