Cutremur în România. VA VENI CEVA ŞI MAI RĂU decât a fost miercuri. Alerta la INCDFP
Specialiștii vin cu precizări de ultimă oră cu privire la seria de 9 cutremure ce a avut loc miercuri dimineață, în Marea Neagră. Mihai Diaconescu, fizician al Institutului pentru Fizica Pământului (INCDFP), a explicat că această serie de seisme este analizată de specialiști, pentru a vedea ce se întâmplă în zonă, menționând că adâncimea este impusă, nefiind determinată exact.
„Au fost înregistrate cutremure în Marea Neagră, în zona orașului Burgas, la ieșirea din golf, la intersecția unui sistem de falii cu orientare est-vest, falii de șariaj cu falia Caliacra. Este o secvență seismică ce se dezvoltă în zonă, vedem cât va dura și câte cutremure vor mai fi. Au avut magnitudine între 2,9 și 3,7 pe scara Richter, nu sunt mari, nu au fost resimțite”, a declarat, pentru Mediafax MIhai Diaconescu.
De asemenea, specialiștii susuțin că în următoarea perioadă se vor mai putea dezvolta cutremure în această zonă
„Adâncimea a fost de 5 km, este o adâncime impusă, în momentul în care nu se poate determina o adâncime pentru cutremur există pentru fiecare zonă seismogenă o statistică în care se arată unde se produc cele mai multe cutremure, 5-7-10 km în funcție de zonă. Atunci când nu se poate determina zona, se alege adâncimea impusă. Calculele se vor mai rafina și se va da o adâncime corectă, ulterioară. Toate au avut loc într-un interval de două ore. Este o stare tipică pentru unele zone, dezvoltarea de cutremure sub formă de secvențe seismice. Pot avea loc și 50 de cutremure, sunt zone pe glob unde sunt secvențe seismice de ordinul a sute de cutremure, dar de magnitudini mici poate mai mici decât cele de la ora actuală. Trebuie luate în calcul din punct de vedere științific, se analizează pentru a se determina ce se întâmplă acolo, sunt importante științific”, a mai precizat seismologul Mihai Diaconescu.
Reamintim că miercuri dimineață, în zona Mării Negre, între orele 5:42 și 10:12, au fost înregistrate 9 cutremure, toate la adâncimea de cinci kilometri, anunță Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: