NATIONALSTIRI

CUTREMUR în scandalul homosexual din Biserica Ortodoxă

Sebastian Jitaru, Gheorghe Damian şi Răzvan Bumbu, cei trei preoţi acuzaţi că l-au fi şantajat pe fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeau, au fost condamnați, joi, la pedepse de închisoare cu executare. Decizia Curții de Apel Iași este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Curtea de Apel Iași a admis, joi, apelurile procurorilor și ale persoanei vătămate din dosar şi a decis condamnarea celor trei preoți la închisoare cu executare. Sebastian Jitaru a primit trei trei ani și șase luni de închisoare, iar Gheorghe Damian şi Răzvan Bumbu au primit câte trei ani de închisoare cu executare.

”S-au înlăturat schimbările de încadrări juridice de la tribunal și, rejudecând, pentru infracțiunea de șantaj, au fost aplicate, pentru primul trei ani și șase luni de închisoare cu executare și celorlalți doi trei ani de închisoare cu executare, fiecare. Au fost respinse apelurile inculpaților. Soluția este definitivă”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Curții de Apel Iași.

După executarea pedepsei, cei trei inculpați au interdicția de a profesa ca preoți, timp de cinci ani.

DNA a susținut că un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, fostul episcop al Huşilor, Corneliu Bârlădeau, ar fi fost şantajat de cei trei preoţi cu materiale presupus compromiţătoare, cerând în schimb funcţii şi bani.

Potrivit procurorilor, plângerea a fost formulată la DNA Iaşi pe 12 iunie 2017, în aceasta sesizându-se că, pe 30 mai, Sebastian Jitaru, preot-arhimandrit în cadrul Catedralei Episcopale Huşi, i-ar fi abordat pe consilierii Episcopiei spunându-le că deţine un material compromiţător cu un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române pe care îl va face public şi îl va folosi în cadrul Sinodului Mitropolitan din data de 15 iunie pentru a îl denigra în cazul în care înaltul ierarh nu intervine pentru a-l recomanda pentru funcţia de episcop vicar.

Acelaşi material invocat de Sebastian Jitaru ar fi fost obiectul de şantaj al altor doi preoţi: Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalul Vaslui, şi Mihail Bumbu, preot paroh la Văleni, judeţul Vaslui. În intervalul 12 – 14 iunie, i-ar fi pretins Episopului Huşilor suma de 50.000 euro. Astfel, aceştia ar fi trimis un SMS persoanei vătămate, în care au fixat un nou termen pentru plata celor 50.000 de euro.

„Pentru a disimula caracterul ilicit al sumei pretinse şi pentru a contracara eventuale măsuri de înregistrare, inculpaţii Damian Gheorghe şi Bumbu Răzvan Mihail au folosit în permanenţă sintagma „datorie”, referindu-se la suma de 50.000 de euro solicitată atunci când au comunicat prin SMS cu persoana vătămată. Din discuţiile telefonice (…) a rezultat faptul că suma de 50.000 de euro ar fi urmat să fie împărţită de cei doi inculpaţi, inculpatul Bumbu Răzvan Mihail urmând a utiliza suma respectivă la achiziţia unui autoturism”, a arătat DNA în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.