GENERAL

Cutremur în sportul românesc. Ţiriac şi-a dat DEMISIA!

Este dezvăluirea momentului. Magnatul Ion Ţiriac şi-a dat demisia! Este cutremur total în sportul românesc. S-au aflat toate amănuntele acestei mişcări, dar şi de ce s-a ajuns aici.

Şoc total în sportul românesc. Ion Ţiriac îşi dă demisia din funcţia de președinte de la Federația Română de Tenis, anunţă prosport.ro. Legendarul miliardar a decis să se retragă din fruntea sportului care l-a făcut celebru.

Culisele demisiei lui Ţiriac
S-au aflat şi culisele demisiei lui Ion Ţiriac. Această decizie vine într-un moment greu pentru sportul românesc, în general, în contextul în care pandemia a afectat grav resursele și așa secătuite ale acestei activități de masă.

Demisie după mai puţin de doi ani la FRT
Ion Ţiriac pleacă din funcţia de şef al tenisului românesc după mai puţin de doi ani de când a devenit preşedinte. La data de 19.06.2019, omul de afaceri câștiga șefia FRT, încă din primul tur. Din cele 46 de voturi, 32 a primit fostul mare campion, Marius Vecerdea – 11 voturi, Ion Țupa – 3, iar Liviu Ursuleanu – 0. Atunci Răzvan Itu a renunțat la candidatură înaintea procedurii de numărare.

Țiriac a luat această decizie după ce a analizat foarte bine perspectivele pe care le are forul pe care îl conducea într-un an deosebit de greu, olimpic.

Contextul pandemiei care a lovit întreaga lume a determinat Guvernul să reducă bugetul MTS cu aproximativ 30 la sută, ceea ce, automat, se răsfrângea asupra fiecărei federații în parte.

Ion Țiriac a considerat că acesta este un moment potrivit pentru a lăsa locul altcuiva, care să fie mai motivat și mai deschis spre a rezolva problemele grave din tenisul românesc. Locul pe care îl lasă vacant va fi ocupat de un interimar până la viitoarele alegeri.

De altfel, în ultima perioadă, Ţiriac era dezamăgit că nu putea schimba radical sportul care i-a oferit cele mai mari satisfacții. „Să sperăm că acest Guvern își va aduce aminte de federația asta care a trăit de pe o zi pe alta, ea fiind singura federație care a fost într-o semifinală de Campionat Mondial, adică în 2019 în FED Cup.

Dacă oamenii ăștia nu execută câteva centre naționale în diverse colțuri ale țării și nu adoptă acești mii și mii de copii, atunci, numai cu talent, noi dispărem! Năstase, Halep, Ruzici, Tecău nu se cumpără de la supermarket. Se nasc, dar se nasc cu niște sacrificii ale părinților”, afirma Ion Țiriac.

Acum, după demisia lui, va fi extrem de interesant de văzut cine va candida pentru funcția supremă în tenisul românesc și ce proiect va avea viitorul președinte al FRT.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.