Cutremur pe scena politică. Se amână alegerile? Profesorul Rafila intervine
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că joi va avea o discuţie cu medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru a înţelege mai bine care este situaţia sanitară în ţară şi dacă se pot face alegeri în siguranţă.
Totodată, acesta a fost întrebat la sediul central al partidului, dacă el confirmă informaţiile potrivit cărora medicul Alexandru Rafila va deschide lista alegerilor parlamentare la Camera Deputaţilor din partea PSD.
„Astăzi o să am o discuţie cu domnul Rafila. Va veni (la partid – n.r.). Voi avea o discuţie cu domnul profesor Rafila. În primul rând, vreau şi eu să îmi explice un specialist mai bine care este situaţia, ca pe urmă să am şi o discuţie cât mai avizată cu ceilalţi colegi”, a răspuns Ciolacu.
În același timp, preşedintele PSD a afirmat că la 4.000 de cazuri COVID-19 pe zi nu crede că se impun alegeri, iar Guvernul trebuie să explice cum va organiza scrutinul în această situaţie.
Record de infectări în România
Ultimele cifre raportate de Institutul Național de Statistică ar putea da alegerile parlamentare peste cap.
Potrivit sursei citate, până astăzi, 15 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 168.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 125.009 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.013 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Totodată, până astăzi, 5.674 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 14.10.2020 (10:00) – 15.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: