NATIONAL

CUTREMUR puternic de 6,3 grade! Unde a avut loc seismul

Un cutremur puternic s-a înregistrat astăzi într-o ţară care a mai fost lovită de o serie de seisme la începutul lunii trecute, cu magnitudini ce au depăşit chiar şi 8.

Un nou cutremur a zguduit, joi, Noua Zeelandă! Seismul puternic care a lovit această ţară a avut loc nu cu mult timp înainte de miezul nopţii.

Cutremur de 6,3 grade cu o oră înainte de miezul nopţii
Mai exact, seismul a avut magnitudinea 6,3 grade şi s-a produs, joi, în insulele Kermadec, un arhipelag al Noii Zeelande.

Din fericire, autorităţile nu au transmis informaţii despre producerea de pagube materiale şi nici nu au emis o alertă de tsunami, potrivit agenţiei EFE.

Cutremurul s-a produs la ora locală 22:56 (09:56 GMT), iar epicentrul a fost localizat la 10 kilometri sub fundul Oceanului Pacific, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), care supraveghează activitatea seismică din întreaga lume.

Din fericire, arhipelagul Kermadec nu este locuit
Seismul de joi s-a produs la 961 de kilometri nord-est de Ngunguru, o localitate din nordul Noii Zeelande şi la 1010 de kilometri sud-vest de Nuku’alofa, localitate din insulele Tonga.

Arhipelagul Kermadec, situat între Noua Zeelandă şi insulele Tonga, nu este locuit, cu excepţia personalului de la baza permanentă de pe insula Raoul, unde este amplasată o staţie meteo şi de radio.

Noua Zeelandă, zguduită de mai multe cutremure de intensitate şi mai ridicată în martie
La începutul lunii martie, autorităţile din Noua Zeelandă au activat de două ori alerta de tsunami, ridicată ulterior, după producerea unor seisme mult mai puternice decât cel de joi

Primul a avut magnitudinea de 7,3 şi s-a înregistrat în largul coastei nord-orientale, iar cel de-al doilea a fost un seism de 8,1 grade în apropiere de insulele Kermadec.

Agenţia care se ocupă cu situaţiile de urgenţă din Noua Zeelandă a emis atunci o avertizare naţională, anunţând că locuitorii de pe coasta estică a insulei de nord „trebuie să se deplaseze imediat către cea mai înaltă zonă din cele marcate pentru evacuări în caz de tsunami ori cât mai departe de coastă”.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.