CUTREMUR: Udrea a dat STATUL cu CRACII în SUS
Noi v-am spus că vine CUTREMURUL.
Spunem din start că cine râde sau aruncă în derizoriu afirmaţiile Elenei Udrea despre Coldea, Ghiţă sau sumele de bani este un dobitoc. Sau, după caz, un tarat pesedist. Mai spunem, tot din start, că Elena Udrea nu este o victimă a lucrărilor oculte făcute de Coldea. Ea este doar o infractoare, o maimuţă care s-a crezut împărăteasă. Şi căreia mulţi, prea mulţi din ţara asta i-au pupat mânuşiţele şi i-au mirosit băşinile. Linguşind-o şi spunându-i că băşini aşa frumos mirositoare neam de neamul lor n-a mirosit.
Ce spune însă acum cea care şi-a făcut revelioanele, Paştile, onomasticile, micile hârjoane şi marile confidenţe cu fostul şef al statului timp de 10 ani de zile NU sunt prostii. Afirmaţiile Elenei Udrea sunt de o gravitate îngrijorătoare, înspăimântătoare chiar. Chiar şi aşa cum sunt făcute ele, cu mijloacele unei minţi şi rudimentare şi răsfăţate în acelaşi timp, nu sunt mincinoase.
Dezvăluirile Elenei Udrea nu sunt altceva decât prima lopată băgată întru decolmatarea unui lăcoi de mizerie. Care ne arată ce minciună este acest MARE SRI, megamodernizatul şi occidentalizatul. La fel ca statutul de membru UE al României. În faţă vopsit gardul şi în spate leopardul. La fel ca întreaga clasă politică.
Dovadă stau cele 60 de milioane de euro CASH lăsate de Sebastian Ghiţă celui pe numele căruia a trecut principalele firme. Ca şi când i-ar fi lăsat două plase cu roşii aduse de mă-sa de la ţară. Dovadă stau cifrele mincinoase publicate de sondaje. Dovezi ale corupţiei generalizate din SRI stau bogăţiile acumulate de aproape toţi şefii SRI din judeţe din ultimii 25 de ani. Ei au fost primii adevăraţi BARONI. Ei au acumulat averi nejustificate. Ei controlează afacerile cu farmacii, cu mâncarea pentru bolnavii din spitale, cu topitorii, cu balastiere, cu, cu… Cu tot ce înseamnă ban pe ban şi evaziune grosolană. Aceşti şobolani, împreună cu şobolanii din politică, au răpit bunăstarea produsă de acest popor. I-a dat 500.000 Cocoş lui Ghiţă? În mod cert i-a dat. Însă cine-şi mai aduce aminte cum îi lua Băsescu apărarea lui Ghiţă când se duela cu Vântu pentru Realitatea TV? Doar noi?
Problema este foarte gravă. Se vede că sistemul este părăginit foarte adânc. Se duce acum o luptă pe viaţă şi pe moarte între cei care acţionează din interiorul SRI şi cei din afară. Nu e de râs, oameni buni.
Mai mult, spusele Elenei Udrea arată că şi noi ne mai înşelăm uneori. Pentru că am spus că Maior a fost demis de Klaus Iohannis. Nu, Maior n-a fost demis. Maior a fugit pur şi simplu din fruntea SRI ştiind ce urmează. N-a vrut să fie el cel care ţine în braţe o asemenea BOMBĂ.
Să mai pomenim şi despre cum s-or uita subordonaţii la Codruţa Kovesi după ce au auzit cu urechile lor cum spunea aia care sta toată ziua bot în bot cu preşedintele că şefa lor a fost negociată ca vita din Obor, la ceas de seară, între o fufă din Pleşcoi şi-un imbecil notoriu? Fostul asociat al cercetatului penal Şova şi partenerul de Dubai al protejatului lui Coldea, Sebastian Ghiţă. – Sursa: Comisarul.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Pai, ce sa faca si ea …. a dat Statul in pozitia pe care ea o cunoaste cel mai bine, din proprie experienta. Uf, deformarea asta profesionala, bat-o vina !