CUTREMURATOR „Aşa arată iadul”. Mesajul sfâşietor al soţiei tânărului mort în explozia de la Petromidia
Sunt clipe de coșmar pentru soţia lui Iulian Atanasiu care îşi plânge durerea în tăcere. Cu neputință, cu revoltă şi cu teamă, tânăra rămasă văduvă la 33 de ani caută refugiu în cuvintele pe care le aşterne cu greu pe pagina sa de socializare şi asta pentru nu a nu se exterioriza în faţa fiicei ei de doar doi ani care de vineri nu mai are cui să îi spună tată.
Explozia de la Petromidia a lăsat în familia lui Iulian Atanasiu un gol imens, un iad aşa cum îl descrie soţia sa, care cu greu îşi poate găsi cuvintele pentru a descrie durerea pe care viaţa o obligă acum să o înfrunte, cu putere pentru fiica ei de numai doi ani lăsată mult prea devreme şi mult prea crud fără tată.
Orele trec greu şi fiecare cuvânt, deși bine intenționat, pare ca o lovitură care o trezește într-o realitate crudă pe care nu o poate accepta.
„Ziua e bine, e mai liniște în suflet, sunt mulți oameni în jur, toată lumea vorbește, e acel furnicar de care nici gândurile nu ți le auzi, ziua o pot numi un fel de „amortizor al durerii”… Daaaaar pedeapsa vine noaptea.
Cică noaptea ar trebui să fie un sfetnic bun, vă zic eu, nu, nu e! Noaptea e acel moment când se închid ușile și acele sute de mâini întinse cu ajutoare dispar în ceață.
Noaptea e acel moment când nu îți mai aparții, când vrei să plângi și să țipi până ar începe să îți sângereze corzile vocale de durere, dar nu poți pentru că te temi să nu trezești și sperii copilul și ajungi în punctul în care ești nevoit să țipi, să urli și să plângi în șoaptă…
P.S. așa arată iadul”, scrie cu durere, furie, neputința şi revoltă soţia tânărului de 32 de ani care a murit în urma incendiului de la Rafinăria Petromidia din Năvodari.
„Trăiesc tragedia vieții mele, sunt văduvă la 33 de ani, cu un copil orfan”
Zeci de mesaje de condoleanțe sunt lăsate pe pagina de socializare a soţiei lui Iulian Atanasiu a cărui viaţă a fost curmată prea repede şi prea nedrept.
„Cred că pot zice că trăiesc tragedia vieții mele, sunt văduvă la 33 de ani, cu un copil orfan la 2 ani. Chiar dacă am rămas fără suflet, știu că tati, dacă ar fi lângă mine, mi-aș primi cel mai de vis șut în fund pentru a mă ridica, și mai știu că nu s-ar plictisi să facă asta iar și iar și iar”, a transmis tânăra îndurerată pe pagina sa de socializare.
Din cele șase victime rănite în urma exploziei şi incendiul uriaș care a mistuit rafinăria Petromidia de la Năvodari, o singură persoană, Iulian Atanasiu, și-a pierdut viața.
Potrivit primelor informaţii, Iulian Atanasiu a intrat de dimineața în schimbul 1, iar la ora 14:00 urma să fie înlocuit. Din păcate, nu a mai apucat pentru că vineri la ora 12:30 a avut loc o explozie puternică, urmată de incendiu, la Rafinăria Petromidia Năvodari acolo unde bărbatul lucra.
Sursa: antena3.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: