ANALIZENOUTATI

Dacian Cioloș, se războiește cu mamele și demografia poporului român

ciolos-480x334

Am trăit-o să o văd și pe asta, Guvernul ”tehnocratului” Dacian Cioloș să se războiască cu mamele românce și demografia poporului român. România trece după 1990 prin cea mai mare criză demografică din istoria sa, populația scăzând de la 23 de milioane de locuitori la circa 18 milioane, dar guvernanții ”tehnocrați” au găsit soluția redresării bugetului național prin tăierea sau plafonarea îndemnizațiilor mamelor pentru creșterea copilului? Se pare că Dacian Cioloș a primit ordine de la șefii săi de la Bruxelles sau din Franța, care s-au speriat că în ultima vreme în România a crescut numărul nașterilor? De ce să se nască români pe teritoriul României când pot fi aduși imigranți musulmani ca în Hexagon sau Molenbeek spre bucuria lui madam Merkel și a constipatului Hollande, neo-marxiștii manipulați de petrodolarii ”verzi” ai saudiților. Perversiunea guvernului de ”marionete” străine de economia națională, implantat după ”revoluția de la Colectiv„ este fără asemănare în ultimii ani post-decembriști. Întâi se dă pe surse o știre calomnioasă că o mamă are îndemnizație de 36 de mii de euro (de fapt era un tată!), nici măcar ca prin absurd Isărescu să rămân gravid nu ar putea primi atâția bani, ca apoi să se inflameze cu mânie proletară pe forumuri, facebook și site-uri acoperiții de la SC Presa SRI, ca să se justifice în ochii opiniei publice manipulate măsura tăierii îndemnizațiilor pentru mame, ca în anul 2010. Și atunci, ca și acum, s-a dovedit economic și pe documente că România are resurse suficiente să întrețină mamele care nasc prunci în România. Numai dacă s-ar lua banii din evaziunea fiscală protejată de multinaționale, de la corupții de la guvern și parlament, România ar avea astăzi îndemnizații mai mari pentru mame, autostrăzi și trenuri de mare viteză.

Dacian Cioloș nu are curajul să emită o ordonanță de urgență ca să taie îndemnizațiile pentru mame și aruncă pisica în curtea parlamentului ca apoi presa de casă a serviciilor să înceapă asaltul parlamentarilor că nu vor să redreseze bugetul luând de la gura pruncilor români. E o politică criminală care într-un stat de drept vinovații de la Palatul Victoria ar fi arestați și închiși pe viață pentru trădare de țară și subminarea intereselor naționale ale României. Dar cum România e subcolonie controlată de marile puteri, cu dublă comandă la Bruxelles și Berlin, guvernanții vor reuși și de data aceasta să taie îndemnizațiile de creștere a copiilor dacă românii nu vor ieși în stradă. Se duce o politică deliberată de sugrumare demografică și economică a României, pentru a fi mai ușor controlată de forțe și centre de putere externe. Mă miră că femeile ministru și parlamentare nu i-au poziție să critice intenția lui Cioloș. De 26 de ani nu a existat o femeia parlamentar căsătorită și care a dat naștere la prunci să inițieze un proiect de lege pentru mamele cu copii. Se pare că politicienele noastre au alte criterii morale de a ajunge în funcții de conducere sau alese, care nu sunt compatibile cu femeia căsătorită, născătoare de prunci?

Oricum premierul Dacian Cioloș după ultima ispravă negativă cu intenția de a tăia îndemnizațiile de creștere a pruncilor, se dovedește șeful celui mai slab și prost guvern, nu din istoria post-decembristă, ci din istoria României. Într-un an de zile nu a fost în stare să facă o autostradă, să pună în funcțiune o linie de tren de mare viteză, absorția de fonduri europene a ajuns la cifra zero și, iată, că acum se împiedică de îndemnizațiile de creștere a copilului. E o incompetență crasă care nu mai poate fi acoperită de samsarii din presa controlată de servicii. La astfel de incompetență tinerii ”frumoși și liberi” manipulați pe facebook nu mai ies în stradă. De ce? Cred că plecarea cât mai repede a lui Dacian Cioloș din fruntea guvernului ”tehnocraților”, care va rămâne în conștiința publică ca ingredient pentru varză de Bruxelles, va aduce normalitatea, prosperitatea și speranța românilor, iar pentru mamele născătoare de prunci liniștea și banii pe care trebuie să-i primească pentru redresarea demografică a României. Politicienii au dreptul la pensii speciale, dar mamele românce la îndemnizații, nu? Să se anuleze îndemnizațiile uriașe ca cea de la Sibiu, dar să rămână cele semnificative pentru creșterea unui copil în bune condiții. O țară fără spor pozitiv demografic e condamnată la subdezvoltare și sărăcie. Asta vrea premierul Dacian Cioloș?

Ionut Tene – NapocaNews

VEZI SI: Ăsta da premier! În timp ce Cioloş se plimbă cu avionul, Ponta merge numai cu duba

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.