POLITICA

Dan Barna este in corzi. A aflat ce i se pregateste

Raportul DLAF, care privește activitatea firmelor vicepremierului Dan Barna, și care a fost transmis către procurorii DNA, a ajuns și la Bruxelles, la OLAF.

Fostul președinte, Traian Băsescu, a vorbit despre scandalul provocat de raportul DLAF care se referă la fraude cu fonduri europene, în care este menționat numele vice-premierului Dan Barna. Pe de altă parte, Traian Băsescu a precizat că în acest moment nu a fost formulată nici o acuzație oficială împotriva lui Dan Barna, iar ceea ce a apărut în spațiul public reprezintă doar speculații.

„Nu știu foarte exact regulamentul de funcționare al DLAF, dar vreau să fiu foarte clar. DLAF nu este o structură a Guvernului României, ci este o filială a OLAF-ului de la Bruxelles. OLAF, care e organizația care controlează utilizarea banilor europeni în toate statele membre. Ce este cert, însă este că în momentul de față nu avem nici o acuzație a vreunei instituții împotriva domnului Barna. Sunt speculațiile de presă”, a declarat fostul președinte al României Traian Băsescu, la Realitatea Plus.

Traian Băsescu susține că dacă DLAF a trimis sesizarea către DNA, același raport trebuie să fi fost trimis și la Bruxelles.

„Iarăși suntem în vârtejul unor informații pe surse și suntem gata să executăm un om. Ori omul ăsta, chiar dacă mie nu mi-e foarte simpatic domnul Barna, deocamdată spune: «În cazul în care voi fi pus sub urmărire penală, voi demisiona din toate funcțiile». Ce poți să îi ceri mai mult? În condițiile în care nici o instituție nu a formulat nicio acuzație la adresa lui în momentul de față. (…) În orice caz, trebuie să știți că, dacă DLAF a trimis la DNA un raport, DLAF-ul a trimis același raport și la OLAF, la Bruxelles”, a completat Traian Băsescu.

Florin Cîțu așteaptă informații oficiale
Premierul Florin Cîţu a declarat că a discutat la telefon cu vicepremierul pe tema documentului întocmit de DLAF, însă nu are nici o informație oficială pe acest subiect.

„Oficial nu am nimic. Am avut o discuţie ieri (miercuri – n. red.) la telefon cu domnul vicepremier, dar oficial nu am nici o informaţie”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat joi, la finalul şedinţei de Guvern.

Informațiile despre raportul DLAF și despre implicarea lui Dan Barna au apărut pe surse, fără să existe o informare oficială din partea vreunei instituții publice. În aceste condiții Dan Barna a declarat că a solicitat să i se transmită o copie a notei de control DLAF, în care erau trase concluzii referitoare la activitatea proiectelor sale.

„Am primit ieri (marți – n.r.), în a doua parte a zilei, un mesaj în care mi se spunea, cumva ironic, că au primit cererea mea și voi primi răspunsul în termenul prevăzut de lege. Însă, pe parcursul zilei am primit, din spațiul media, câteva bucăți din această notă de control, cele care se referă la mine și concluziile notei de control”, a spus Dan Barna.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.