Dan Diaconu: Grecia este distrusă deliberat prin intermediul îndobitocirii şi climatologismului
Almiros este numele aeroportului militar din Nea Anchialos, o bază militară din apropiere de Volos. Incendiul izbucnit în apropierea acestei baze nu a mai putut fi oprit, iar autorităţile au ales detonarea controlată a depozitului de muniţie din interiorul bazei. Astfel s-a obţinut un efect vizual absolut identic cu exploziile din Ucraina. Imaginile sunt şocante pentru oricine deoarece e imposibil să înţelegi cum de nu poţi fi capabil să aperi de incendii o tabără militară.
Cu toate că există fundaţii solide pentru incendiile de vegetaţie din Grecia, ceea ce se întâmplă în ultimii ani este efectiv de neimaginat. Anul trecut a fost o perioadă destul de dubioasă, dar anul acesta este unul în care fenomenele atât de vaste n-au cum să nu te pună pe gânduri. Vă mai fac o precizare: anul trecut autorităţile făceau eforturi susţinute pentru a arăta publicului că le pasă. De exemplu, la un moment dat au luat decizia blocării accesului publicului în păduri pentru a limita eventualele neglijenţe. Acum nu se mai întâmplă nimic.
Avem însă o coincidenţă stranie: absolut toate incendiile au apărut în zonele marcate pe hărţile vânturilor din Grecia ca zone cu vânt aproape continuu. Dacă suprapunem şi incendiile din ultimii ani constatăm acelaşi pattern. Mai mult, dacă vizităm azi zonele unde au fost incendii în anii trecuţi observăm un peisaj straniu: fostele păduri de copaci sunt acum păduri de eoliene, cu panouri solare pe pământ. Nu e ciudat?
Nu, nu e nimic ciudat! Grecia este deliberat prăbuşită. Se dau subvenţii demente pentru aşa-zisele regenerabile, iar populaţia, de la COVID încoace, se află într-un stadiu de degenerare mentală greu de imaginat. Absolut toate gogoşile guvernamentale sunt luate de bune, asta în timp ce situaţia socială se degradează. Economia pică, dar nimeni nu are nimic de zis, toţi sunt împinşi în zona „luptei pentru climă”.
Acţiunea criminală de „eliberare a terenurilor prin incendiere” are, cu siguranţă, suport guvernamental. Altfel n-am fi putut vedea o asemenea idioţenie în ceea ce priveşte prevenirea şi intervenţia efectivă. Vă pot spune că, la ora actuală, politicienii greci au tupeul să susţină că luptă cu incendiile în condiţiile în care întreg programul lor de dotare cu echipamente este corupt din cap în coadă. Achiziţia de „Air Tractor” a ridicat suspiciuni încă de anul trecut, de când Mitsotakis a prezentat chestiunea ca pe o victorie. S-a dovedit a fi doar un banal act de corupţie şi de slugărnicie faţă de SUA, iar consecinţele se văd cu ochiul liber.
Efectele incendiilor sunt devastatoare nu doar ca efect asupra mediului, ci şi din punct de vedere economic. Sezonul turistic al Greciei este unul prăbuşit, anulările venind în linie. Propaganda globalistă a transformat Grecia dintr-un Paradis într-un iad pe pământ, astfel încât mai nimeni nu mai vrea să meargă acolo. După ce au prăbuşit business-urile din insule cu aberante controale fiscale – care au dus la închiderea unor facilităţi – acum vin teribilele imagini care marchează în mentalul colectiv Grecia ca un loc de evitat!
Desigur, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este dacă într-adevăr guvernul grecesc vrea să lupte cu flăcările, iar răspunsul este în mod evident negativ. Ceea ce se întâmpă acolo este o golănie pe faţă. Acum dau foc pădurilor, iar apoi apar „investitorii” cu proiecte regenerabile, abonaţi la subvenţiile grase. E fraudă pe faţă.
Totul însă e de neînţeles în momentul în care vezi cât de inconştienţi sunt oamenii şi cu câtă uşurinţă înghit narativul oficial. După ce au fost înţepaţi în câte rânduri au vrut autorităţile pe fondul „ieşirii din urgenţa medicală”, acum înghit minciunile climatice. Şablonul „căldurilor nemaivăzute” e pe buzele tuturor în condiţiile în care Grecia şi căldura sunt congruente. Căldurile de anul acesta nici măcar nu sunt cele mai mari din perioada recentă. Anul trecut a fost mult mai cald, dar propaganda îi face pe oameni să creadă că acum e atât de cald încât nu mai poţi trăi.
Ideea e că, pe zi ce trece, viaţa e mai de netrăit în Grecia. Faţă de acum zece ani, nivelul de trai a scăzut dramatic şi, cu toate acestea, oamenii sunt din ce în ce mai orbi. Într-un fel, tot ceea ce li se întâmplă merită. Pe de altă parte e de-a dreptul strigător la cer să vezi cât de pe faţă sunt îndobitociţi oamenii. E o imagine de-a dreptul macabră!
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: