GENERAL

Dan Vîlceanu și Florin Cîțu dau o CUMPLITA LOVITURĂ pentru cei care ar fi vrut să se pensioneze anticipat

Raluca Turcan ar fi vrut ca cei care vor să se pensioneze anticipat sau parțial anticipat să poată cumula pensia cu salariul, însă a fost refuzată de colegii săi, Dan Vîlceanu și Florin Cîțu.

Guvernul a respins partea dintr-o Ordonanță de Urgență care făcea referire la cumului pensiei cu salariul în cazul angajaților care solicită pensionarea anticipată. Totuși, Vîlceanu a lăsat o portiță de scăpare.

”Noi nu am fost de acord cu această propunere și am scos din OUG această prevedere. Nu se poate cumula pensia anticipată cu salariul. Impactul bugetar ar fi extraordinar de mare, foarte mare, din acest motiv nu am fost de acord. Pentru pensia la limită de vârstă poți lucra, dar pentru pensia anticipată sau parțial anticipată nu poți lucra. Impactează foarte grav. Nu se poate cumula nici dacă lucrează în privat. Când soliciți pensionarea anticipată înseamnă că sunt anumite cauze care te împiedică să lucrezi. Nu am putut să fim de acord cu așa ceva.

Dacă în Parlament sau Ministerul Muncii vine cu o altă explicație și putem să o adoptăm, atunci vom discuta la acel moment.”, a declarat Dan Vîlceanu.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.