Dăncilă anunță două decizii RADICALE, înainte de moțiunea de cenzură. News alert
Viorica Dăncilă a anunțat, cu doar 3 zile înainte de votul moțiunii de cenzură, că a decis ca ședința de guvern să aibă loc abia vineri. Motivul: să nu se speculeze faptul că rectificarea bugetară ar reprezenta o ”mită” pentru ca moțiunea să nu treacă. În plus, premierul a precizat că s-a luat decizia ca în săptămâna imediat următoare moțiunii, în cazul în care acesta nu va trece, să meargă să ceară, în Parlament, votul pentru o remaniere a echipe sale, precum și o schimbare a programului de guvernare.
”Rectificarea este făcută, este o rectificare care asigură buna funcţionare a primăriilor, nu este o rectificare care să presupună şi alte capitole. Deci rectificarea este făcută, nu avem cum să dăm înainte. V-am spus că este normal ca şedinţa de guvern să o facem după moţiune. Acest lucru mai arată ceva. Faptul că noi credem că moţiunea nu va trece, deci vom face fără probleme rectificarea de vineri.
Această moțiune vizează nu doar guvernul, ci și modul în care vom acționa ca partid. Dacă trece moțiunea, nu avem alternativă (n.r. în sensul că nu există nicio propunere de echipă guvernamentală din opoziție).
Moţiunea nu va trece. Să nu luăm în calcul acest scenariu. Eu cred că faptul că moţiunea nu va trece este un lucru de echipă. Nu este meritul meu, nu este meritul conducerii partidului, este meritul tuturor, este meritul parlamentarilor care au înţeles că România are nevoie stabilitate şi predictibilitate în perioada următoare.
Dacă moţiunea nu va trece, săptămâna viitoare venim cu remanierea şi atunci adaptăm şi programul de guvernare. Anumite lucruri sunt deja depăşite. Vom scoate ceea ce s-a realizat, ceea ce din punct de vedere al timpului nu ne mai permite să le realizăm până la sfârşitul anului şi vom merge anul viitor. Vom lua fiecare măsură din programul de guvernare care ne-a rămas şi binenînţeles că trebuie să adaptăm la ceea ce aşteaptă populaţia de la noi şi vom veni şi cu câteva măsuri suplimentare pentru populaţie.”, a decis Viorica Dăncilă.
Întrebată dacă vor exista sancţiuni pentru parlamentari PSD care au semnat pentru moţiunea de cenzură sau vor vota pentru aceasta, Dăncilă a spus: „Nu se pune problema de sancţiune. Sunt convinsă că cea mai dură sancţiune va fi din partea populaţiei. Gândiţi-vă că fiecare a candidat şi a obţinut funcţia de senator sau deputat susţinut de cetăţenii din judeţul respectiv. Va trebui în momentul în care se întorc acasă să le explice de ce au votat această moţiune, dacă se vor măsuri de austeritate în următoarea perioadă, ei sunt parte a acestor măsuri pentru că au votat pentru dărâmarea acestui Guvern”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: