Dansul pe sârmă al lui Marcel Ciolacu
Începe azi. Premierul se prezintă la Atena, la prima reuniune europeană cât de cât relevantă. Merge, ca la o repetiție generală, la reuniunea de lucru programată cu șefii de guverne din Europa de Est și Balcanii de Vest. Joacă, în două sensuri, la liber-impuse.
O dată, pentru că tema acestei reuniuni nu are un spectru larg, ci se circumscrie cooperării între respectivele state, nu cele mai importante din Europa, precum și modului în care acestea decid să ajute în continuare Ucraina. Reuniunea este însă upgradată prin prezența șefei Comisiei Europene și președintelui Consiliului UE. Un prilej pentru Marcel Ciolacu de a juca pentru prima dată în calitate de premier.
Dar, cum spuneam, tot ceea ce poate să facă este să joace la liber-impuse. Să se folosească de acest prilej, pe de-o parte, pentru a se conforma limbajului corect politic de tip european, demonstrând astfel că face parte din grupul conducătorilor de guverne care utilizează păsăreasca bruxelleză, dar, pe de altă parte, profitând de faptul că a reușit să devină frecventabil și să readucă PSD la masa decidenților cât de cât relevanți, într-un cadru mai puțin oficial, Ciolacu ar putea, utilizându-și abilitățile persuasive, să tatoneze terenul pentru întâlnirea decisivă care urmează să aibă loc pe tema PNRR.
Vor fi negocieri dure, în care România își joacă ultima carte, cu șanse minime de reușită, de a accesa fondurile promise, în condițiile în care jaloanele la care ne-am angajat nu au fost îndeplinite. Acum, astăzi, Marcel Ciolacu poate încerca marea cu degetul. Și să vadă dacă se frige sau nu. Pentru a-și calibra, în măsura în care este un veritabil strateg, mișcările ulterioare.
Sorin Rosca Stanescu
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: